URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Aprilie 2023, 09:27

Ziua Bibliotecarului, sărbătorită la Universitatea din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Își petrec fiecare zi în mijlocul cărților, citind și încercând să-i determine și pe alții să citească, iar lor mulți le datorează descoperirea fascinantă a universului tipăriturilor.

An de an, au și o zi a lor, așa că bibliotecarii din Oradea s-au reunit marți, tot în mijlocul cărților, pentru a marca Ziua Bibliotecarilor.

Evenimentul găzduit de Biblioteca Universității din Oradea și co-organizat de Asociația Bibliotecarilor din Bihor, a avut mai multe părți: un scurt recital oferit de studenți, o expoziție cu cărți poștale, o alta cu desene făcute de elevi și o prezentare de cărți.

Vicepreședinta Asociației Bibliotecarilor din Bihor, Brîndușa Doca, a precizat și că evenimentul are loc sub egida Asociației Alumni a Universității din Oradea, lansând și o invitație pentru absolvenți de a reveni în familia academică locală.

Apoi, câteva studente ale Departamentului de Muzică din cadrul Facultății orădene de Arte, coordonate de profesorii Florina Hinsu, Anca Spătar și Ariadna Zenaida Mircescu, au oferit un scurt recital.

După aplauzele cuvenite, în fața publicului a mers doctorul în istorie Constantin Liviu Demeter, care a cucerit audiența cu o expoziție cu imagini vechi din orașul de pe Crișul Repede. Colecționar de când avea 15 ani, istoricul care acum are 36 de ani cumpără ori de câte ori are ocazia cărți poștale și fotografii vechi cu Oradea.

Peste 100 dintre ele le-a prezentat audienței, nu în original, ci în copii scanate, laolaltă cu explicații și detalii interesante.

Cea mai veche fotografie din colecția sa (foto jos), cu Piața Unirii, a fost făcută în 1884, iar Demeter a spus că valoarea ei este dată de faptul că este printre puținele în care a fost surprinsă prima statuie ridicată în memoria regelui Ladislau în centrul Oradiei, statuie ce ulterior a fost înlocuită, din rațiuni estetice, dar și pentru că oferă poate chiar cea mai veche imagine cu casa în care s-a născut marele avocat Emanuil Gojdu, imobil aflat și azi lângă Biserica cu Lună.

Alte fotografii au ilustrat clădiri, dispărute sau încă existente în oraș, podurile Oradiei ori parcurile, piețele și malurile Crișului Repede.

Chiar dacă prezentarea imaginilor s-a întins mai mult decât preconizau organizatorii evenimentului, publicul n-a fost deranjat, majoritatea celor prezenți descoperind imagini pe care nu le-au mai văzut niciodată cu orașul lor.

Ziua Bibliotecarului a continuat cu o prelegere ținută de bibliotecara dr. Anarela Chiș: „Monica Lovinescu, la centenar: prezentare și expoziție de cărți și periodice editate în exil”. Curioșii au putut și să vadă aceste tipărituri, fiind anume expuse în Biblioteca din campusul universitar.

De asemenea, tot aici a fost organizată și o expoziție cu desene făcute de elevi din Bihor și adunate de Casa Corpului Didactic, despre cărți și biblioteci.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON