URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Iunie 2024, 08:31

KO electoral: Final de campanie cu bumbăceli şi dosare penale în comuna Lunca

KO electoral: Final de campanie cu bumbăceli şi dosare penale în comuna Lunca foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alegerile locale au fost motiv de bumbăceli şi dosare penale în comuna Lunca, iar cei care au intrat în ring sunt un susţinător al contracandidatului PSD, Dorin Boca, de o parte, şi doi dintre membrii echipei de campanie a edilului liberal Ioan Popa, de cealaltă. 

Incidentul a avut loc miercuri noaptea, într-un local din satul Seghişte, unde activiştii liberali Ionuţ Popa şi Remus Mihuţa se jură că au intrat doar pentru consumaţie, după ce în prealabil, au fost în campanie, iar apoi au discutat până târziu cu un cetăţean din sat, tot la o băută desigur, taman despre "viitoarele proiecte 2024-2028".

La bar, însă, erau şi simpatizanţii candidatului PSD la Primăria comunei, tot după întâlniri electorale. Între ei era şi Nicolae Tule, nepotul primăriţei din Câmpani, Valentina Ţoţa, care i-ar purta duşmănie lui Ionuţ Popa pe linie politică, după cum s-a plâns acesta din urmă, susţinând că în noaptea cu pricina tânărul a sărit să-l bată şi pe el, şi pe însoţitorul său, Remus Mihuţa, fără niciun motiv. 

Şi a făcut-o cu „simţul răspunderii”, căci i-a făcut KO, Popa alegându-se cu capul spart, iar Mihuța cu coaste rupte.

Sosiţi la faţa locului după un apel primit la 112, poliţiştii au deschis în final dosar penal pentru loviri, luându-l la întrebări şi pe PSD-ist care, ce să vezi, avea o altă variantă. Şi anume că ar fi fost provocat, pentru că cei doi liberali i-au ameninţat cu moartea candidatul, de faţă cu martori. 

Rămâne de văzut cum se va termina scandalul și dacă nu cumva tustrei combatanţii vor face pace după ce trec alegerile de duminică. Până la următoarea campanie electorală…

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Prietenii de coaliție ...
... se antrenează pentru ce va fi după alegerile generale.
Postat 08 Iunie 2024, 17:14 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON