URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
31 Mai 2024, 13:31

Luna iunie se anunță mai caldă ca de obicei. Ce transmit meteorologii ANM

Luna iunie se anunță mai caldă ca de obicei. Ce transmit meteorologii ANM foto: generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri estimările privind luna iunie, realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.

Deși nu dau prea multe detalii, meteorologii transmit că, în prima lună de vară, la nivelul întregii țări va fi mai cald decât în mod obișnuit în această perioadă.

ANM a publicat estimările meteo pentru fiecare săptămână a lunii iunie, astfel:

Săptămâna 03.06.2024 – 10.06.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, îndeosebi în regiunile sudice şi estice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în sudul, estul şi centrul teritoriului şi excedentar în rest.

Săptămâna 10.06.2024 – 17.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste normele climatologice specifice acestei săptămâni în toată ţara, mai ales în regiunile sudice şi estice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 17.06.2024 – 24.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice ale perioadei la nivelul întregii ţări.

Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în majoritatea regiunilor.

Săptămâna 24.06.2024 – 01.07.2024

Mediile valorilor termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel specific pentru această perioadă în jumătatea de est a teritoriului şi uşor deficitar în rest.

Documentul publicat de ANM:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON