URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 06 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă tot nu s-au putut dărâma clădirile de pe Avram Iancu și Evreilor Deportați, Primăria încearcă să lărgească străzile, în detrimentul copacilor și al locurilor de parcare. Cel mai nou proiect este transformarea în drum cu două benzi pe sens a străzilor Armatei Române, Universității, Ceyrat și Atelierelor...
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Noiembrie 2024, 14:33

Tineri din Oradea, invitați la cea mai mare competiție de sumo robotic din lume

Tineri din Oradea, invitați la cea mai mare competiție de sumo robotic din lume (foto: RoboManiacs)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O echipă a clubului RoboManiacs din Oradea a fost invitată să participe la cea mai mare competiție de sumo robotic din lume, All Japan Robot Tournament, care va avea loc în decembrie, în Tokyo, Japonia.

Tinerii orădeni s-au calificat la acest concurs după ce au creat un robot care a impresionat în cadrul competiției Robochallenge București 2024. Robotul lor n-a câștigat un loc pe podium, însă le-a asigurat membrilor RoboManiacs singura invitație oferită echipelor care nu au câștigat competiția de a se alătura specialiștilor în robotică care vor reprezenta România la concursul din Țara Soarelui Răsare.

Echipa calificată, 4K1, este compusă din Lucian Știube și Mădălina Știube, fondatorii acestui club de robotică din Oradea, din care mai fac parte elevi și studenți.

Acum, 4K1 își caută sponsori care să sprijine deplasarea în Japonia, întrucât echipele de robotică merg la acest concurs internațional pe banii lor, fără a avea vreo finanțare asigurată. „Sper că vom reuși să găsim sponsori”, a declarat Lucian Știube, miercuri, pentru BIHOREANUL.

Pentru RoboManiacs, reușita este cu atât mai mare cu cât, în aceeași perioadă, alte echipe ale clubului vor participa la Robotex International, un alt concurs de prestigiu în domeniu care se va ține în Tallinn, Estonia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5669 RON
  • 1 EUR = 4.975 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON