URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Iulie 2022, 09:45

Verde la vot: Până în septembrie, orădenii au ocazia să aleagă proiectele „verzi” din orașul lor. Vezi care sunt acestea!

Verde la vot: Până în septembrie, orădenii au ocazia să aleagă proiectele „verzi” din orașul lor. Vezi care sunt acestea! VREM PE DOUĂ ROȚI! Cinci din cele 38 de proiecte supuse votului orădenilor vizează facilități pentru bicicliști
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Până pe 5 septembrie, orădenii sunt aşteptaţi să voteze online proiectele pe care le vor câştigătoare în programul de bugetare participativă din acest an. Au de ales dintre 38 de idei, din care o mare parte vizează investiţii "verzi" sau menite să combată poluarea din oraş. 

Măsuri pro-biciclete

În programul de bugetare participativă din acest an, orădenii au putut propune investiţii de cel mult 100.000 lei, aşa că doar 38 din cele 72 de sugestii ale cetăţenilor au rămas în picioare.

Multe din ele vizează investiţii împotriva poluării, semn că orădenii sunt preocupaţi de asta. De exemplu, cinci proiecte propun facilităţi pentru biciclişti. Unul dintre ele sugerează ca pe străzile cu sens unic unde lăţimea permite, cum sunt Primăriei, Iuliu Maniu sau Roman Ciorogariu, circulaţia bicicletelor să se desfăşoare în două direcţii. Asta, spune iniţiatorul, va stimula folosirea mijloacelor de transport nepoluante, deşi Oradea are un deficit de piste. 

Din acelaşi considerent, un alt orădean a propus înfiinţarea unui traseu pentru biciclişti care să lege Orăşelul Copiilor din Rogerius de Grădina Zoologică.

Noi unde parcăm?

Alţi orădeni au sugerat înfiinţarea de parcări pentru biciclete în cartierele rezidenţiale. Pe bună dreptate, iniţiatorii precizează că o familie care stă la bloc nu are unde ţine nici măcar o bicicletă, cu atât mai puţin una pentru fiecare membru al familiei, şi nici nu este comod să urci biţa pe scări.

Unul din aceste trei proiecte vizează chiar amenajarea unei hale ventilate şi securizate, în curtea cartierului Prima de pe Oneştilor, unde proprietarii de biciclete să aibă acces doar cu cartelă, iar curentul să fie asigurat de panouri fotovoltaice. "Dacă ideea funcţionează, se va extinde la nivelul întregului oraş, cu finanţare prin PNRR sau Green Deal, pentru potenţarea transportului cu bicicleta, care reduce dioxidul de carbon", sugerează iniţiatorul.

Pentru Capitala Verde

Alţi orădeni au avut în atenţie problema salubrităţii. De exemplu, un orădean a cerut tomberoane subterane în cartierul Prima Nufărul, iar un altul pentru asociaţia Perla de pe strada Spartacus.

Cetăţenii sunt preocupaţi de aerul pe care îl respiră şi au cerut ca în Oradea să se desfăşoare o campanie de plantări de arbori din specii autohtone, pentru ca oraşul "să redevină Capitala Verde a României şi să fie prietenos cu natura", sau amplasarea de "copaci inteligenţi" în Piaţa Unirii, un loc lipsit de arbori. Întâlniţi prin străinătate, aceşti copaci sunt, de fapt, nişte standuri cu diverse tipuri de plante, în special muşchi, care au capacitatea de a filtra aerul. 

O sugestie interesantă este şi "reciclarea" apei de ploaie în irigarea parcurilor. Pentru a combate risipa de apă, dar totodată a ocroti verdele oraşului, un orădean a sugerat ca apa de ploaie să fie colectată de pe acoperişurile blocurilor în bazine uriaşe de sub parcuri, iar apoi să circule în sistemul de irigare.

În Silvaş, la plajă

Propunerile "eco" mai vizează montarea de panouri fotovoltaice deasupra băncilor din parcuri, care ar asigura umbră, dar şi curentul necesar pentru iluminatul nocturn, montarea de staţii de încărcare a maşinilor electrice în zona Sovata şi plantarea unui strat de iarbă grasă (sedum) între liniile de tramvai, planta fiind mult mai rezistentă decât gazonul şi asigurând nu doar filtrarea aerului, ci şi reducerea poluării fonice.

O altă sugestie este dublarea suprafeţei parcului Silvaş, prin amenajarea unei zone verzi cu plajă în aval de podul rutier. Altcineva a propus amenajarea unui parc pentru animalele de companie, în zona străzii Balogh Istvan. 

Printre proiecte se mai regăseşte o propunere de reamenajare a locurilor de joacă de pe străzile Carpaţi şi Lăpuşului, reabilitarea bazei sportive de pe strada Sovata şi înfiinţarea unui parc în zona Ceyrat. Tot pentru ca orădenii să stea cât mai mult afară, o altă persoană a sugerat ca parcurile oraşului să aibă negreşit mese de ping pong, un sport simplu, dar antrenant. 

Toate ideile pot fi votate pe site-ul activ.oradea.ro până pe 4 septembrie, iar apoi Primăria va da startul votului "offline", într-o urnă care va fi amplasată în palatul administrativ. Pentru ca orădenii să decidă ce vor în oraşul lor...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Oradea ar trebui să mai lase aiurelile de tip individual și punctual. Să treacă la lucruri serioase.
Oradea ar putea deveni capitala României în materie de "verde". Cum? Trecând la subvenționarea, prin programe și proiecte finanțate de la bugetul local, împreună cu CJ Bihor, a "pirolizei" la orice nivel. De la persoana fizică interesată până la cea juridică de tip regional și național ca activitate. Asta presupune subvenționarea, în limitele legale de acum, a proiectelor de "sechestrare a carbonului în sol" și producerea de "cărbune vegetal" la scară largă. Pentru asta e necesară stoparea oricăror aberații constructive, dublarea și apoi triplarea plantațiilor cu arbori, respectiv asigurarea condițiilor de producție urbană, suburbană și rurală, după caz, dar mai ales a celor logistice pentru o cât mai mare utilizare a cărbunelui vegetal în agricultură, în parcuri și pe proprietățile locuitorilor. Cine nu pricepe că ăsta ar putea fi un proiect de mare viitor pentru Oradea, va sta în câțiva ani la mila nemților, francezilor, elvețienilor și țărilor nordice, care vor avea agricultură ecologică performantă, în timp ce bihorenii vor trăi cu mâncare importată.
Postat 23 Iulie 2022, 10:38 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON