URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Martie 2022, 20:36

S-a deschis Centrul de asistență pentru refugiați din Bihor. Vezi cum arată și ce se întâmplă acolo! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul de Asistență Umanitară pentru Refugiați Bihor, destinat cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, s-a deschis, de marți, în Oradea, pe strada Calea Aradului nr. 87, în incinta Oradea Shopping City, sub coordonarea ISU „Crișana” și în colaborare cu Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Potrivit unui comunicat al ISU Crișana, Centrul este astfel organizat încât să răspundă nevoilor imediate și pe termen lung ale persoanelor care provin din zona conflictului armat din Ucraina, fiind organizate în acest scop puncte de informare și asistență în diferite domenii de interes pentru refugiați: drepturile de care pot beneficia, informații juridice, încadrarea în muncă, consiliere psihologică, precum și alte servicii specializate.

De asemenea, în interiorul Centrului sunt amenajate spații pentru odihnă, pentru servit masa, pentru relaxare, loc de joacă pentru copii etc., refugiaților fiindu-le puse totodată la dispoziție diferite produse de strictă necesitate (produse alimentare, haine, produse de igienă ș.a.m.d.).

Refugiații ucraineni beneficiază de sprijinul personalului calificat al instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale, potrivit competențelor atribuite de legislația în vigoare, pe domenii de activitate specifice, astfel:

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor coordonează activitatea Centrului, asigurând totodată relaționarea cu Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bihor (CJCCI Bihor).

Direcția de Sănătate Publică Bihor coordonează activitatea de asistență sanitară în cadrul Centrului; stabilește împreună cu conducătorii unităților spitalicești măsuri organizatorice în vederea asigurării, prin personal calificat, a unui punct de asistență medicală cu activitate permanentă, în care se asigură măsuri de evaluare și monitorizare a stării de sănătate, depistarea focarelor de boală transmisibilă și asigurarea asistenței medicale; asigură echipament medical și materialele necesare; solicită sprijin prin 112 în cazul unor situații de urgență medicală.

Direcția de Asistență Socială Oradea are un punct de informare, cu personal specializat, pentru informarea refugiaților privind drepturile de care pot beneficia; asigură asistență socială și consiliere psihologică; asigură orientarea solicitanților către servicii specializate; asigură administrarea spațiilor Centrului și dotarea cu materiale și mijloace potrivit necesităților.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor oferă solicitanților servicii specializate și  asigură cazare și protecție socială pentru mamele cu copii și minorii neînsoțiți.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor furnizează informații privind asistența sanitară veterinară și asigură prevenirea zoonozelor.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor organizează punctul de informare privind drepturile de care pot beneficia cetățenii străini sau apatrizii privind încadrarea în muncă și asigură asistență.

Serviciul pentru Imigrări Bihor furnizează informații privind azilul în România și regimul juridic al străinilor în România.

Grupul de inițiativă „Bihor pentru Ucraina”, din care fac parte specialiști din diferite domenii și voluntari ai 46 de organizații neguvernamentale, asigură fluxul cetățenilor străini și apatrizilor în Centru până la soluționarea cererilor acestora; asigură un punct de înregistrare a cererilor de cazare, de unde se va relaționa cu CJCCI Bihor în vederea soluționării acestora; asigură un punct de informare și organizare a transportului cetățenilor străini și apatrizilor către alte destinații; asigură asistență privind tranzitul frontalier, gestionarea zonelor de repaus/odihnă și hrănire; precum și servicii de translație/traducere pentru îndeplinirea funcțiunilor Centrului.

Organizația Crucea Roșie Filiala Bihor asigură, de asemenea, fluxul refugiaților, asigură asistență specifică pentru reîntregirea familiilor cetățenilor străini și apatrizilor și participă la gestionarea zonelor de repaus/odihnă și hrănire.

Centrul de Asistență Umanitară pentru Refugiați funcționează 24 de ore din 24 de ore.

Comunicatul reamintește faptul că, la nivelul județului Bihor, funcționează 24 de ore din 24, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI Bihor), dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina, ce poate fi contactat la numerele de telefon: 0259/412.129; 0259/467.909; 0734/223.127; 0734/223.125; fax: 0259/434.945.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON