URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Februarie 2022, 19:00

În sfârșit! Opt obiective turistice din Oradea vor fi adaptate pentru persoanele cu deficiențe de vedere (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce a amenajat mai multe atracţii turistice în centrul istoric, Oradea îşi aminteşte şi de persoanele cu deficienţe de vedere. Cu ajutorul unor voluntari, opt obiective din oraş vor avea desene în relief şi o aplicaţie care va ajuta aceste persoane să înţeleagă mai bine caracteristicile clădirilor pe care le vizitează.

Proiectul "Oradea pentru toţi" a fost anunţat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Casa Darvas, primul Muzeu Art Nouveau din România. "Trebuie să ne gândim că tot ceea ce noi percepem ca frumuseţe a patrimoniului arhitectural în oraşul nostru suntem datori să transmitem tuturor persoanelor, indiferent de categoria din care fac parte. Nu trebuie să existe o discriminare în a te bucura de ceva ce încântă privirea, auzul", a declarat directoarea Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice (Oradea Heritage), Angela Lupşea.

Turism pe simţite

În parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Urbană, un ONG din Bucureşti care a mai accesibilizat alte instituţii pentru persoanele cu deficienţe de vedere, cu mai mulţi tineri orădeni voluntari şi cu Asociaţia Nevăzătorilor din judeţul Bihor, fundaţia a atras o finanţare europeană prin Corpul European de Solidaritate, un instrument strategic al Comisiei Europene.

Concret, vor fi create planşe care descriu, cu desene în relief şi cu texte în alfabetul Braille (litere compuse din puncte ieşite în relief), opt obiective turistice din Oradea: Casa Darvas, Sinagoga Sion, turnul Primăriei Oradea, Palatul Vulturul Negru, Templul Francmasoneriei, Biserica cu Lună, Casa Poynar şi Teatrul Regina Maria. Cataloagele tuturor obiectivelor se vor regăsi în toate obiectivele administrate de Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor şi, astfel, vor fi la îndemâna vizitatorilor nevăzători.

În plus, în Casa Darvas şi în Sinagoga Sion vor fi disponibile şi mulaje ale unor elemente decorative, pentru ca persoanele nevăzătoare să le înţeleagă şi mai bine.

Şi audio

Toate cataloagele care vor fi create în acest proiect vor avea şi un cod QR care, odată scanat cu telefonul mobil, va deschide o aplicaţie unde persoana cu deficienţe de vedere va auzi informaţii despre obiectivele turistice dorite.

Potrivit lui Gabriel Victor Bâclea, reprezentantul Asociaţiei de Dezvoltare Urbană, care deja a implementat aplicaţia pentru alte instituţii din ţară, informaţiile audio vor fi disponibile în trei limbi: română, maghiară şi engleză. "Frumuseţea acestui proiect este că reuşim să dăm viaţă clădirilor şi pentru persoanele cu deficienţe de vedere", a precizat Bâclea, în aceeaşi conferinţă de presă.

Cataloagele vor fi create de mai mulţi tineri orădeni, care vor participa voluntar la proiect. Ei au participat şi la un curs de ghid turistic organizat de Oradea Heritage şi tot ei vor fi şi ghizi pentru persoanele nevăzătoare, care vor dori să facă un circuit prin centrul oraşului.

Banii atraşi prin proiect nu sunt mulţi, circa 6.800 de euro, dar Primăria Oradea şi-a arătat disponibilitatea de a suplimenta finanţarea. Astfel, după ce vor fi finalizate cataloagele pentru cele 8 obiective, vor fi realizate unele similare şi pentru alte şapte atracţii turistice ale Oradiei.

Va urma

De altfel, au precizat iniţiatorii, obiectivele accesibilizate au fost anume alese, ca să poată fi cuprinse într-un tur ghidat al centrului istoric. Astfel, Oradea va deveni primul oraş din România cu un circuit turistic adaptat persoanelor cu dizabilităţi de vedere.

Coordonatorul voluntarilor va fi Alex Trandafir, un tânăr orădean pasionat de ghidaj turistic, care din anii de liceu a devenit îndrumător pentru vizitatorii municipiului. În conferinţa de presă, el a precizat că planşele vor fi făcute în colaborare cu reprezentanţii Asociaţiei Nevăzătorilor, tocmai ca să fie cât mai bine realizate.

"Pentru un nevăzător, este cel mai greu să-şi facă o proiecţie în minte pentru o clădire. Vom aduce informaţia la ochii nevăzătorilor, adică sub deget", a declarat şi preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din Bihor, Mihai Merca. Potrivit acestuia, ONG-ul numără 1.514 membri, care reprezintă cam 70% dintre bihorenii cu deficienţe de vedere.

Angela Lupşea a mai precizat că, simultan cu pregătirea acestor materiale, Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor îşi va instrui şi angajaţii pentru interacţiunea cu persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, Fundaţia va lansa în curând un proiect de accesibilizare pentru persoanele cu deficienţe de auz.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON