URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Iunie 2022, 21:05

Bolojan: Avem zeci de procese, pentru toate proiectele de infrastructură rutieră. Urmează încă unul, pentru centura Sânmartin

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Chiar dacă traseul a fost negociat de Consiliul Județean Bihor și Primăria comunei Sânmartin așa încât să nu afecteze nicio construcție, și proiectul centurii Sânmartin a provocat nemulțumirea unor localnici ale căror terenuri vor fi traversate de șosea, la fel cum s-a întâmplat, cel mai recent, și cu proiectul Inelului Rutier Metropolitan.

Plângerile acestora au fost însă respinse, așa că urmează un nou proces. „Avem zeci, pe toate proiectele”, spune șeful administrației județene, Ilie Bolojan.

Acuze din Sânmartin

Cu voturile reprezentanților PNL și abținerile celor ai UDMR și PSD, aleșii bihorenilor au decis, joi, respingerea a două plângeri formulate de localnici din Sânmartin și înregistrate la CJ Bihor pe 3 și pe 6 iunie, care au cerut anularea Hotărârii nr. 104 din 28 aprilie, privind aprobarea culoarului de expropriere pentru construirea drumului de legătură dintre Oradea și Sânmartin, care va funcționa și ca șosea de centură a comunei.

Localnicii susțin că Hotărârea nu ar fi fost motivată, deși în realitate proiectul de aprobare din aprilie era însoțit de un raport de specialitate și un referat tehnic de aprobare care prezentau motivele atât de fapt, cât și de drept, în baza cărora urmează să fie expropriate terenuri în suprafață totală lde 168.889 metri pătrați.

De asemenea, localnicii au acuzat o presupusă încălcare a legislației de mediu, însă juriștii CJ Bihor le-au răspuns că autoritățile de mediu au dat undă verde proiectului cu respectarea acesteia.

În fine, sătenii au invocat și faptul că prin exproprierea necesară proiectului li se încalcă dreptul la viață privată și de familie, juriștii administrației răspunzând că, în realitate, conform CEDO „statele nu pot fi ținute responsabile pentru simplul fapt de a permite ca traficul greu să treacă prin sau prin apropierea unor zone rezidențiale”, iar drepturile garantate de CEDO „nu au caracter absolut, statele fiind autorizate să restrângă aceste drepturi atunci când ingerințele sunt prevăzute prin legi, când urmăresc un scop legitim și când sunt necesare”.

„Este imposibil să nu trecem peste...”

Înainte de a supune la vot respingerea celor două plângeri din Sânmartin, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a recunoscut că toate proiectele de infrastructură rutieră ale administrației județene au generat procese, acest lucru neputând fi însă evitat.

„Toate proiectele pentru drumuri noi sunt îngreunate de plângeri și procese, pentru că, oricum ai alege traseele, ele traversează terenurile cuiva. La toate proiectele am evitat să demolăm case, ceea ce în cea mai mare parte am reușit, dar este imposibil să nu trecem peste terenuri agricole, prin zone intravilane. Avem zeci de astfel de procese, juriștii instituției merg de la un proces la altul, dar sperăm să ducem toate aceste proiecte la capăt”, a spus Bolojan.

Traseul centurii Sânmartin, proiect de 148,9 milioane lei cu finanțare UE, pornește din strada Iancu de Hunedoara din Oradea (din zona intersecției acestei străzi cu centura orașului) și va ocoli atât localitatea Sânmartin, cât și stațiunile Băile 1 Mai și Băile Felix, făcând joncțiunea cu DN 76 Oradea - Deva în zona intersecției cu drumul spre Cordău.

Pe cei 5,7 kilometri ai drumului vor fi realizate şi trei poduri, două pasaje supraterane, un viaduct şi trei intersecţii giratorii. Suplimentar, pentru a asigura conectarea dintre DN76 şi noua şosea de centură, este prevăzut şi un drum de legătură de aproximativ 900 de metri lungime, în dreptul giraţiei de la intrarea în localitatea Sânmartin, în zona "cartierului ANL".

Contractul pentru construirea centurii Sânmartin a fost semnat la începutul acestei luni cu o asociere formată din firmele Construcții Erbașu, Drumuri Orășenești, Procons Group și Vahostav SK, lucrările urmând să fie executate până la finele anului viitor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Foarte bine
Nu stau niste țărani in față construirii unui drum, acești țărani au adus Romania la sapă de lemn si calul in fundul curții. Pt 10 țărani nu trebuie sa sufere o intreaga comunitate . Acesti țărani au vrut pământurile inapoi dupa '90 , agricultura era mecanizata in perioada aia, ei au adus calu la putere.
Postat 01 Iulie 2022, 10:10 de Sandu2100
Așa cum ai pregătit proiectele ...
... așa reacționează și oamenii. Primul incompetent al județului nu are niciun fel de calificare în domeniul infrastructurilor rutiere. De fapt, nu are calificări în niciun domeniu. Dar la liberali se practică deja de multă vreme ca un chelner să decidă într-un domeniu fiscal, sau o recepționeră să propună frecvențele de zbor ale avioanelor. Așa e și cu Bolojan ... creionează trasee rutiere adeseori inutile peste case și terenuri agricole valoroase, doar ca să se învârtă banii și prin ograda lui. Cât bine face contribuabililor acestui județ ... de două ori să i se întoarcă în timpul vieții lui.
Postat 01 Iulie 2022, 09:16 de KP
spaga dicteaza ce se construieste in oras - speram sa apara in curand oameni cu bani, curajosi, capabili sa demaste adevaratele probleme cu autorizatiile pentru tot ce se ridica in oras!
ar trebui mii d eprocese pentru toate constructiile ilegale din oras, obtinute cu complicitatea celor din comisia de urbanism si clinsiliul local, partasi la toate autorizatiile pe sub masa date oricui care ofera mii de euro spaga. uitati-va la blocurile noi, care nu respecta distanta fizica dintre ele, la faptul ca nu parcari! la propriu, uitati-va la cladirile supradimensionate/etajate construite peste tot in cartiere, dar mai ales in grigorescu... sunt si usor de observat, daca nu esti chior si nesimtit... cat poate fi de greu sa vezi si cu ochiul liber un bloc sau casa exagerat de mare si complet nepotrivita cu PUZ / PUG?
Postat 30 Iunie 2022, 22:44 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON