URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Martie 2024, 19:31

Dealer de canabis prins în flagrant la Oradea, taman când făcea aprovizionarea. Şi el, şi sursa lui de "iarbă" au ajuns în Arestul Poliţiei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi bărbaţi au ajuns în Arestul Poliţiei Bihor şi sunt anchetaţi pentru trafic de droguri de risc, după ce au fost prinşi în flagrant, luni, de poliţiştii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea în timpul unei tranzacţii desfăşurate în municipiu. 

Potrivit unor informări transmise, marţi seara, de Poliţia Bihor şi DIICOT, unul dintre traficanţi se ocupa de vânzarea către consumatori, iar cel de-al doilea era "sursa" de la care se aproviziona cu droguri. „Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că una dintre persoane ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de canabis, iar la data de 18 martie, în acest an, ar fi achiziționat, de la cealaltă, drogul de risc, în scopul revânzării”, se arată în comunicat.

Cei doi au fost prinşi în flagrant delict, iar când au fost percheziţionaţi, unul avea la el 80 de grame de canabis, iar celălalt 40 grame de canabis, pentru comercializare.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, acţiunea de prindere în flagrant a poliţiştilor Antidrog s-a desfăşurat în Oradea, sub coordonarea unui procuror DIICOT Oradea şi cu suportul de specialitate asigurat de către Brigada Operațiuni Speciale Oradea.

Marţi, 19 martie, cei doi dealeri, Cătălin Goian (20 ani) din Republica Moldova, și Cristian David Zonga (25 ani), din municipiul Satu Mare, au fost prezentaţi de procurorii DIICOT la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus să fie încarceraţi pentru 30 de zile.

Măsura mai poate fi contestată de Goian şi Zonga la Curtea de Apel Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Neatent
Încă un idiot de dealer care a uitat să plătească taxa de protecție către organele de protectie! Sau poate nu a actualzat-o în raport cu inflația? Altfel ar fi fost în libertate acum și-și putea continua bussinesul. Chiar era protejat.
Postat 20 Martie 2024, 10:29 de PureStupidity
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON