URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Aprilie 2022, 10:33

Să facem Crișul lună și bec! Orădenii, invitați la „plogging” pe malurile râului

Să facem Crișul lună și bec! Orădenii, invitați la „plogging” pe malurile râului (foto: arhiva Aqua Crisius)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai mulți voluntari și-au propus să curețe gunoaiele de pe malurile Crișului Repede, în Oradea, și îi invită și pe orădeni să li se alăture.

Aceasta va fi prima acțiune de „plogging” din Oradea, adică o activitate în care oamenii se plimbă sau aleargă și, în același timp, adună și gunoaiele pe care le întâlnesc.

„Termenul de plogging se referă la ridicarea gunoaielor în timp ce te plimbi sau alergi ușor (jogging), iar ideea activității a pornit de la faptul că, spre deosebire de acum 5 ani, când am organizat o acțiune amplă de curățare a deșeurilor localizate în albia Crișului Repede pe raza municipiului Oradea, în prezent, malurile râului în sectorul urban sunt curate, cu mici excepții, pe care vrem să le înlăturăm, dorind să facem lună și bec malurile Crișului în Oradea!”, a transmis asociația Aqua Crisius, care este parteneră în această acțiune, alături de Consiliul Școlar al Elevilor Colegiului Național „Emanuil Gojdu” Oradea și Clubul Leo “Black Eagle” Oradea.

Acțiunea va avea loc vineri, 8 aprilie, de la ora 12.

Voluntarii vor porni din Parcul 1 Decembrie, de lângă statuia lui Emanuil Gojdu, și vor merge, în amonte și în aval, pe ambele maluri ale Crișului Repede. „Mănușile, sacii și buna dispoziție vor fi asigurate de noi!”, au mai transmis organizatorii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Oradeanbihor
Faci Pakistanezii când au primit cetățenia americană, flutură pașaportul pe strada
Postat 07 Aprilie 2022, 15:53 de Sandu2100
@ sandu
Eu nu ma laud ci chiar sunt orașan, in schimb viniturile ca tine, când ajung la oraș nu doar că uită de unde au venit, ci le e și rușine să recunoască ca sunt de la țară, ceea ce până la urmă nu e neaparat un lucru rău sau o rușine. Deci cine e țăranul?
Postat 07 Aprilie 2022, 15:34 de oradeanbihor
Oradeanbihor
Degeaba te lauzi ca esti orășean, doar țăranii care ajung la oraș se bat cu pumnul în piept ca sunt orășenii
Postat 07 Aprilie 2022, 14:39 de Sandu2100
@ sandu
Țărane, sa ne intelegem: gunoaiele le aruncă oameni needucați, asa cum esti si tu, oameni care nu prea s-au adaptat la viata de oras si la civilizatie. Cat despre bolojan, nu ma reprezinta, nu e oradean, nu am de ce sa fac mizerie doar ca sa-i fac lui in ciuda. Mizerie e in capul tau.
Postat 07 Aprilie 2022, 14:06 de oradeanbihor
Lipsa de educație, dar și lipsa de containere....mai întâi tre sa oferi,apoi sa ai pretenții...
Nu fi prost ,pescari fac o mare parte din mizerie culmea că tot ei blamează mizeria îți trimit 50 de poze din diferite locuri însuși eu am curățat de multe ori după ei ,când i-am întrebat nimeni nimic, na văzut, na auzit.
Postat 07 Aprilie 2022, 13:30 de sss
CrisDumi aka KP , Oradeanbihor
Nu pescarii fac mizerie pe mal, oamenii ca voi fac mizerie sa-i faca-n ciuda lui Bolojan, după ce ați aruncat un flacon pe zos mai spuneți mândrii de voi " sa vina Bolojan sa curețe " după voi , pt ca voi plătiți taxe și aveți impresii de nobili
Postat 07 Aprilie 2022, 13:06 de Sandu2100
Permise de pescuit contra curetenie
In marea majoritate, pescarii au un permis de pescuit platit la o asociatie. O data cu innoirea permisul anual, cei de la asociatie ar putea sa faca si un instructaj pescarilor cu privire la pastrarea curateniei sau ar putea suplimenta pretul permisului cu o suma modica din care sa se igienizeze malurile apelor. Eventual cei care controleaza permise ar putea sa dea si amenzi celor care nu pastreaza curatenia. Voluntariatul nu rezolva probleme cauzate de prostie si de lipsa de educatie.
Postat 07 Aprilie 2022, 11:48 de oradeanbihor
Voluntariat pe viață.
Cât timp se permite accesul pescarilor, mai ales a celor ocazionali, pe malurile râurilor și pârâurilor în orice loc neamenajat corespunzător campării, nu va fi curat. Vrem o țară ca afară, salubră și civilizată, dar malurile apelor sunt pline cu bipezi care, în lipsa unor amenajări specifice, aruncă la întâmplare toate resturile ce le rămân după mâncare, băutură, etc, etc. Camparea pe malurile cursurilor de apă trebuie interzisă în alte spații decât cele destinate scopurilor recreative și sportive. Culmea e că, în România, există o "lege a campării" ... dar pe care autoritățile publice, de la primari la inspectori de mediu sau de la polițiști locali la cei rurali, se fac că nu-i interesează.
Postat 07 Aprilie 2022, 11:15 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON