Un bărbat din satul Iteu Nou, comuna bihoreană Abram, a avut parte de o moarte cruntă, provocată chiar de neatenția lui.
Potrivit unui comunicat transmis de ISU Bihor, casa bărbatului a fost cuprinsă duminică de flăcări, iar când pompierii au ajuns acolo, focul ardea violent într-una dintre cele două încăperi ale imobilului.
„Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul rapid (în aproximativ 10 minute), însă, din nefericire, în interiorul camerei incendiate au găsit corpul carbonizat al proprietarului”, a transmis ISU Bihor.
Cel mai probabil, bărbatul care avea aproximativ 60 de ani a adormit cu țigara aprinsă în mână și n-a simțit când incendiul a izbucnit în jurul său.
Pompierii le reamintesc bihorenilor că nu trebuie să fumeze în pat, mai ales dacă sunt obosiți, au luat somnifere sau au consumat alcool.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.