URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Martie 2024, 13:11

Tesla e noul BMW: Un şofer din Oradea gonea cu 145 km în localitate

Tesla e noul BMW: Un şofer din Oradea gonea cu 145 km în localitate Foto arhivă, generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un şofer în vârstă de 31 ani din Oradea a rămas fără permis pentru 4 luni şi s-a ales cu o amendă de 3.300 lei, după ce a fost prins gonind pe DN1, în localitatea Urvind, cu 145 de km/h.

Bărbatul aflat la volanul unui Tesla a fost oprit de poliţiştii Biroului Drumuri Naționale și Europene marţi dimineaţă, cu puţin înainte de ora 11. Acesta circula în localitatea Urvind cu 145 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.

"Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu 95 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 20 de puncte amendă, în valoare de 3.300 de lei şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile, eliberându-i-se o dovadă fără drept de circulație", se arată într-un comunicat transmis miercuri de Poliţia Bihor.

Nu este singurul vitezoman care, marţi, a rămas cu "gaură" în buget. Dintre cele 102 sancţiuni contravenţionale întocmite de poliţiştii rutieri, 72 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză. Ca sancţiune complementară, 10 dintre şoferii amendaţi au rămas fără permis.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ce noroc pe noi
Bine ca nu-i bmw, parcă numai ăia erau problematici in traffic, parcă asa imi aduc aminte.
Postat 20 Martie 2024, 16:46 de Maikeltroll
Daca nu era Tesla sau BMW
Atunci nu mai aparea stirea... daca era dacie, sau vw sau orice altceva, nu mai era interesanta stirea :)))
Postat 20 Martie 2024, 14:32 de cristianteofil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON