URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Martie 2024, 23:10

Jos Cozmin Gușă! Moţiune de neîncredere împotriva președintelui FRJ, semnată de medaliați ai judo-ului românesc

Jos Cozmin Gușă! Moţiune de neîncredere împotriva președintelui FRJ, semnată de medaliați ai judo-ului românesc Foto: INQUAM Photos / George Călin
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cozmin Guşă este contestat dur de campioana olimpică Alina Dumitru şi mulţi alţi medaliaţi din acest sport, care au semnat o moţiune pentru demiterea sa. „Cozmin Gușă a adus judo-ul românesc într-o situație disperată, marcată prin lipsa rezultatelor la competițiile majore internaționale, nesiguranță și precaritate în pregătirea loturilor olimpice de judo, atât masculin cât și feminin”, se arată în document.

Moțiunea publicată miercuri seara de Fanatik.ro condamnă faptul că, sub conducerea lui Gușă, sportul care a adus şase medalii olimpice de-a lungul timpului este în picaj, sportivii plângându-se că există situaţii în care trebuie să îşi plătească singuri chiar şi deplasările la concursuri.

Ca atare, Alina Dumitru, singura olimpică a judo-ului românesc, alături de alţi sportivi de mare valoare din judo, îi cer demisia lui Cozmin Guşă, campionii fiind îngrijoraţi de starea „disperată” în care a ajuns judo-ul românesc în an olimpic. 

„Pentru salvarea și redresarea Judo-ului românesc se impun soluții și măsuri noi, adaptate modului de organizare și pregătire al sportivilor orientați spre marea performanță, ținând cont de mentalitățile specifice sportivilor români și lăsând la o parte subiectivismul nejustificat, ranchiuna și neprofesionalismul”, arată semnatarii.

Fanatik.ro arată că, până în acest moment, niciun judoka din România nu este calificat la Jocurile Olimpice de la Paris. „Deşi calificările se vor încheia în luna iunie, delegaţia noastră nu are şanse reale la medalii şi ar fi o performanţă doar să putem duce sportivi la marea competiţie”, subliniază publicația.

Reacția dură a sportivilor vine la mai puțin de trei luni după ce șeful FRJ a încercat să justifice, în cadrul unor declarații de presă controversate, rezultatele modeste ale federației punând vina ba pe „problema mentalităţii şi a spiritului de competiţie scăzute la sportivii români în general, la judoka în special”, pomenind nume sonore ale sportului românesc, precum David Popovici ori Simona Halep, ba chiar pe o „persecuţie” din partea Federației Internaționale de Judo și pe „presiunile” președintelui IJF, Marius Vizer, deși acesta este recunoscut ca vechi promotor și susținător constant al judo-ului autohton. 

De altfel, atacurile lui Gușă au stârnit încă de la finele anului trecut reacții vehemente de protest din partea unor judoka sau antrenori de judo români, cum sunt campioana olimpică Alina Dumitru, Vlăduț Simionescu, Dan Fâșie, Alexandru Goncearenco, Emil Fălăuș, Alexandru Chirilă și mulți alții, care prin mesaje publice și-au anunțat solidarizarea cu Marius Vizer și refuzul de a mai colabora cu președintele FRJ.

Se pare că, de atunci, revolta împotriva lui Cozmin Gușă a luat amploare în judou-ul românesc, ajungându-se la moțiunea publică de miercuri, prin care acestuia i se cere plecarea din fruntea federației naționale. Iată textul documentului, așa cum a fost publicat de Fanatik.ro:

Moțiune de Neîncredere în Activitatea Președintelui Federației Române de Judo intitulată SALVAREA ȘI REDRESAREA JUDOULUI ROMÂNESC

Activitatea Conducerii Federației Române de Judo din ultimii ani, şi în special a Președintelui Comitetului Director și Președinte al Federației Române de Judo, dl. Cozmin Gușă, a adus judo-ul românesc într-o situație disperată, marcată prin lipsa rezultatelor la competițiile majore internaționale, nesiguranță și precaritate în pregătirea loturilor olimpice de judo, atât masculin cât și feminin.

Lipsa demersurilor necesare obținerii de către sportivii români a punctajului necesar participării la competiția olimpică din 2024, crearea în media – prin chiar vocea Președintelui Comitetului Director , dl. Cozmin Gușă – a unui climat nepotrivit și nereal privind activitatea antrenorilor de judo, a colectivelor tehnice și, în general, a sportivilor români, dezbinarea continuă a comunității judo-ului românesc, neatragerea de fonduri si totala opacitate in această problemă.

Oameni valoroși ai judo-ului românesc, foști sportivi si antrenori, au fost îndepărtați de fenomenul judo-ului național, fiind preferat amatorismul pe bani mulți, fiind acceptată și tolerată o atitudine mai puțin profesionistă referitoare la pregătirea sportivilor, acest lucru ducând la distrugerea liniei metodice a judo-ului românesc.

Datorită unor ambiții personale, străine de principiile judo-ului, s-a ajuns în situația ca sportivi valorosi ai României să participe la marile competiții internaționale prin efort financiar propriu, al sponsorilor sau al IJF. 

În unele situații, sportivii participanți pe cont propriu la competiții NU au fost asistați de către antrenorii români prezenți în sala de competiție, deși acesti sportivi purtau și ei pe piept tricolorul românesc, această atitudine a antrenorilor datorându-se posibilei răzbunări a conducerii FR Judo și reprezentând, în fapt, o «mică» trădare a spiritului național, o lipsă de respect față de un conațional care luptă sub același drapel. 

Conducerea actuală a Federației Române de Judo, chiar prin vocea Președintelui Cozmin Gusă, se limitează să aducă acuze nefondate pentru starea deplorabilă a judo-ului românesc antrenorilor români, arbitrilor, forurilor interaționale ale judo-ului, Președintelui IJF dl. Marius L. Vizer.

Pentru salvarea și redresarea Judo-ului românesc se impun soluții și măsuri noi, adaptate modului de organizare și pregătire al sportivilor orientați spre marea performanță, ținând cont de mentalitățile specifice sportivilor români și lăsând la o parte subiectivismul nejustificat, ranchiuna și neprofesionalismul.

Așa cum Judo-ul ne-a învațat pe toți, Dojo-ul și Tatami-ul nu pot fi spații de dezbateri și răzbunări politice, de răfuieli profesionale nepotrivite și nejustificate. Conducerea Federației Române de Judo, în special Președintele Comitetului Director și al Federației Române de Judo, dl. Cozmin Gușă,  trebuie schimbată pentru a opri decăderea judo-ului românesc, pentru a salva și redresa acest nobil sport.

Prezenta Moțiune de Neîncredere în Activitatea Conducerii Federației Române de Judo, în special a Președintelui Comitetului Director și Președinte al Federației Române de Judo, dl. Cozmin Gușă, este susținută de foști sportivi, antrenori, care au adus medalii și contribuții deosebite la obținerea acestora în numele României la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Europene, Balcanice și alte competiții internaționale, și anume:

Alina Dumitru (foto), Constantin Niculae, Corina Căprioriu Stefan, Mircea Frățică, Mihai Cioc, Toma Mihalache, Arpad Szabo, Ștefan Pop, Dezideriu Csep, Ionel Lazăr, Loghin Lazăr, Silviu Lazăr, Cornel Roman, Alina Croitoru, Adrian Croitoru, Iacob Codrea, Joszef Pall, Ion Drăgan, Liliana Nargan, Alexandru Lungu, Albert Daniel, Aurelian Ciprian Fleisz, Iulian Surlă, Costel Năftică, Ioan Domnar, Anton Muraru, Florentin Marinescu.

Prezenta Moțiune de Neîncredere în Activitatea Conducerii Federației Române de Judo va fi înaintată și către: International Judo Federation, Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Cozmin Gușă: „Nu dau socoteală unor oameni care nu au făcut mai nimic pentru judo-ul românesc”

După apariția moțiunii în care i se solicită demisia din fruntea judo-ului românesc, Cozmin Gușă a avut o nouă reacție vehementă, atât la adresa semanatarilor, nume cunoscute ale acestui sport, cât și la adresa președintelui forului internațional, Marius Vizer, pe care îl consideră a sta în spatele contestării sale.

„Consider această poziție un soi de abuz al lui Marius Vizer asupra unor oameni legat de care poate să exercite o anumită autoritate, fie de ordin moral, nu-i de mirare, e președintele IJF, sau de ordin material, respectiv relații foarte vechi... Cei care au semnat acest document sunt mai puțini decât cei care au votat împotriva mea la ultima Adunare Generală de alegeri, care a avut loc în urmă cu trei ani, fiind coordonați, din păcate, de către Marius Vizer. Câtorva dintre ei, precum medaliatele olimpice care semnează acolo, le-am oferit șansa să facă treabă la nivelul Federației. N-au fost în stare sau s-au plictisit sau n-au dorit și au demisionat. În rest, nu am ce să dau socoteală unor oameni care nu au făcut mai nimic pentru judo-ul românesc în calitate de sprijinitori”, se arată în replica trimisă de Cozmin Gușă către Fanatik.ro.

Gușă susține că „activitatea Federației de judo e departe de a fi perfectă, dar cel puțin este stabilă din punct de vedere financiar”, iar „rezultatele în plan sportiv sunt bune spre foarte bune la categoriile cadeți, juniori și tineret, sunt mai slabe la seniori”, dar „cred că suntem peste media organizării și a performanțelor din sportul românesc”.

Șeful FRJ are o proprie versiune cu privire la motivul pentru care există opoziție la adresa sa, unul care merge, însă, până în zona... serviciilor secrete. „Eu am anunțat în urmă cu două luni că nu o să mai candidez pentru un nou mandat, dar o să-l sprijin pe Florin Bercean. Și bineînțeles că nu o să părăsesc judo-ul, fiind în orice caz interesat ca o gașcă de interese, ca să nu-i spun mai rău din punct de vedere juridic, construită în jurul lui Marius Vizer, să acapareze activitatea judo-ului românesc. Faptul că el face acest forțaj nu pot să îl interpretez decât ca urmare a intereselor comune pe care le are cu Florian Coldea (fost șef al SRI – n.r.). Marius Vizer este partener de afaceri cu Florian Coldea, cel pe care eu îl atac și am desfășurat o campanie de presă împotriva lui în ultimele două luni, una dintre afacerile lor fiind Forumul Crans Montana. Dar, sigur, sunt combinați în multe alte lucruri și probabil că interesele de afaceri ale lui Marius Vizer îi dictează să își pună la treabă oamenii din judo-ul românesc pentru ca să mă incomodeze pe mine în așa fel încât să nu îl mai atac pe Coldea. Îi răspund scurt, din două cuvinte: Exclus!”, afirmă Cozmin Gușă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Să ne prezinte
d-l Gușă CV-ul sportiv,poate ne dă pe spate!
Postat 07 Martie 2024, 18:11 de nealiniat
La ce texte bagă Gușe prin mass media împotriva tuturor "neterminaților" care conduc haotic țara ...
... e chiar de mirare că "marii sportivi" ai judoului românesc l-au putut "suporta" până acum și nu i-au făcut vânt de pe treptele performanțelor mult așteptate. Fiind "omul lui Vizer" pe plaiurile mioritice total colonizate astăzi, este firesc ca Gușe să apară pe lista "putiniștilor" de eradicat.
Postat 07 Martie 2024, 07:40 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON