URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Martie 2022, 14:04

Fii cool, fără să fii penal! Avocații din Bihor vor ține lecții de educație juridică în școlile din județ

Fii cool, fără să fii penal! Avocații din Bihor vor ține lecții de educație juridică în școlile din județ Decanul Baroului Bihor, Adrian Stancu (foto stânga), a semnat un protocol de colaborare cu șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan (foto dreapta)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Elevii de gimnaziu și de liceu din Bihor vor avea ocazia să afle, chiar de la specialiști, ce drepturi și responsabilități au, dar și despre răspunderea lor în fața legii.

Baroul Bihor și Inspectoratul Școlar Județean au semnat un protocol de colaborare, în baza căruia avocați din județ vor ține lecții de educație juridică în școli.

Potrivit unui comunicat transmis de decanul Baroului, Adrian Stancu, și de avocatul Ionel Manole, coordonatorul proiectului, această colaborare are ca scop „implementarea eficientă a proiectelor de educație juridică non-formală în învățământul preuniversitar din județul Bihor, prin facilitarea accesului elevilor la cunoștințe elementare în privința drepturilor și responsabilităților lor, dar și a răspunderii lor civile și penale”.

Începând din 18 martie și până la finalul acestui semestru școlar, avocați voluntari din Bihor vor merge în școli, într-un program convenit cu directorii și profesorii.

Discuțiile vor orbita în jurul unor teme mari: ce înseamnă profesia de avocat și alte profesii din domeniul dreptului, consecințele nerespectării normelor, bullying și alte agresiuni, infracțiunile de violență și care vizează patrimoniul, infracțiunile privitoare la viața sexuală și infracțiunile informatice.

Până acum, la proiect au aderat 15 unități de învățământ din Bihor, dar cel mai probabil numărul lor va crește, pe măsură ce avocații vor reuși să intre în contact cu mai mulți directori, dar și să sporească numărul voluntarilor dispuși să țină aceste lecții.

Aceste lecții fac parte din proiectul „Fii avocat în școala ta!”, inițiat de Uniunea Națională a Barourilor din România.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON