Elevii de gimnaziu din Bihor au ocazia să descopere ce presupune sustenabilitatea și protecția mediului înconjurător prin joacă.
Banca pentru Alimente Bihor a transformat un autobuz într-o rachetă a viitorului, unde copiii vor rezolva o provocare de tip „escape room” pentru a deprinde cunoștințe despre reducerea risipei alimentare și ocrotirea resurselor naturale ale Pământului.
„Această experiență practică de educație imersivă stimulează gândirea critică, spiritul de colaborare și creativitatea, competențe esențiale pentru viitorul lor. Proiectul nu doar că le oferă informații valoroase despre mediu, ci îi implică activ într-un mod plăcut și distractiv”, se arată într-un comunicat de presă al ONG-ului.
Odată intrați în autobuzul care, în perioada următoare, va staționa în curțile școlilor din Bihor, elevii din clasee V-VIII vor avea 30 de minute la dispoziție pentru a identifica indicii și a rezolva misiunea utopică. Indiferent dacă reușesc sau nu să rezolve acest puzzle, după 20 de minute, copiii sunt evacuați din „capsula timpului”.
„Pe lângă stimularea gândirii critice, a spiritului de observație și a capacității de analiză și sinteză a informațiilor într-un timp scurt, elevii își vor dezvolta și spiritul de echipă. Ei pornesc misiunea în 3 echipe, într-o aparentă competiție, li se spune că doar o echipă va putea câștiga. Fiecare echipă își alege una dintre cele 3 teme: respect pentru mediu, respect pentru apă, respect pentru hrană, și urmează fluxul acțiunilor, în funcție de indiciile descoperite. Toate echipele au un proces similar de acțiune, diferă ordinea efectuării etapelor și informațiile la care sunt expuși. La final vor înțelege că nu pot finaliza decât dacă lucrează împreună și se ajută ca o singură echipă, învățând să treacă de la competiție la colaborare”, au mai transmis organizatorii.
Caravana Edu Play Bus, după cum a fost numită ea de organizatori, se va plimba pe la școlile care vor solicita acest lucru. De asemenea, ea va staționa în parcările magazinelor Penny, partener al proiectului, iar părinții vor putea să-și ducă micuții în această misiune, după ce fac o rezervare pe site-ul eduplaybus.ro. Prima oprire a autobuzului va fi pe 9 noiembrie, între orele 12 și 17, în parcarea magazinului Penny de pe strada Sovata.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.