URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 21 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Octombrie 2024, 16:23

Studenții orădeni au luat lecții de salvare montană (FOTO)

Studenții orădeni au luat lecții de salvare montană (FOTO) (foto: Universitatea din Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Universitatea din Oradea a organizat un curs aparte pentru studenții ei. Câțiva tineri au urcat, sâmbătă, la baza didactică Gaudeamus din Stâna de Vale, unde au învățat tehnici de salvare în mediul montan.

„Doi membri ai patrulei Serviciului Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor, din zona Stâna de Vale, le-au prezentat tinerilor voluntari, studenți ai Universității din Oradea, instituția lor, echipamente din dotarea serviciului și elemente de prim ajutor specifice accidentelor din zonele montane”, a transmis UO, luni, printr-un comunicat de presă.

30 de studenți au participat la acest curs teoretic și la atelierele practice. Activitățile au făcut parte din calendarul evenimentelor pe care UO le organizează ca membră în alianța europeană EU Green.

„Studenți ai Universității din Oradea, mulți dintre ei tineri pasionați de activități în aer liber, au avut ocazia să învețe, de la reprezentanții Serviciului Salvamont-Salvaspeo Bihor, ce înseamnă să mergi pe munte, ce echipament trebuie să ai, de ce este esențial să fii informat asupra traseului pe care urmează să îl parcurgi și ce poți face, în situații critice, până la sosirea salvatorilor montani. Activitățile practice, desfășurate în cadrul acestui workshop, precum învățarea tehnicilor de resuscitare, au provocat un real interes în rândurile studenților. De altfel, am primit deja semnale că și alți studenți ai Universității din Oradea doresc să ia parte la evenimente similare”, a declarat psiholog dr. Adriana Borza, expert în echipa de proiect.

Salvamontiștii bihoreni au atras de mai multe ori atenția că cele mai multe accidente montane se petrec pentru că turiștii nu sunt echipați conform sau nu abordează traseele în mod responsabil.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5865 RON
  • 1 EUR = 4.9724 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON