URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Principala temă de campanie la alegerile locale a fost traseul Inelului Metropolitan de Nord, care pângărește zona paradisiacă din cartierul orădean Podgoria. Acum, că alegerile s-au terminat, mă gândeam că liniștea se va lăsa peste chestiune, mai ales că au intrat în consultare publică trei variante de drum. Iată, însă, că a apărut un ONG care, prin vocea unei distinse doamne, declară că locuitorii din Podgoria și cei din Oșorhei nu sunt de acord cu nici una dintre propuneri...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 August 2024, 08:31

Trebuie să faci schimbul plăcuțelor de frână? Vino la D&C Oradea Service Autorizat!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ei bine, la D&C Oradea Service Autorizat, avem o veste excelentă pentru tine! Acum poți beneficia de o reducere substanțială de 30% la plăcuțele de frână originale dacă mașina ta a depășit vechimea de 4 ani sau este fabricată în 2019 sau anterior.

Calitatea premium pentru mașina ta este acum mai accesibilă ca niciodată! Vino la noi și lasă-ți mașina în mâinile experților.

Alege să conduci în siguranță. Alege Service-ul Autorizat D&C Oradea pentru schimbul plăcuțelor de frână al mașinii tale!

Pentru programări accesați https://t.ly/IhjVO sau ne puteți contacta la numărul de telefon 0259 47 88 47.

Vă așteptăm pe Calea Clujului 289.

*Oferta este valabilă până la 31.12.2024 pentru autoturismele marca Audi, Volkswagen, Skoda si Seat.

www.dcvw.ro

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5156 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON