Întrecerile ediţiei din acest an a Cupei României la box pentru seniori, competiţie care s-a desfăşurat în această lună la Sighetu Marmaţiei, a adus sportivilor clubului bihorean Basti Box Salonta două medalii, dintre care una a fost de argint şi una de bronz.
Delegaţia clubului Basti Box a cuprins la aceste întreceri rezervate băieţilor trei sportivi, pe Marian Onuţă, care a concurat la categoria 67 kg, Horaţiu Sovrea, care a evoluat la categoria 80 kg şi Mark Csiszer, la +92 kg. Sportivii au fost însoţiţi de antrenorul Sebastian Silaghi.
În urma evoluţiilor avute la categoria 67 kg, Marian Onuţă s-a situat pe a treia treaptă a podiumului, după ce a pierdut semifinala cu Doruleţ Tiu de la Dinamo, prin decizie la puncte. Astfel, bihoreanul a intrat în posesia medaliei de bronz.
Medalia de argint a fost cucerită de Mark Csiszer, la + 92 kg, care s-a clasat pe poziţia secundă, după ce a ajuns în finală. El nu a mai boxat în meciul din ultimul act, din cauza unei situaţii medicale. "Siguranţa sportivului este primordială, iar în urma întinderii de ligamente suferite, Mark nu a primit avizul medicului pentru susţinerea finalei", a transmis clubul salontan, într-un comunicat.
La aceste întreceri de seniori din Cupa României la box, din Salonta a fost delegat de către Federaţia Română de Box şi arbitrul internaţional Raul Bara.
Pe de altă parte, conducerea clubului Basti Box Salonta care s-a întors cu cele două medalii de la întrecerile de la Sighetu Marmaţiei a ţinut să transmită în continuare mulţumiri "tuturor sponsorilor şi partenerilor care ne susţin".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.