30 de tineri talentați din Oradea vor fi susținuți financiar de clubul Kiwanis Art, care a organizat un concert de binefacere special pentru colectarea de fonduri dedicate lor.
„Anul acesta, Kiwanis Art Oradea a colectat 10.000 de lei, prin organizarea concertului de binefacere «KAO susține excelența în artă». Banii urmează să fie acordați integral pentru tinerii talentați care s-au înscris în concursul de selecție și astfel se susține demersul și progresul lor artistic, prin achiziționarea de materiale necesare realizării de lucrări artistice, consumabile, partituri, taxe de înscriere la concursuri, olimpiade”, se arată într-un comunicat al clubului.
La secțiunea Arte Vizuale, lista câștigătorilor este următoarea: locul I - Rusu Sara Beatrice (an III, Facultatea de Arte Vizuale), locul II - Barna Tamara (clasa a XII-a, Liceul de Arte Oradea), Climpe Maria (clasa a IX-a, Liceul Teoretic Aurel Lazăr Oradea), Racsav Nikolett (clasa a XII-a, Liceul Teoretic Ady Endre, Oradea), Stana Crisovan Patricia (clasa a XII-a, Liceul de Arte Oradea), Moga Sandra Melissa (clasa a XII-a, Liceul de Artă Oradea), iar locul III - Ungur Miruna, Kocsmarik Nimrod, Balaj Marina, Mate Barbara, Bodea Alexia, Szabo Szilvia, Beleiu Alexandra Diana, Negruț Carla, Matei Ana.
„La această secțiune s-a acordat Premiul de Excelență în Artă elevei Ile Patricia, clasa a XI-a, specialitatea Grafică”, a precizat Angela Simona Coita, președinta clubului KAO. Tânără are trei premii I la concursuri naționale, mențiuni la concursuri internaționale și naționale și a participat și la Expoziția Internațională de Grafică.
Alți tineri au fost premiați la secțiunea Muzică: Locul I - Borbiro Timea (Facultatea de Arte - Departamentul de Muzică, deja beneficiară a Premiului de Excelență, cu numeroase premii internaționale și membră a Orchestrei Europene de Tineret) și Oana Berdie (Liceul de Arte Oradea, premiul II la Olimpiada Națională de Folclor); locul II - Maia Ciupeiu, Carla Muthu, Alin Osea, Cezar Platon, locul III – Briana Magdaș, Grazian Chirici, Kocsar David, Greta Ariadna Pop, Sebestyen Ennika.
La Muzică, Premiul de Excelență în Artă îl primesc Ionuț Mariș Hinsu (premiul II la Olimpiada Națională de Canto), Szakacs Pana (flaut, multiple premii naționale si internaționale) și Ilyes Rebeca (balet, premiul II la Festivalul International Timișoara).
Pentru ca tinerii să intre în posesia premiilor, profesorii lor sunt rugați să contacteze membrele clubului KAO.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.