URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 19 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?










De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 August 2024, 18:23

Vijelie în Aleșd: Acoperișul unui bloc a fost luat de vânt și a căzut peste o mașină (FOTO)

Vijelie în Aleșd: Acoperișul unui bloc a fost luat de vânt și a căzut peste o mașină (FOTO) (sursa foto: alesdonline.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O furtună puternică a avut loc, sâmbătă după-masă, în zona Aleșd din Bihor, iar acoperișul unui bloc de pe strada Ciocârliei a fost luat de vânt și s-a prăbușit peste o mașină parcată.

Potrivit sergentului major Alina Butaci, din cadrul biroului de presă al ISU Bihor, apelul la numărul unic de urgență 112 s-a făcut la ora 17.05, iar pompierii s-au deplasat de urgență acolo.

După cum se vede în imagini surprinse de martori și publicate de site-ul alesdonline.ro, acoperișul din tablă a căzut între blocuri, cu tot cu structura din lemn, iar un autoturism a fost avariat.

Incidente provocate de vremea rea au fost și în alte localități bihorene, dar fără să se înregistreze pagube. În Aleșd, militarii au intervenit pentru evacuarea apei din mai multe beciuri, iar în Lugașu de Jos vântul a pus la pământ trei stâlpi de telecomunicații.

Și în alte zone ale Bihorului a suflat vânt puternic. Pe drumul dintre Salonta și Arpășel s-au rupt câțiva copaci, iar pompierii bihoreni au fost chemați să intervină și în Marghita, unde vântul a doborât un alt arbore.

Până la ora 19.30, mai multe localități din Bihor, inclusiv Oradea, sunt sub amenințarea unor avertizări de furtună emise de Administrația Națională de Meteorologie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
KP
Iti dai zeama că e il-egal sa intri in posesia unui document că acela!!!@@@???%%%
Postat 18 August 2024, 19:23 de Sandu2100
#poiu ... mulțumesc de confirmare.
Zici că nu era baracă "mallul lui Bolo" ... ci un spațiu la parter de bloc. Poate o baracă de 3x4m lipită de un bloc, pentru că în zona cu pricina nu erau blocuri cu spații comerciale la parter. Dă-mi adresa ta de email, ca să-ți trimit contractul barăcii cu administrația pieței.
Postat 18 August 2024, 15:48 de KP
Kpixu
Minciunile te depasesc. Zona aia nu are nici o legatura cu ce minciuni debitezi tu acolo. Nu era nici o baraca, era un abc la.parter de bloc. La vreo 700m de unde e poza. Poate mai bine. Datoriile de le "știi tu asa bine", au o fundatie documentata? Sau cine le-a platit? Esti chiar asa de incremenit in prostie si minciuna de partid incat debitezi orice ar putea crede vreun prost? Pe bune. Cat iei sa scrii si sa tăvălești diverse nume pe forumuri, tavalit in minciuni doar? Declari banii aia la anaf? Orice articol, orice mica legatura, o duci in sfera obsesiei tale. Vorba aia, "mergi sa te cauti", nu e scump un specialist. Chiar asa de traumatizat esti sau indoctrinat pana la prostie?
Postat 18 August 2024, 13:50 de poiu
KP
Cunoscatorii nu pot confirma minciunile propagandistilor
Postat 18 August 2024, 11:58 de Sandu2100
Să confirme cunoscătorii, ca să nu avem discuții inutile cu niște birtinezi autentici.
Chiar în acest bloc, la etajul 2 îmi amintesc, a locuit câțiva ani buni ... primul comerciant de gumă de mestecat și bomboane de după 1990 din Alreșd, care avea o mică baracă în buza pieței agroalimentare pe lângă care treceau copiii când irșeau de la școală. Nu a durat mult până ce a falimentat ditamai afacerea, acumulând până în 2006 datorii la fisc de cca. 3.000.000.000 lei (valoare înainte de denominarea leului). Micul mare afacerist afacerist a trebuit să se ploconească la mai marii zilei și, fiind liberal de la coada vacii, din tată-n fiu și de la CAP la ferma privată cu o vacă și trei porci, s-a vândut pentru plata obligațiilor bugetare clanului Micula și mentorului politic Blaga, care i-au plătit datoria și l-au plimbat puțin prin capitală până l-au făcut prefect al Bihorului, secretar general al guvernului Tăriceanu și, în 2008, primarul municipiului Oradea. Asta-i istoria pe scurt a plagiatorului de planuri și proiecte, a celui care astăzi, de la apartamentul cu două camere a blocului din imagine, a sărit la biroul de lux (3 încăperi cu vedere la blvd. Magheru, dormitor, oficiu și baie) făcut din bani publici pe str. Republicii nr. 10, unde va mai fi o vreme locatar președintele CJ Bihor.
Postat 18 August 2024, 08:17 de KP
Stimulent, nu PAMFLET
Să vină PROPAGANDA Să ne spună ca Bolojan e de vină :::)))))
Postat 17 August 2024, 21:44 de Sandu2100
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4657 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON