URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Noiembrie 2023, 10:21

Despăgubirile din accidente de circulație se vor plăti ca în Vest

Despăgubirile din accidente de circulație se vor plăti ca în Vest Foto arhiva, generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În data de 23 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o hotărâre extrem de importantă în materia asigurărilor RCA, hotărâre ce va fi obligatorie pentru toate instanţele după motivarea şi publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Este notoriu că în România asigurătorii RCA invocă diverse motive pentru a refuza, întârzia sau diminua despăgubirile pe care trebuie să le achite în urma accidentelor comise de asiguraţi, indiferent dacă vorbim doar de daune materiale sau de despăgubiri pentru vătămări corporale sau chiar decese.

Acest lucru s-a întâmplat pentru că, deşi legislaţia noastră este aliniată la normele dreptului Uniunii Europene încă de la momentul aderării, instanţele noastre naţionale, în marea lor majoritate, au interpretat trunchiat prevederile energice ale legislaţiei care sancţionează asigurătorul pentru abuzuri şi inactivitate.

Mai concret, deşi legislaţia noastră, care transpune o Directivă europeană, prevede că asigurătorii sunt obligaţi să plătească penalităţi enorme (0,2% pe zi de întârziere) dacă nu îşi fac treaba, instanţele ignorau aceste prevederi şi obligau la penalităţi doar dacă asigurătorii nu executau hotărârea finală.

Cum în ultimii ani practica judiciară a dat semne vizibile de schimbare, în 23 octombrie, după mai multe termene, repuneri pe rol şi dezbateri profunde, Instanţa Supremă a stabilit, cu titlu obligatoriu, că asigurătorii sunt obligaţi să plătească 0,2% pe zi de întârziere dacă, în 30 de zile de la notificarea de către partea vătămată, nu fac o ofertă justificată sau nu refuză, justificat, plata.

În concret, după ce efectele acestei decizii se vor resimţi în practică, sunt convins că niciun asigurător nu va trata cu indiferenţă cererile asiguraţilor, ci, la fel ca în celelalte state europene, se vor grăbi să vină cu oferte cât mai apropiate de practica instanţelor, pentru a nu plăti penalităţi. 

De asemenea, sunt convins că niciun asigurător nu va mai refuza oferta de despăgubire cu menţiunea că vinovăţia se stabileşte în instanţă şi, pe cale de consecinţă, majoritatea dosarelor se vor finaliza amiabil, degrevând instanţele de judecată şi aşa aglomerate. Iată că, la 16 ani de la aderare, România îşi aliniază şi practica în materie de RCA la cerinţele blocului comunitar. 

Deşi suma de 0,2% pe zi ar putea părea mică, un calcul simplu ne arată că vorbim în realitate de o dobândă de 73% pe an, dobândă la care nici măcar "Guvernu’ lu’ Marcel" nu visează. Mai concret, dacă asigurătorul nu îi face o ofertă corespunzătoare, persoana se judecă trei ani şi primeşte 10.000 euro despăgubiri, la final asigurătorul poate fi obligat la penalităţi de 21.900 euro, pentru cei 10.000 euro neofertaţi şi plătiţi la timp.

Urmează, aşadar, vremuri interesante...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Autorul și Gazeta la înălțime!
Felicitări deopotrivă deoarece sunteți promotorii unei știri de importanță maximă. Trebuie specificat, mulți români au plecat afară și din cauza justiției Vest unde prejudiciile victimei la accident sunt reparate cum trebuie, iar la noi asigurătorul își impune regula deoarece instanța nu aplica legea. Decizia ÎCCJ din 23 Octombrie 2023 va fi remarcată de Cetățean, încrederea acestuia în Justiție va crește categoric. ÎCCJ va redeveni categoric Instanța Supremă!
Postat 16 Noiembrie 2023, 10:34 de Just-22
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON