URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Aprilie 2024, 10:01

Unde ieşim săptămâna asta, în Oradea: Proiecţie specială a filmului "Horia"

Unde ieşim săptămâna asta, în Oradea: Proiecţie specială a filmului 'Horia' foto: Facebook / Horia - filmul
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 1-7 APRILIE

EVENIMENTE

Simpozion – 183 de ani de la naşterea lui Iosif Vulcan, vor lua cuvântul PSS Virgil Bercea, Gabriel Moisa, Blaga Mihoc, Ion Simuţ, Florin Ardelean şi Ioan F. Pop, marţi, ora 17, Muzeul Iosif Vulcan

Soirée conversation!, seară de conversaţie în limba franceză pe o temă dată, cu invitaţi-surpriză, organizată de Francofilii orădeni, miercuri, ora 18.30, Morrigan’s Pub Oradea

Filosofie pentru o viaţă fericită, curs de filosofie, miercuri, ora 18.30, Noua Acropolă

"Îmblânzitorii de pagini" - club de carte pentru copii, susţinut de Ioana Blaga, în fiecare miercuri, ora 17.30, Librăria Scriptum (strada Primăriei 31A)

Evenimente Rivo: miercuri Sebastian; joi Alina Eremia, DJ set by Adrian Saguna; vineri Tonia; sâmbătă DJ set by Atermath, Restaurant Rivo Lounge (foto)

Colocviile Muzeului Ţării Crişurilor - lansarea cărţii "Prinţesele Roşii. Femei şi bărbaţi, părinţi şi copii în ideologia şi cotidianul comunist", autoare Lavinia Betea, joi, ora 17, MŢC

Degustare de vin alături de Crama Oprişor "Verticala de smerenie", joi, Noo’vo Resto Lounge

Concert "Lumină din Lumină", cu grupul psaltic Tronos, Maria Coman, Alexandra Chira, Antonela Ferche Buţiu şi Elena Buda, joi, ora 19, Arena Antonio Alexe

Concert Mustang & Electric Instinct, vineri, ora 19, Noo’vo Resto Lounge

Concertul trupei iarba Fiarelor, vineri, ora 20, Lokal Oradea

Mexican Day, vineri, ora 19, Euphoria Biergarten

Zeyla’s Singing Circle, sesiune de joacă muzicală cu groove, libertate de exprimare, improvizaţie vocală şi ritmică, mişcare intuitivă, dans liber, toning şi playful songwriting, vineri, ora 19, Posticum

Proiecţia specială a filmului "Horia", urmată de o discuţie cu regizoarea Ana-Maria Comănescu şi actorii Vladimir Ţeca şi Angelina Pavel, vineri, ora 18.30, Cinema Palace

Maneliada: Toate diamantele, Electro Manele, Candino D, MC XIII, vineri-duminică, Casa Tineretului

Concert Gothic, turneu de lansare a albumului Underground, sâmbătă, ora 20, Moszkva Cafe

White Cat – Zeyla Tomlyn live feat. Mircea Ardeleanu, sâmbătă, ora 20, Lokal Oradea

Blue Monday Nights, sâmbătă, ora 19, Noo’vo Resto Lounge

Concert Celelalte cuvinte, duminică, ora 18, Lokal Oradea


FILARMONICA ORADEA

Recital "Reverberaţii muzicale". Participă: Luminiţa Virginia Burcă- vioară, Nagy Kalman- vioară, Roxana Ardeleanu- pian. În program: J. S. Bach – Partita în si minor pentru vioară solo: Sarabande şi Double, L.van Beethoven: Sonata Primăverii pentru pian şi vioara în Fa major, nr.5, op. 24, F. Kreisler: Liebesleid, Edward Elgar: Salut d’amour, Cl. Debussy: Sonata în sol minor pentru vioară şi pian, p. I, S. Prokofiev: 5 Melodii pentru vioară şi pian, G. Enescu: Sonata a treia "în caracter popular românesc" pentru pian şi vioară, p. I, marţi, ora 19

Sonorităţi de Geniu: dirijor Nicolo Foron, solist Octavian Lup - violoncel. În program: A. Dvořák - Uvertura operei "Othello" op. 93, B.174; R. Schumann - Concertul în la minor pentru violoncel şi orchestră, op. 129, A. Scriabin – Simfonia nr. 2 în do minor, op. 29, joi, ora 19


(Sursa foto: Facebook - Filarmonica de Stat din Oradea, Life in frames by R.S.)


TEATRUL REGINA MARIA

Rabbit Hole de David Lindsay-Abaire, regia Vlad Cristachet, premieră duminică, ora 19, Sala Mare

Cei trei purceluşi, adaptare de Andrei Mihalache, regia Daniel Vulcu, sâmbătă, ora 11, Sala Arcadia

TEATRUL SZIGLIGETI

Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită, de Bertolt Brecht, spectacol susţinut de Trupa Szigligeti, Ansamblul Nagyvárad, sâmbătă, ora 19, şi duminică, ora 17, Sala Transilvania

COMUNITECA Oradea – Ateliere la Crişul Shopping Center:

- educaţie pentru siguranţă, vârste 6-14 ani, luni, vineri, ora 10.30

- protecţie civilă pentru grupuri, susţinut în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor, marţi, ora 10

- "Eu şi UE", vârste 11-25 ani, Uniunea Europeană pe înţelesul copiilor şi al tinerilor, marţi, ora 12

- atelier antidrog pentru grupuri, vârste 12-18 ani, organizat în parteneriat cu CPECA Bihor, joi, ora 13

- "Stropi îşi face prieteni noi", atelier de protecţia mediului organizat în parteneriat cu Apele Române - A.B.A. Crişuri, vârste 5-10 ani, vineri, ora 9

- atelier de biologie pentru copii, luni, orele 16 şi 17, vineri, ora 12

- atelier de pictură în limba maghiară, miercuri, ora 14.30; în limba română, marţi, ora 14.30

- lecţii de ukulele, luni, ora 18

- atelier de croşetat, miercuri, ora 18

- atelier de pictură pentru seniori, joi, ora 9.30

- atelier de navigare pe internet pentru seniori, miercuri, ora 16

- atelier de limba engleză pentru începători, joi, ora 17

- atelier de scriere creativă în limba engleză, joi, ora 17

- atelier de tobe africane, miercuri, ora 17.30


EXPOZIŢII

FILARMONICA ORADEA

- expoziţie dedicată Anului Nou Chinezesc, realizată de fotograful Ovi D. Pop (până în 14 aprilie)

CETATEA ORADEA

Expoziţii temporare

- expoziţia comemorativă 105 ani de la moartea martirilor dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş, fotografii de familie, scrisori, cărţi poştale, cărţi, manuscrise, de miercuri, ora 12

- expoziţia anuală a membrilor Clubului Fotografic "Nufărul" Oradea - 50 de fotografii alb-negru şi color realizate de Demeter Liviu, Constantin, Nicoleta Gabor, Ovidiu Gabor, Radu Gabor, Laura Haiduc-Harris, Kenéz Emese, Gheorghe Petrila, Ovi D. Pop, Claudiu Szabó, Ştefan Tóth István şi Gelu Vrabie (până în 25 aprilie) (Galeria "Ştefan Vilidár István")

- expoziţia anuală a membrilor Asociaţiei Internaţionale "Euro Foto Art", 82 de creaţii realizate de 24 de artişti fotografi din România şi străinătate (până în 25 aprilie)

- expoziţia de reptile şi arahnide tropicale vii din colecţia Mihail Lucian Alexandrescu din Arad, 20 de exemplare aparţinând unor specii de şerpi neveninoşi, pitoni, boa şi alţi constrictori de dimensiuni mari, caiman, scorpioni şi tarantule (până în 16 iunie)

- expoziţiile: "Locuri ale memoriei: Lagărul din Cetatea Oradea", "Apologii ale Apocalipsei", "Orizont 2030", "Repere din istoria pompierilor bihoreni", "Povestea de dincolo de mărgele", "Caravana eroilor", "Solitudine"

Expoziţii permanente

- Discoteca anilor ’70-’80; expoziţia închinată Primului Război Mondial şi lui Traian Moşoiu; Istoria fotografiei orădene; Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar; expoziţiile cultelor religioase; Sala cu Grifoni; Lapidarium; Renaştere prin restaurare


MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR ORADEA

- expoziţia "Pictori orădeni contemporani"

- expoziţia "Artişti plastici orădeni între 1860-1940"

- expoziţia permanentă de Ştiinţele Naturii

- expoziţiile permanente de Arheologie, Istorie, Artă şi Etnografie

- Lapidariul; Vivariul

- expoziţiile permanente ale MUZEELOR MEMORIALE: "IOSIF VULCAN", "ADY ENDRE", "AUREL LAZĂR": "Bihorul... la spargerea lumii" şi expoziţie de documente şi cărţi despre Mihai Eminescu, din colecţia generalului prof. univ. dr. Lazăr Cârjan

MUZEUL ISTORIEI EVREILOR, SINAGOGA ORTODOXĂ AACHVAS REIN

- documente, fotografii, pietre de litografie ale familiei Sonnenfeld, obiecte şi cărţi de cult ce ilustrează istoria comunităţii evreieşti din Oradea şi ororile Holocaustului

MUZEUL FRANCMASONERIEI

- exemplar original restaurat extrem de rar al Constituţiei lui Anderson, ediţia 1784

- expoziţia permanentă cu obiecte masonice unicat din colecţii publice şi private, documente în maghiară şi germană ale lojii masonice "Regele Ladislau": acte de corespondenţă, solicitări de adeziune, scrisori ale membrilor către lojă, act cu numele celor 47 de "fraţi" înscrişi în lojă în 1876, pagină de ziar ce menţiona masonii, un proces verbal privind rezultatele alegerilor din lojă din anul 1929, un document în ebraică, 2 steaguri. Sala Templului, Paşi Pierduţi, Camera de Reflecţie, Biroul Maestrului

TURNUL PRIMĂRIEI

- expoziţie cu trei scenarii din activitatea pompierilor, incendiu, salvare de persoane blocate în turn şi salvare de la înălţime, costume

- 4 niveluri: I - mecanismul orologiului, "ceasul-mamă", care cântă la ore fixe "Marşul lui Iancu", II - panoramă, III - ciocane uriaşe funcţionale, IV - telescop

CASA DARVAS-LA ROCHE – MUZEU ART NOUVEAU

- expoziții dedicate interioarelor de case, decoraţii, accesorii şi obiecte din "La Belle Époque", video mapping, diverse colecţii


CINEMA PALACE LOTUS

Monkey Man

Omul-maimuţă spune povestea lui Kid, un tânăr anonim care trăieşte cu greu într-un club de lupte clandestin unde, noapte de noapte, purtând o mască de gorilă, este bătut până la sânge de luptători mai populari pentru bani.

După ani de furie reprimată, Kid descoperă o modalitate de a se infiltra în enclava elitei sinistre a oraşului. Pe măsură ce traumele copilăriei sale dau în clocot, mâinile sale cu cicatrici misterioase declanşează o campanie explozivă de răzbunare pentru a regla conturile cu cei care i-au luat totul.

Regia: Dev Patel

Cu: Dev Patel, Sharlto Copley, Sobhita Dhulipala

PROGRAM 1-4 aprilie

Monkey Man avanpremieră, miercuri, joi 20.05, 22.15

The First Omen avanpremieră, joi 21.50

Phoenix: Povestea premieră, luni, marţi 19.20, 21.35; miercuri, joi 20.50

Arthur the King premieră, luni 14.30, 19.40, 21.45; luni, marţi 17.20; marţi 19.40, 21.45; miercuri 15.30, 17.35, 19.40, 21.45; joi 15.30, 17.35, 19.40

Godzilla x Kong: The New Empire premieră, luni 14.30, 16.40, 18.55, 21.10; luni, marţi 17.55, 20.05, 22.20; marţi-joi 16.40, 18.55, 21.10; miercuri, joi 15.35, 17.50, 20.05, 22.20

Avatar luni, marţi 20.50

Semmelweis luni 15.50

Best Bithday Ever luni 14.40, 15.45; marţi 16.20; miercuri, joi 14.50

Immaculate luni-joi 18.40, 20.30, 22.15; miercuri, joi 15.15

Sleeping Dogs luni, marţi 16.35, 20.05, 22.15; miercuri, joi 17.05, 19.20, 21.35

Băieţii buni ajung în Rai luni 14.50; marţi 16.30; miercuri, joi 16.25

Kung Fu Panda 4 luni, marţi 16.20, 18.10; miercuri, joi 14.25, 16.15, 18.10 (dub. rom.); luni 14.55, 16.50; marţi 16.50; miercuri, joi 14.45 (dub. hun.)

Most vagy soha luni 15.20; luni, marţi 18.20; miercuri, joi 18.15

Beautiful Wedding miercuri, joi 16.45Imaginary luni, marţi 21.45; miercuri, joi 20.40

Dune: Part Two luni, marţi 16.35, 18.50, 22; miercuri, joi 15.45, 18.50, 22

CINEMA PALACE OSC

Arthur the King

Pe parcursul a zece zile, o legătură de nezdruncinat se creează între Michael Light, un sportiv profesionist de curse de anduranţă montane, şi un câine maidanez, pe nume Arthur.

Light e disperat după o ultimă şansă de a câştiga şi convinge un sponsor să-l susţină pe el şi o echipă de atleţi pentru Campionatul Mondial de Curse de Aventură din Republica Dominicană.

Pe măsură ce echipa este împinsă până la limitele extreme ale rezistenţei, Arthur redefineşte ce înseamnă cu adevărat victoria, loialitatea şi prietenia.

Regia: Simon Cellan Jones

Cu: Mark Wahlberg, Nathalie Emmanuel, Simu Liu

PROGRAM 1-4 aprilie

Monkey Man avanpremieră, miercuri, joi 20.50

The First Omen avanpremieră, joi 21.20

Arthur the King premieră, luni-joi 17, 19.10

Avatar: The Way of Water luni, marţi 20.50

Godzilla x Kong: The New Empire premieră, luni 15.10, 17.25, 19.40, 21.55; marţi-joi 16, 18.15, 19.40, 21.55

Best Bithday Ever luni 15.20; marţi-joi 16.05 (dub. rom.); luni 14.35, 16.10 (dub. hun.)

Immaculate luni-miercuri 21.20

Dune: Part Two luni 20.20; marţi-joi 20.25; luni-joi 17.45

Kung Fu Panda 4 luni 16.20, 18.20; marţi 16, 17.50; miercuri 10, 16, 17.50; joi 14, 16, 17.50 (dub. rom.); luni 14.25 (dub. hun.)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON