URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Februarie 2022, 20:01

Autoritățile din Bihor, solidare cu Ucraina. Hotelul din Cetate la dispoziția refugiaților, numere de telefon pentru bihorenii care vor să ajute

Autoritățile din Bihor, solidare cu Ucraina. Hotelul din Cetate la dispoziția refugiaților, numere de telefon pentru bihorenii care vor să ajute Mai mulţi bihoreni s-au mobilizat în ultimele zile, pe cont propriu, să-i ajute pe refugiaţii ucrainieni
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanții administrației publice locale din Bihor au anunțat, luni, că se alătură demersului societății civile și vin în sprijinul refugiaților din Ucraina cu mai multe soluții de găzduire, inclusiv prin punerea la dispoziție a hotelului din Cetatea Oradea, dar și cu numere de telefon dedicate, unde ofertele de ajutorare a cetățenilor ucrainieni aflați în nevoie să fie recepționate în mod organizat.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, administrația publică pune la dispoziția cetățenilor ucraineni aflați în tranzit Hotelul Cetate, unde sunt disponibile 50 de locuri de cazare. De asemenea, de vineri, vor fi funcționale două linii telefonice ale Direcției de Asistență Socială Oradea și alte două ale Direcției Generale pentru Protecția Copilului Bihor, care vor putea fi apelate de către orădenii ce-și manifestă intenția de a oferi cazare refugiaților.

În zilele imediat următoare, va fi disponibilă și o platformă online prin intermediul căreia se vor centraliza locurile de cazare destinate acestora. Totodată, municipalitatea oferă un spațiu de depozitare filialei județene a Uniunii Ucrainenilor, aflat în incinta autobazei OTL, din str. Atelierelor.

„Suntem într-o situaţie deosebită și vreau să vă asigur că Primăria Oradea este solidară cu situația cetățenilor ucraineni nevoiți să-și părăsească țara, fiind deschisă să găsească soluții la nivel local pentru întrajutorarea acestora. Prin liniile telefonice disponibile vrem să-i inventariem pe toți cei care doresc să pună la dispoziție o locuință sau mai multe, pentru refugiații care vor ajunge la Oradea. Comunitatea locală și-a manifestat intenția de a oferi cazare acestora, încă de la început, așa că ne propunem ca în zilele următoare să avem și o platformă online pe care să se înscrie orădenii ce vor să ofere locuri de cazare ca să dispunem de o bază de date centralizată”, a declarat primarul Florin Birta.

Edilul a anunțat că inclusiv societatea de transport local OTL este dispusă să pună la dispoziție un microbuz sau autobuz pentru preluarea lor refugiaților și transportul lor către locurile de cazare sau gară/aeroport.

Prezent la întâlnirea de lucru de luni, comandantul ISU Crișana, generalul de brigadă Sorin Caba, a recomandat publicului să nu doneze decât alimente neperisabile și obiecte de strictă necesitate, pentru a evita situațiile în care produsele riscă să fie aruncate. Acesta a precizat că Bihorul are o capacitate de cazare de peste 9.000 de locuri cu destinație precisă, la care se adaugă locuințe particulare și spații care pot fi amenajate provizoriu în săli de sport etc.

„Vor fi valuri diferite, cu persoane diferite. În faza aceasta, este o primă constatare, vorbim despre un val al celor care au bani, disponibilități, au unde să meargă, de aceea Bihorul este tranzitat de persoane care vor să ajungă în afara țării noastre. Județul nostru nu a resimțit o nevoie de a caza, decât câteva ore sau poate o noapte. Recomandat este să nu se colecteze decât bunuri neperisabile. Valul întâi se va încheia și vor urma altele, în care cetățenii se vor grăbi să iasă din Ucraina, pentru aceia va trebui să găsim cazare. E de dorit să fie ajutați cei care nu au unde să meargă mai departe, ci se vor vedea nevoiți să fugă din cauza conflictului, salvându-și viața, și nu dispun de posibilități financiare de niciun fel”, a transmis inspectorul-șef al ISU Bihor.

Potrivit prefectului Dumitru Țiplea, la nivelul Bihorului a fost înființat un Centru județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI), astfel încât acțiunile de întrajutorare a cetățenilor ucraineni să se poată face organizat.

„Avem un centru de comandă instituționalizat prin intermediul căruia noi conducem tot ce înseamnă intervenție în situația dată. Comunicăm cu tot ce înseamnă autoritatea publică, instituție, centralizăm totul, dăm dispoziții, practic ținem totul în mână. Ne dorim să lucrăm organizat, pentru că tendința e ca, atunci când există o problemă, oamenii să reacționeze imediat, după care dorința de implicare se stinge. Suntem județ de sprijin pentru Satu-Mare care are vama de la Halmeu și noi suntem județ-suport”, a precizat Dumitru Țiplea.

Astfel, Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor pun la dispoziția orădenilor care vor să ofere locuri de cazare, următoarele numere de telefon:

DASO Oradea – 0359.411.925 (în intervalul orar 08:00 – 16:00) și 0771.681.782

DGASPC Bihor -  0731.137.271 și 0731.137.295.

De asemenea, prin ordin de prefect au fost operaționalizate, la CJCCI Bihor, patru numere de telefon la care pot fi comunicate intențiile de ajutor: 0259.412.129; 0259.467.909; 0734.223.127; 0734.223.125.

De menționat este faptul că donațiile în bani se pot face în conturile deschise de Uniunea Ucrainienilor din România:
RO69RNCB020900615780001 – RON
RO42RNCB0209006157870002 - USD

și Fundația Comunitară Oradea:
IBAN: RO35BACX0000002181914001, SWIFT BACXROBU, cu mențiunea ’’Ajutor pentru Ucraina’’.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON