URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Noiembrie 2024, 22:50

Ziua Morţilor. Orădenii au aprins lumânări în cimitirul municipal, la mormintele celor dragi (FOTO)

Ziua Morţilor. Orădenii au aprins lumânări în cimitirul municipal, la mormintele celor dragi (FOTO) Foto: Szilágyi Lóránd / BIHOREANUL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii au luat vineri, de Ziua Morților, drumul cimitirului municipal, unde au făcut curățenie, au depus flori şi au aprins lumânări la mormintele celor dragi.

Numărul vizitatorilor a început să crească încă de vinerea trecută, pe fondul vremii destul de calde.

Astfel, orădenii s-au dus la cimitir din timp, iar aglomeraţia din alţi ani, cu îmbulzeală pe aleile din cimitir şi cozi la tarabele cu flori, nu s-a repetat. Totuși, pe strada Universității, seara, s-au format cozi de mașini. 

„Oamenii au început să vină în număr mare la cimitir încă de weekendul trecut. Strict de Ziua Morților au fost mai puţini vizitatori decât în aceeaşi zi de anului trecut, dar, dacă luăm în calcul toată săptămâna, numărul vizitatorilor a fost cam același", a explicat, pentru BIHOREANUL, directorul Administraţiei Domeniului Public, care gestionează cimitirul municipal, Liviu Andrica.

Dacă în ultima săptămână înainte de Ziua Morţilor în cimitir au intrat între 1.300 şi 1.700 de maşini pe zi, în cursul zilei de vineri, numărul acestora a fost de numai 500.

Desigur, un motiv important a fost şi faptul că, de Ziua Morţilor, taxa pentru accesul cu maşina în cimitirul municipal a fost majorată, în mod excepţional, de la 10 lei la 50 lei. Chiar şi aşa, asta înseamnă că ADP a reuşit să încaseze circa 5.000 de euro într-o singură zi.

Izvorând din tradiţia Bisericii Romano-Catolice, dar preluată de-a lungul anilor şi de reprezentanţii altor religii, precum ortodocşi, luterani, calvini ori unitarieni, Ziua Morţilor sau Luminaţia se sărbătoreşte încă din Evul Mediu, când, pe 1 noiembrie, după liturghia consacrată Zilei Tuturor Sfinţilor, credincioşii îşi petreceau după-amiaza în cimitire, rugându-se pentru sufletele răposaţilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON