URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 16 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Octombrie 2024, 11:35

Un culturist care făcuse stop cardio-respirator în sala de forță, salvat de medicii Spitalului Județean din Oradea, care i-au făcut o operație în premieră (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Medicii Spitalului Județean Bihor i-au implantat un defibrilator cardiac subcutanat unui sportiv de performanță care suferise un stop cardio-respirator în sala de antrenament și care, după ce a fost salvat, risca să recidiveze, ceea ce l-ar fi expus riscului de moarte subită.

Dispozitivul electronic care i-a fost montat sub piele nu doar că îi va regla bătăile inimii, ci îi permite și să facă în continuare sport de performanță.

În primăvară, stopul

Pacientul, în vârstă de 49 de ani, a ajuns inițial la spital în luna aprilie, în urma unui stop cardio-respirator care a survenit la sala de forță, arată un comunicat pe care Spitalul Județean din Oradea l-a dat publicității miercuri și în care relatează că bărbatul a fost resuscitat înainte să ajungă în unitatea sanitară, pentru ca, odată adus la spital, să fie internat de urgență în Secția ATI I, pentru diagnosticare, făcându-i-se inclusiv o coronografie de urgență.

„Pacientul prezenta un risc crescut de a face încă un stop cardio-respirator prin aritmii ventriculare”, adică tulburări de ritm cardiac, care determină un ritm rapid al inimii și care pot opri inima. „Pentru a preveni moartea subită cardiacă, medicii i-au recomandat pacientului implantarea unui defibrilator cardiac intern”, precizează informarea Spitalului.

Defibrilatorul intern este cea mai eficientă și sigură metodă pentru oprirea aritmiilor, acesta fiind un dispozitiv electronic care monitorizează continuu semnalele electrice ale inimii și care atunci când detectează un ritm neobișnuit de rapid și neregulat, cu potențialul de a declanșa un stop cardiac, emite o descărcare electrică scurtă, dar puternică, pentru a-i restaura ritmul normal. „Dispozitivul de aproximativ 10x7 cm este implantat la nivelul peretelui toracic, subclavicular, într-un buzunar creat sub piele”, a explicat purtătoarea de cuvânt a unității sanitare, Lisa Crăiuț.

Intervenția, în toamnă

Potrivit comunicării Spitalului, pacientul a decis să accepte recomandarea medicilor abia după câteva luni, când echipa medicală a stabilit implantarea defibrilatorului cardiac subcutanat, un dispozitiv dintr-o generație nouă de aparate, care prezintă riscuri reduse pentru pacient, deoarece, comparativ cu defibrilatorul clasic intravascular și intracardiac, este montat sub piele, evitându-se astfel riscul de infecție și de ruptură de sondă.

„În contextul în care pacientul practica sportul de performanță, era important să se evite riscul potențial de ruptură de sondă. În cazul unui defibrilator clasic, sonda care conectează bateria aparatului cu inima se poate rupe, riscul fiind mai mare în cazul unui atlet de performanță, datorită mișcărilor specifice sportului practicat”, explică reprezentanții Spitalului.

Intervenția pentru implantarea defibrilatorului cardiac subcutanat a avut loc în 6 septembrie, fiind o premieră județeană. Aceasta s-a desfășurat în sala de electrofiziologie, sub control fluoroscopic, ceea ce presupune efectuarea unei proceduri imagistice prin care se obțin imagini în timp real cu ajutorul razelor X.

Externat a doua zi

Potrivit comunicării Spitalului, pacientului i s-a efectuat anestezie generală și loco-regională intercostală, procedura decurgând asemănător cu cea pentru implantarea unui stimulator cardiac permanent, însă a necesitat o etapă suplimentară pentru testarea și programarea defibrilatorului.

S-au efectuat două incizii: una la nivelul latero-toracic stâng și alta, mai mică, la nivel toracic anterior. Medicul intervenționist a creat un buzunar subcutan latero-toracic, pentru implantarea dispozitivului, după care au fost plasate cele două sonde de defibrilare la nivel pre-sternal și latero-toracic stâng. S-a indus aritmia, pentru a cauza un stop-cardio respirator în vederea testării funcționalității aparatului. „Terapia a fost un succes și s-a confirmat funcționalitatea defibrilatorului. Intervenția a decurs bine și a durat 3 ore”, arată informarea.

Potrivit acesteia, evoluția pacientului a fost favorabilă, iar bărbatul a fost externat a doua zi și și-a reluat activitatea după o lună de repaus pentru vindecare și recuperare, fără să survină complicații după efectuarea intervenției.

„Importanța și succesul acestei intervenții au fost confirmate la aproximativ 6 săptămâni de la intervenție, când pacientul a prezentat o aritmie amenințătoare de viață. Aceasta a necesitat activarea defibrilatorului cardiac prin administrarea unui șoc electric, defibrilatorul salvându-i viața”, mai precizează Spitalul.

 Echipă multidisciplinară

Procedura a reprezentat o premieră pentru Bihor, până acum fiind practicată doar în centrele mari din țară. Această performanță a fost posibilă grație bunei colaborări dintre Secția Clinică Cardiologie și Secția Clinică ATI I.

Echipa operatorie a fost formată din dr. Dinu Andrei Dragomir, medic primar Cardiologie, dr. Diana Opincariu, medic specialist Cardiologie, Dr. András Mester, medic specialist Cardiologie și medicul curant al pacientului, cu susținerea șefului Secției Cardiologie I, prof. univ. dr. Mircea Popescu, a medicului coordonator al Laboratorului de Angiografie, Cateterism Cardiac și Cardiologie Intervențională, dr. Virgil Popa, și a proctorului dr. Zoltan Som, cardiolog și electrofiziologist din Budapesta.

Din echipa de anestezie au făcut parte dr. Tunde Lucza, medic primar ATI, și dr. Dan Angelescu, medic rezident ATI, sub coordonarea șefului Secției ATI I, conf. univ. dr. Carmen Pantiș. Medicii au fost sprijiniți de echipa de asistente din cadrul Laboratorului de angiografie, cateterism cardiac și cardiologie intrevențională, Viorica Oprescu și Loredana Ciocan.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5603 RON
  • 1 EUR = 4.9755 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON