URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Februarie 2025, 08:58

Pensionare forțată: Funcționari vechi din Primăria Oradea, obligați să părăsească instituția

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea a pensionat forțat la sfârșitul săptămânii trecute 7 angajați care îndeplineau vârsta legală, măsura fiind luată pe neașteptate ca urmare a unei decizii a Înaltei Curți, publicate cu o zi înainte în Monitorul Oficial.

Printre salariații obligați să iasă la pensie se numără Georgeta Lucaciu, Gabor Pârv și Lucia Negreci de la Direcția Patrimoniu Imobiliar, Rodica Ionescu de la Direcția Tehnică și Speranța Nica de la cea Economică.

Cum respectivii angajați fuseseră ținuți la muncă dincolo de vârsta pensionării, până la angajarea unor înlocuitori, municipalitatea se confruntă cu noi probleme de personal.

Spre exemplu, cel mai vechi casier al Primăriei, Speranța Nica trebuia să se pensioneze încă din vara anului trecut, dar a rămas în continuare pe post pentru că, în urma pensionărilor, din 10 casiere ale căror posturi sunt în sala de lucru cu publicul, de anul trecut mai erau active doar 7 angajate, care prestează 10 ore pe zi.

Acum, conducerea municipalității ia în calcul fie să reducă programul de lucru cu publicul din „piramidă”, fie să angajeze de urgență o casieră ca și colaborator plătit, pe PFA, ceea ce înseamnă că bugetul local nu va face nicio economie. Sau, având în vedere că oricum nu-i ajung casierele, poate va apela la ambele soluții...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON