Filmul care prezintă cea mai bună perioadă a fotbalului românesc, „Hai, România! - Povestea Generaţiei de Aur", a fost lansat miercuri seara la Oradea, la Cinema Palace, acolo unde lumea bună a fotbalului bihorean, dar şi jurnalişti şi alţi invitaţi au avut ocazia să rememoreze momentele de glorie ale fotbalului din România.
Este vorba despre povestea complexă a celei mai vii şi intense perioade din fotbalul românesc: anii 1980-2000, o perioadă în care Echipa Naţională a României a ajuns pe locul trei în lume în clasamentul FIFA şi a reuşit recordul a trei calificări consecutive la trei campionate mondiale (1990-1994-1998) şi două calificări consecutive la două campionate europene de fotbal (1996 şi 2000). A fost, totodată, perioada realizărilor importante la nivel de cluburi, de la începutul anilor `80, care anunţau marea performanţă ce urma să vină un deceniu mai târziu.
Orădenii au fost privilegiaţi, pentru că ei au fost primii care au putut vedea filmul regizat de Claudiu Mitcu, după un scenariu semnat de scriitorul Andrei Crăciun şi produs de Călin Creţu, Simion Apreutese şi Loredana Apreutese, de fapt, primul film care vorbeşte despre acele vremuri, ale "nopţilor albe" de sărbătoare.
Emerich Ienei, Sandu Boc şi Zsolt Muzsnay, între invitaţii speciali
La avanpremieră a participat reputatul antrenor Emerich Ienei (foto jos), cel care a trăit din plin acele momente de glorie, începând cu câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în anul 1986, apoi continuând cu calificarea la Campionatul Mondial din Italia şi încheind cu participarea la Campionatul European din Belgia şi Olanda 2000.
Alături de Emerich Ienei, ivitaţi speciali au fost şi Zsolt Muzsnay (participant şi el la Campionatul Mondial din Italia din 1990), Alexandru Boc, Ovidiu Lazăr, Viorel Vancea şi Zeno Bundea.
De asemenea, surpriza plăcută a constituit-o prezenţa echipei FC Bihor, după ce organizatorii au transmis invitaţia preşedintelui George Tătar ca echipa roş-albastră să fie prezentă la eveniment. Astfel, antrenorul Florin Farcaş și întregul staff tehnic al echipei fanion a judeţului şi-a adus lotul de jucători să vadă şi ei acele momente, pe care nu le-au prins.
"Fiind născut în anul 1998, eu nu am prins Generaţia de Aur, doar ce am văzut din arhive şi am văzut de la emisiunile de la televizor. A fost, însă, generaţia care ne-a pus pe harta fotbalului, care a realizat performanţe la nivel mondial şi european. Ei au fost cei mai buni, un etalon pentru toţi care au venit după ei şi care au jucat fotbal", a declarat pentru BIHOREANUL golgheterul echipei FC Bihor, Sergiu Jurj.
"E normal să vin cu jucătorii actualei echipe FC Bihor aici să vadă şi ei ce înseamnă istoria fotbalului românesc, pentru că trebuie să spunem lucrurilor pe nume: fotbaliştii care sunt prezentaţi în acest film au reprezentat ceva frumos şi plăcut pentru fotbalul românesc. Este o onoare şi o mândrie pentru noi să putem participa la un asemenea eveniment, de aceea am dorit să aducem şi jucătorii, să fie un imbold şi o motivaţie în plus şi pentru ei", a precizat antrenorul echipei orădene, Florin Farcaş.
Zeno Bundea, inspirat de componenţii Generaţiei de Aur
Dacă jucătorii actuali ai echipei FC Bihor nu i-au văzut la lucru pe fotbaliştii din Generaţia de Aur, pentru că marea majoriate dintre ei nici nu erau născuţi atunci, în schimb, Zeno Bundea a crescut cu ei, fiind marcat de jocul acestora în copilăria sa, iar mai târziu a avut ocazia chiar să lucreze cu unii dintre ei.
"Pentru mine, Generaţia de Aur pot spune că a fost un etalon, fiind copil, am crescut cu ei, văzându-i la televizor m-au inspirat. De multe ori mă uitam la meciurile lor şi vedeam unele faze sau driblinguri pe care le făceau unii jucători, iar la antrenamente încercam şi eu. Astfel, pentru mine au reprezentat o inspiraţie, ca să pot să ajung şi eu fotbalist. Apoi am avut onoarea şi şansa să fiu chiar coleg cu unii dintre ei sau să fiu adversar. Mai mult decât atât, am fost privilegiat să fiu antrenat de nea' Imi Ienei la lotul naţional U21, chiar dacă a fost o perioadă mai scurtă, dar am fost impresionat de el, ţinând cont că eu în copilărie l-am văzut la televizor câştigând Cupa Campionilor şi fiind la Campionatul Mondial din 1990. Sunt bucuros că am putut să îi văd şi să cresc cu ei", a povestit pentru BIHOREANUL Zeno Bundea.
O poveste nespusă în totalitate
Filmul lansat miercuri seară la Oradea, "Hai, România! - Povestea Generaţiei de Aur", este o poveste nespusă până acum în totalitate, despre performanţele uluitoare ale unei generaţii care a pus atât fotbalul, cât şi România pe harta lumii. Şi care "a oferit unei ţări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, şi multă speranţă, într-una a tranziţiei", după cum au transmis şi producătorii.
Producţia cinematografică îi aduce, atât prin imagini de arhivă, cât şi prin interviuri realizate special pentru acest film documentar pe Gheorghe Hagi, Ilie Dumitrescu, Miodrag Belodedici, Gheorghe Mihali, Dorinel Munteanu, Tibor Selymes, Florin Răducioiu, Ionuţ Lupescu, Basarab Panduru, Ion Vlădoiu, Adrian Mutu, Marius Lăcătuş, Gavril Balint, Adrian Ilie, Gheorghe Craioveanu, Ioan Ovidiu Sabău şi Constantin Gâlcă, alături de portarii Echipei Naţionale, Florin Prunea şi Bogdan Stelea.
Pentru realizarea filmului au fost înregistrate peste 200 de ore de interviuri şi ilustraţii, atât în diferite locuri din România, cât şi în străinătate, mai precis în Italia, Coreea de Sud şi Spania, unde echipa de producţie a stat de vorbă cu Cristian Chivu, Dan Petrescu şi Gheorghe Popescu. Ei au vorbit despre raportarea la victorii şi durerea eşecului, dar şi despre ce a însemnat pentru toţi profesionalismul şi dedicarea, cum au trăit primele ieşiri din ţară, şocul întâlnirii cu Occidentul în ţări diferite, banii câştigaţi, relaţia lor cu faima şi unde se aflau în momentul Revoluţiei.
Mai mult decât atât, filmul relevă şi cealaltă perspectivă, despre cum erau primiţi şi priviţi în afară, cum vedeau străinii ce se întâmpla în România şi felul în care această generaţie şi succesele ei au născut respect şi curiozitate pentru România şi au conferit o imagine şi o poziţie românilor, în afara ţării.
Nu lipsesc din povestea Generaţiei de Aur nici antrenorii Anghel Iordănescu, care a fost alături de sportivi la Cupele Mondiale din 1994 (SUA) şi 1998 (Franţa), precum şi la Campionatul European din 1996 (Anglia), Dumitru Dumitriu, antrenor secund la Campionatul Mondial din America din 1994, Emeric Ienei care a lucrat la Echipa Naţională la Campionatul Mondial din Italia 1990, la Campionatul European din Belgia şi Olanda 2000 şi a câştigat Cupa Campionilor cu Steaua în 1986. Un interviu în premieră a oferit şi medicul lotului la Cupa Mondială din 1994, la Cupa Mondială din 1998 (în Franţa) şi la campionatele Europene din 1996 (în Anglia) şi din 2000 (în Belgia şi Olanda), Pompiliu Popescu.
Alături de ei mai sunt, de asemenea, prezenţi în interviuri exclusive fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal Mircea Sandu, impresarul Ioan Becali şi ziariştii Ionel Stoica, Ovidiu Ioaniţoaia, Mircea M. Ionescu şi scriitorul Radu Paraschivescu.
S-a apelat la arhivele FIFA, UEFA şi TVR
Conform producătorilor, pregătirile, documentarea, filmările şi montajul materialelor pentru filmul "Hai, România! - Povestea Generaţiei de Aur" s-au desfăşurat pe perioada unui întreg an, 2023, iar munca de producţie a inclus şi vizionarea a peste 150 de ore de imagini din toate arhivele FIFA, UEFA şi TVR cu meciuri, reportaje, emisiuni şi ştiri din perioada respectivă. La acestea s-a adăugat şi o primă selecţie de 2.000 de poze şi câteva sute de articole de referinţă de la acea vreme.
După lansarea de la Oradea, filmul va putea fi urmărit de toţi microbiştii pe marile ecrane din întreaga ţară, începând cu luna martie. În acest fel, este celebrată în 2024 aniversarea a 30 de ani de la cel mai glorios moment al fotbalului românesc, respectiv calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal SUA 1994.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.