Un pacient oncologic s-a sinucis, aruncându-se pe geamul salonului de la etajul 4 al Spitalului Gavril Curteanu din Oradea. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au declanşat o anchetă în caz pentru moarte suspectă.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, tragedia s-a produs joi dimineaţă, în jurul orei 5. Victima, un bărbat în vârstă de 58 ani, care avea o fază terminală a cumplitei boli, se afla singur în salon şi s-a aruncat pe geam. Acesta a murit în urma căzăturii.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa, a declarat vineri că, în urma verificărilor declanşate de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea, nu există suspiciuni ca bărbatul să fi fost victima vreunei infracţiuni.
"Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul", a explicat comisarul-şef Fărcuţa.
Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.