URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
27 Iunie 2024, 14:58

Zâmbete, culoare şi artă. Ziua Refugiatului a fost sărbătorită în Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zeci de ucraineni care au ajuns în Oradea după începerea războiului din ţara lor natală au sărbătorit Ziua Refugiatului împreună cu membrii organizaţiilor care îi ajută să se integreze în oraşul de pe Crişul Repede.

Activităţile dedicate Zilei Refugiatului, sărbătorite în fiecare an la data de 20 iunie, au avut loc marţi, în 25 iunie, la sediul Asociaţiei Filantropia, unde refugiaţii ucraineni din Oradea participă la diferite activităţi, inclusiv la ateliere creative, şi primesc consiliere juridică și asistenţă socială.

Aceștia învață și limba română, participând la cursuri online. 

Marţi refugiaţii au participat la un atelier de pictură pe sacoşe din material textil, iar cei mici au fost pictați și pe față. 

"Am dorit să le arătăm ucrainenilor stabiliţi în Bihor că nu sunt singuri şi că împreună putem construi o comunitate mai puternică şi mai unită. Am invitat alături de noi reprezentanţi ai instituţiilor şi societăţii civile din Oradea pentru a cunoaşte ucraineni şi a celebra solidaritatea într-un mediu informal şi am creat un moment de conexiune şi înţelegere reciprocă, care contribuie la incluziune şi integrare prin cooperare. Participarea comună la activităţile de terapie prin artă de astăzi este o dovadă clară a faptului că împreună putem construi un mediu de susţinere şi înţelegere", a spus asistenta socială Adriana Popa, potrivit unui comunicat.

La eveniment au participat refugiaţi de toate vârstele, inclusiv mame alături de copiii lor.

Activităţile de integrare şi sprijinire a acestora sunt organizate la sediul Asociaţiei Filantropia prin intermediul Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România (AIDRom).

Pe parcursul acestui an, ONG-ul va sprijini circa 1.400 de refugiaţi stabiliţi în vestul ţării, în judeţele Bihor, Timişoara şi Arad prin proiectul "Servicii de asistenţă pentru refugiaţii din Centrul de Tranzit Timişoara şi refugiaţii din Ucraina în regiunea de Vest", finanţat de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON