Numărul persoanelor cu handicap grav aflate în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Publică Oradea a crescut cu 13% într-un singur an.
Bolnavi şi neputincioşi
Numărul total al adulților și copiilor din această categorie a crescut de la 1.759, în anul 2022, la 2.030 de persoane în 2023, ceea ce înseamnă mai mult cu 271 de persoane cu handicap grav.
Această creștere este cauzată în primul rând de înrăutățirea stării de sănătate a populaţiei.
„Sunt tot mai mulţi orădeni care se îmbolnăvesc. De încadrarea în grad de handicap grav beneficiază şi pacienţii oncologici, al căror număr este în creştere", a declarat joi directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, Anca Grama, în cadrul unei conferinţe de presă pe marginea raportului de activitate al instituției.
Aceasta a mai pus creşterea numărului de cazuri pe seama numărului tot mai mare de vârstnici care nu se pot îngriji singuri. „O altă categorie în creştere o constituie vârstnicii suferind de diferite afecţiuni, care sunt internaţi de familie în centre de îngrijire pentru persoane de vârsta a treia şi au nevoie să fie încadraţi în grad de handicap", a arătat directoarea DASO.
Persoanele încadrate în rândul celor cu handicap grav beneficiază de o indemnizație.
„O creştere consistentă”
Există, potrivit Ancăi Grama, „o creştere consistentă” și în ceea ce privește persoanele încadrate în grad de handicap grav, care nu se pot îngriji singure şi beneficiază de asistent personal.
Numărul persoanelor care necesită îngrijirea unui asistent a urcat de la 250 de pacienţi în 2022 la 270 de pacienţi în 2023. „Pentru că cererea de asistenţi personali este tot mai mare, anul trecut am majorat cu 20 numărul acestor posturi", a spus directoarea.
De altfel, în ansamblul ei, în 2023 activitatea DASO a fost mai amplă. Anul trecut, instituţia a primit 22.988 de solicitări, în creştere cu 8.000 de cereri faţă de nivelul de anul precedent, când au fost înregistrate circa 15.000 de solicitări. Cea mai mare creştere a solicitărilor a fost înregistrată la Serviciul Resurse Umane şi Salarizare, care se ocupă şi de îndemnizaţiile persoanelor cu handicap şi salariile însoţitorilor, unde au fost depuse 4.069 de documente.
Raportul DASO pe 2023:
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.