URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Martie 2022, 18:11

Oradea trimite ajutoare umanitare în orașul ucrainean Ivano-Frankivsk. Ce poți dona, dacă și tu vrei să ajuți

Oradea trimite ajutoare umanitare în orașul ucrainean Ivano-Frankivsk. Ce poți dona, dacă și tu vrei să ajuți Aeroportul din Ivano-Frankvisk a fost bombardat de trei ori în ultima săptămână (sursa foto: www.ukrinform.net)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Coaliţia "Bihor pentru Ucraina", formată din zeci de ONG-uri locale care şi-au unit eforturile pentru a-i ajuta pe refugiaţii ucraineni, a anunţat că sâmbătă va trimite primul transport cu ajutoare umanitare spre oraşul Ivano-Frankivsk.

Această localitate a cerut deja sprijinul Oradiei, iar recent a fost bombardată de invadatorii ruşi.

Bihorenii care vor să ajute pot duce donaţii la depozitul pe care coaliţia îl are pe str. Evreilor Deportaţi, nr. 32-34, vizavi de magazinul Karaviem.

Potrivit anunţului ONG-urilor, este nevoie de medicamente (analgezice, antitermice, coagulante), mănuşi medicinale din nitril, garouri, tifon, pansamente ocluzive, bandaje, celox hemostatice, foarfece chirugicale, pipe Guedel, canule nazo-faringiene, vase de bucătărie şi tacâmuri de metal, desfăcătoare de conserve, saci de dormit, covoare izopren tip camping, radiatoare electrice, paturi pliante, saltele, alimente neperisabile, cu pregătire rapidă (conserve, semipreparate, pateu, lapte praf), produse hiperproteice pentru nutriţie sportivă, sub formă de batoane sau pudră, ulei, sare, zahăr tos, zahăr cubic, paste făinoase, brânză telemea (în ambalaj de plastic), sos tomat în cutie metalică, fructe deshidratate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Coaliția asta nu reprezintă Oradea.
E pe persoane fizice private. Bravo lor. Să nu uitați să puneți în portbagaj și pamperșii pe care vi i-am trimis.
Postat 17 Martie 2022, 08:04 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON