URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Noiembrie 2022, 21:45

Ziua morţilor. Mai puţini orădeni la mormintele celor dragi decât anul trecut (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Au fost mai puţini orădeni decât anul trecut la mormintele celor apropiați de Ziua morţilor. Trendul descendent instituit în 2020, în timpul pandemiei de Covid-19, s-a menţinut în ciuda vremii suprinzător de caldă pentru luna noiembrie.

„Cam jumătate faţă de anul trecut"

Marţi după-amiază, drumurile care duceau la cimitirul municipal Rulikowski erau sub stare de asediu. Pe strada Universităţii, coada de maşini începea înainte de podul peste Peţa, iar pe strada Făgăraşului şirul către strada Abatorului era de sute de metri.

Pentru a ţine traficul auto sub control, poliţiştii rutieri au blocat accesul dinspre strada Făgăraşului spre Universităţii şi au dirijat circulaţia prin giraţia din faţa cimitirului.

În ciuda numărului mare de maşini care au ocupat cam toate locurile de parcare din zonă, numărul orădenilor care au aprins o lumânare la mormintele celor dragi a fost mai mic decât anul trecut. „Cred că astăzi, de Ziua morţilor, au venit cam jumătate faţă de cei de anul trecut", i-a spus o florăreasă reporterului BIHOREANULUI.

Preţuri după buzunar

Și încasările comercianților din zonă au fost, așadar, mai mici. „Am menţinut preţurile de anul trecut, dar nu avem nici pe departe vânzările de anul trecut. Majoritatea oamenilor vin cu florile de acasă. Orădenii nu că nu cumpără, cumpără, dar mai puţin", a spus femeia.

Preţurile la flori au început de la 3 lei pentru un buchet mic, 5 lei pentru unul mediu şi pot ajunge şi la 50 lei pentru o coroană din plastic sau 70 lei pentru un aranjament florar generos. Preţurile la candele sunt cuprinse între 5 lei, cele comune, şi 15 lei pentru cele de tip felinar ornate cu o cruce sau silueta unui înger.

„Nu văd nimic!”

Curând după ora 18, odată cu lăsarea întunericului, candelele aprinse pe morminte au început să se facă văzute la început timid, apoi tot mai puternic.

O oră mai târziu, în bezna de sub copaci, orădeni dezorientaţi încărcați cu flori, candele și flacoane cu apă căutau mormintele aparținătorilor la lumina lanternelor de la telefonul mobil.

Chipuri iluminate fantomatic de ecranul smartphone-urilor apăreau când şi când după cruci. „Deci, efectiv nu văd nimic, nimic!", s-a auzit din întuneric o voce îngrijorată de femeie. "Nici eu. Ţine-te numai după mine...", a încurajat-o cu umor involuntar bărbatul care o însoţea.

3.500 euro într-o zi

Majoritatea celor pe care i-a prins înserarea de marţi în vizită la cimitir au fost persoane în vârstă hotărâte să respecte tradiţia întocmai.

Tinerii au ales să vină din timp, profitând de vacanţa copiilor, de săptămâna trecută. „În ultima săptămână au intrat zilnic în cimitir, în medie, cam 1.200 de maşini. Mulţi au venit din timp ca să evite înghesuiala de 1 noiembrie", a spus un angajat al Administraţiei Domeniului Public, care gestionează cimitirul.

Orădenii ales să vină la cimitir cu câteva zile mai devreme și pentru a evita suprataxa de 50 lei, în loc de 10 lei, instituită pentru accesul cu maşina în cimitir în ziua de marți.

Chiar şi aşa, au fost destui şoferi plătitori. Conform evidenţelor ADP, până la ora 20 au intrat în cimitirul municipal, cu plata taxei aferente, circa 350 de maşini, ceea ce înseamnă încasări de circa 3.500 euro la bugetul ADP, într-o singură zi, de pe urma orădenilor care s-au dus să aprindă o lumânare pentru cei care nu mai sunt... 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Tot pentru Sandu 2100 dropulanu
Ce ne spui Sandu , esti mandru?
Postat 02 Noiembrie 2022, 20:10 de adi13
De neinteles.
La cata risipa face prin oras cu iluminatul stradal si arhitectural (in context de criza energetica), primaria se dovedeste extrem de grijulie cu iluminatul in cimitir, pana si aleile principale sunt prost iluminate.
Postat 02 Noiembrie 2022, 06:05 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON