URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Aprilie 2022, 15:57

Doi tineri din Bihor, cercetați penal după ce au înfometat 12 câini. Patrupedele au fost plasate în adăpost

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi tineri bănuiți că ar fi schingiuit prin înfometare 12 câini sunt acum cercetați penal de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, a anunțat vineri Inspectoratul Județean de Poliție Bihor.

În urma unui control făcut pe 8 aprilie, polițiștii au găsit în curtea celor doi frați, cu vârste de 19 și 21 de ani, un număr de 12 câini metiși de diferite rase, inclusiv presa canario, tosa ori brac german, „într-o stare fizică deplorabilă”. Animalele erau înfometate, iar unele dintre ele aveau și urechile cupate, o altă infracțiune.

„Totodată, în țarcul animalelor a fost descoperit un câine decedat, cauza decesului urmând să fie stabilită în urma efectuării necropsiei”, a transmis Poliția.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au emis 12 ordine de plasare în adăpost pentru cei 12 câini, aceștia fiind duși într-un adăpost public din Oradea. Aici, angajații vor trebui să-i hrănească, dar cu multă grijă, pentru că după o perioadă lungă în care nu au mâncat, cățeii au stomacul afectat.

De asemenea, pe numele celor doi tineri au fost întocmite dosare de cercetare penală, iar polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru comiterea infracțiunilor de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, rănirea sau schingiuirea animalelor prin înfometare și cuparea urechilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON