Indiferent în ce domeniu activează, toate firmele din Bihor vor trebui, din vară, să uite de facturile tipărite. Legislația în vigoare prevede că facturile electronice vor deveni obligatorii din 1 iulie, inclusiv pentru serviciile de salubritate, pentru că statul vrea să țină evidența banilor care se „învârt” în economie.
Pentru firmele din Oradea și din comunele vecine municipiului, care sunt clientele operatorului de salubritate RER Vest, procedura de e-facturare nu este deloc anevoioasă. Din contră, mai simplu de-atât nu se poate!
Trei variante
Pentru a primi factura de salubritate în format electronic, persoanele juridice deservite de firma RER Vest trebuie să activeze acest serviciu, pentru că presupune actualizarea adresei de e-mail la care să fie transmisă factura.
Activarea se poate face direct pe site-ul www.rervest.ro, în secțiunea „Solicită e-factura” sau se poate solicita la birourile de Relații cu Clienții RER Vest de la sediul companiei ori prin e-mail la adresa contracte@rervest.ro.
Crearea unui cont pe site-ul firmei de salubritate are însă multiple avantaje: în acest spațiu virtual, clientul poate avea acces rapid nu doar la toate facturile, ci și la plăți sau alte operațiuni ce țin de interacțiunea cu RER Vest.
Firmele de la sate, rămase în urmă
Până acum, 90% din firmele din Oradea au furnizat către RER Vest informațiile actualizate necesare pentru eliberarea facturii electronice.
În schimb, antreprenorii din Zona Metropolitană Oradea sunt mai „întârziați”. Statisticile RER Vest arată că 30% dintre clienții persoane juridice din mediul rural nu au nici măcar o adresă de email în baza de date a operatorului! Lesne de înțeles, aceste firme nici nu și-au activat încă factura electronică.
În acest context, RER Vest face apel către toți agenții economici cu care are relații contractuale să își actualizeze datele de contact și să precizeze la ce adresă de e-mail vor să primească facturile. Indiferent că le place sau nu, schimbarea se va produce...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.