URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 August 2024, 15:50

Ion Țiriac i-a premiat pe medaliații României la JO de la Paris și pe Sabrina Voinea. Au primit câte o mașină și o medalie de aur (FOTO)

Ion Țiriac i-a premiat pe medaliații României la JO de la Paris și pe Sabrina Voinea. Au primit câte o mașină și o medalie de aur (FOTO) (sursa foto: Federația Română de Gimnastică - Facebook; Andreea Esca - Instagram)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sportivii români medaliați la Jocurile Olimpice de la Paris au fost premiați, vineri, de Fundația Ion Țiriac. Fiecare sportiv care a urcat pe podium a primit o mașină și o medalie de aur, indiferent de culoarea celei obținute la Paris. 

Olimpicii au primit câte o mașină Hyundai Ioniq 5 personalizată, adică având pe bara din față mozaicul olimpic și cu plăcuța de înmatriculare purtând numele premiantului.

În total, Fundația Ion Țiriac a oferit 22 de mașini, sportivii cu două medalii primind varianta electrică a autoturismelor.

„Suntem aici să plătim tributul care-l avem, răsplata și respectul acestor oameni care la Paris, în sfârșit, ne-au dat o rază de soare. Ne-au arătat că poate suntem pe drumul bun. Că poate încet, încet ne recâștigăm ceea ce am avut întotdeauna, adică nu gena pentru sport, nu asta, dar poate ne recâștigăm înapoi copilul ca să mai lase tableta și să-și facă alte treburi dacă părinții au ceva în cap și să vedem cum facem, poate ajungem din nou acolo unde am fost. Ați făcut foarte mult, ați făcut mult mai mult decât credeam. (...) Am avut onoarea, plăcerea să-l văd pe domnul prim-ministru ieri și ne-a promis că ceea ce a scos din gură se face, că încep acum și de la infrastructură, să dea bani și pentru sport”, a fost o parte din discursul ținut de Ion Țiriac, citat de gsp.ro.

Printre laureații lui Țiriac s-a numărat și Sabrina Voinea, gimnasta care a rămas pe locul patru în finala de la sol, după ce contestația ei nu a fost admisă de TAS.

„Ion Ţiriac este din nou alături de gimnaste. După ce, în 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney a susţinut-o pe Andreea Răducan pentru nedreptatea suferită, acum Ana Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea (foto jos) au fost premiate de Fundaţia Ion Ţiriac. La fel ca si ceilalţi medaliaţi la JO de la Paris, Ana şi Sabrina au primit câte o medalie de aur de 14 karate şi o maşină Hyundai Ioniq 5, personalizată. Numărul de înmatriculare al acesteia reprezintă numele fiecăreia dintre fete, iar bara faţă a automobilului electric este decorată cu un mozaic olimpic”, a notat Federaţia Română de Gimnastică pe Facebook.

La Jocurile Olimpice recent încheiate la Paris, au obţinut aurul olimpic Maria Magdalena Rusu, Roxana Iuliana Anghel, Nicoleta Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Geanina Radiş şi Victoria Ştefania Petreanu la canotaj - opt rame cu carmaci (8+), Andrei Sebastian Cornea şi Marian Florian Enache la canotaj - dublu vasle (2x) şi David Popovici la înot - 200 m liber.

Au urcat pe treapta a doua a podiumului Mihaela Valentina Cambei la haltere - 49 kg, Gianina Elena van Groningen şi Ionela Livia Cozmiuc la canotaj - dublu vasle categorie uşoară (L2x), Ioana Vrînceanu şi Roxana Iuliana Anghel la canotaj - dublu rame (2-) şi Simona Geanina Radiş şi Nicoleta Ancuţa Bodnar la canotaj - dublu vasle (2x).

Bronzul l-au câștigat David Popovici la înot - 100 m liber şi Ana Maria Bărbosu la gimnastică artistică – sol, aceasta din urmă după un apel la TAS.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
***
***Altfel, felicitari lui Ion Tiriac! Sunt destui miliardari care nu ajuta (cu acte de caritate), societatea.
Postat 16 August 2024, 23:34 de Riviera
Usor.
Din bani furati e usor sa fii darnic.
Postat 16 August 2024, 19:34 de Citizen
tzaranusu infatuat Tiriac
reclama ieftina a la tiriac.a oferit campionilor o masina chineezeasca de 20 jde mii de euro.ba celor cu 2 medalii le-a dat cate 2 ca altfel cuum sa eludezi taxele in tarra Rromania.
Postat 16 August 2024, 19:30 de florea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON