Un tânăr a fost reţinut pentru 24 ore, iar altul este cercetat în libertate, după ce au golit împreună casa unui consătean din satul Gurbeşti, comuna Căbești, plecat la muncă în străinătate.
Potrivit unui comunicat transmis pe marginea cazului, joi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, cei doi hoţi au acţionat în perioada decembrie 2023 - aprilie 2024.
"Cei doi ar fi pătruns în repetate rânduri, prin escaladare și efracție, într-un imobil nelocuit din localitatea de domiciliu, al cărui proprietar era plecat în străinătate și ar fi sustras diverse scule electrice, aparate electrocasnice, biciclete și alte bunuri, cauzând un prejudiciu total estimat la 50.000 de lei", se arată în informare.
Hoţii au fost identificaţi joi de poliţişti, abia după ce locatarii s-au întors din străinătate și și-au găsit casa goală.
Cei doi tineri, de 21 respectiv 24 ani, ambii din localitatea Gurbeşti, comuna Căbeşti, sunt cercetaţi pentru furt calificat.
Primul a și fost reținut pentru 24 ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Tot joi, poliţiştii au efectuat trei percheziții domiciliare la locuințele celor doi tineri, în urma cărora au fost descoperite și ridicate aproximativ 50% din bunurile reclamate sustrase din locuință.
Cercetările sunt continuate la Secţia 2 de Poliție Rurală Beiuș sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.