Tinerețe în fum: Cutremurătoarea poveste a unui orădean ajuns dependent de droguri la doar 14 ani (VIDEO)

"Stările de sevraj m-au adus la disperare. Am avut coşmaruri repetitiv, în fiecare noapte, transpiram, nu voiam mâncare, nu voiam să vorbesc cu nimeni...", povesteşte un orădean a cărui adolescenţă şi primii ani ai tinereţii nu l-au avut protagonist pe el, ci drogurile.

O incursiune în trecutul apropiat al tânărului, pe care, pentru a-i proteja identitatea, BIHOREANUL îl numeşte Robert, dezvăluie cum poate fi distrusă viaţa unui dependent, cât de uşoară este trecerea la un comportament deviant şi cum acţiunile de prevenţie în aceste cazuri nu prea funcţionează...

Un fum la 14 ani

Primul fum l-a tras la 14 ani, la câteva zile după ce a început clasa a IX-a la o şcoală bună din oraş. Îşi aminteşte cum s-a dus împreună cu prietenul lui cel mai bun, pe atunci de 12 ani, la un magazin din centru unde se vindeau, la liber, noile substanţe psihoactive (NSP) cunoscute ca etnobotanice.

Pe atunci, la finalul lui 2009, erau legale, erau la modă, iar ei erau curioşi. Şi-au luat un plic cu ierburi cu doar 20 lei şi şi-au rulat două ţigări. Mulţi ani la rând n-a mai trecut o zi în care Robert să nu consume droguri. "M-a relaxat instant, am simţit că este o piesă de puzzle lipsă din viaţa mea. Am simţit cum mi-a dispărut anxietatea", îşi aminteşte el.

A continuat să cumpere, iar când "magazinele de vise" s-au închis la începutul lui 2010, când etnobotanicele au fost interzise în România, el era deja dependent. Au apărut primii dealeri, preţurile erau cam aceleaşi, iar el voia cantităţi tot mai mari. Nu-i mai ajungeau cei 20 lei, aşa că a început să ceară mai mult de la părinţi, să vândă lucruri din casă, chiar şi bijuterii, pe care le ducea la amanet.

"High" spre pierzanie

Unic copil într-o familie înstărită, care nu i-a refuzat nimic, pentru Robert a fost uşor să-şi ascundă dependenţa. "Până la 14 ani nu fumasem, am fost oarecum cuminte, nu eram dintr-o familie cu probleme. Eu am decis să le spun părinţilor pe la 16 ani şi tot atunci m-au dus la un centru de dezintoxicare din Târgu Mureş", rememorează el. A stat acolo 4 luni.

La o săptămână după ce a ieşit, a fumat din nou. "Anii de şcoală s-au scurs în timp ce eu eram pe altă planetă. Aveam privirea pierdută, capacitatea de concentrare scăzută. Pe toţi cei din jur am încercat să-i manipulez, mă gândeam doar la mine. Egoismul e atitudinea generală a dependentului, nu se gândeşte decât cum să-şi procure următoarea doză. Dar atunci nu ştiam asta", mărturiseşte Robert.

În anturaj se făcea chetă pentru a testa toate noutăţile de pe piaţa stupefiantelor, iar el a încercat totul. A tras pe nas cristal (3CMC), a luat ecstasy (MDMA) şi şi-a injectat în vene heroină. "Prietenii din jurul meu aveau un iz al responsabilităţii, aveau un scop. La mine scopul principal era doar să mă droghez", spune el.

Bani din biciclete furate

Viaţa sa a fost o nebuloasă până la 21 ani, cu mici pauze, când era internat la Spitalul de Psihiatrie. A luat bacalaureatul şi s-a înscris la Facultatea de Arte a Universităţii din Oradea, dar a renunţat destul de repede.

Pentru că părinţii au refuzat să-i mai dea bani, ca să nu-şi mai cumpere droguri, Robert a ajuns să fure biciclete din scările blocurilor şi să vândă la rândul său droguri. A fugit de mai multe ori de acasă, iar într-un final ai lui l-au şi dat afară. Acum zice că le e recunoscător pentru asta.

A stat 4 luni pe străzi şi s-a ales şi cu dosar penal pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, ajungând o epavă. "Ştiam că acasă nu mai aveam ce să caut. Mi-am vândut maşina şi am ajuns să dorm prin maşinile prietenilor, nu mai aveam bani de mâncare. Atunci am realizat că nu vreau să trăiesc aşa, că am o problemă. Într-un final, i-am sunat pe ai mei şi le-am spus că vreau să mă duc la dezintoxicare. Asta m-a salvat", îşi aminteşte Robert.

Aproape "curat"

De data aceasta a ales un centru specializat de lângă Budapesta. A avut noroc, căci are şi cetăţenie ungară, dar pentru un român este dificil să fie acceptat ca pacient într-o astfel de clinică post-curativă. În plus, a beneficiat de tratament gratuit, fiind asigurat în ţara vecină.

N-a primit medicamente, ci specialiştii maghiari s-au axat pe "vindecarea sufletească", prin terapii de grup, individuale, şi pe activităţi recreative precum pictura, grădinăritul ori muzica. A stat acolo 8 luni, iar acum descrie experienţa ca pe un curs de dezvoltare personală, care l-a ajutat să se descopere pe sine şi adevărata sa problemă: dependenţa, nu consumul.

"Am înţeles că s-ar fi putut să mă nasc cu această problemă, cu dependenţa. Aşa cum alţii sunt dependenţi de alcool, de muncă, jocuri video, păcănele sau reţele de socializare, aşa sunt şi eu. Este vorba despre creier şi de sistemul lui de recompensă. Singura soluţie este să înţeleg că am această problemă şi să rămân abstinent", explică Robert.

După cele 8 luni, orădeanul a locuit 2 ani în Budapesta, unde a lucrat într-un call center şi ca recepţioner. La 23 de ani s-a întors acasă şi s-a apucat de muzică. Şi-a dat seama că orice activitate care-i stârnea pasiune îl devora. "Stăteam la calculator, scriam versuri şi produceam muzică non-stop. Nu mai mâncam, stăteam treaz toate nopţile. Îmi căutam alte vicii, femei şi jocuri video", recunoaşte orădeanul. Cu alte cuvinte, avea nevoie să fie dependent de ceva...

Risc de recidivă

Robert a fost abstinent 5 ani, dar în primăvara anului trecut a recidivat. "Am început să joc poker şi am devenit pătimaş. Mergeam la concursuri în ţară, am câştigat mulţi bani, dar mai mult am pierdut. Apoi, într-o zi, după ce am zis că mă las, am ajuns într-o cafenea şi am băut un Amaretto. În sinea mea ştiam că nu trebuie să fac asta, dar am zis că nu se întâmplă nimic de la un pahar...".

Aşa a început să consume alcool zilnic, apoi iarăşi droguri şi Xanax. A fost internat din nou la Spitalul de Psihiatrie din Oradea, dar de data asta i-a fost mult mai greu. Prea aproape de moarte, spune el. "Cum dependenţa e o boală degenerativă, eu am ajuns la stadiul de la care am lăsat-o, adică pe străzi. Ajungeam la spital cu ambulanţa sau mă duceam eu singur. Nu mai eram în stare să vorbesc, zăceam în pat şi tremuram. La cât de rău mă simţeam, credeam că nu mai am nici două luni de trăit. Nici personalul medical nu era mai optimist. Ai mei îmi tot ziceau să merg din nou la centrul din Budapesta şi în final am acceptat". Aceleaşi terapii, dar a stat doar o lună acolo. Cel mai greu a fost sevrajul, cu transpiraţii, dureri insuportabile de stomac şi insomnii.

Prevenţia? Inutilă!

Robert a revenit în Oradea în decembrie 2023. De data asta şi-a găsit şi un loc de muncă, într-o cafenea. "Viaţa mea e una obişnuită, de asta m-am ferit în trecut, aşa că încerc să-mi găsesc un scop. Nu mă gândesc la riscul de recidivă, pentru că ştiu că aş ajunge de unde am plecat. Adică de acolo de unde există doar un singur drum: moartea", îşi descrie tânărul gândurile. Acum încearcă să-şi restabilească relaţiile cu familia şi prietenii, pe care şi le-a distrus atunci când dependenţa a pus stăpânire pe el.

Susţine că nu regretă nimic din ce a făcut, motivând că altfel nu s-ar fi descoperit pe sine, aşa cum este. "Nu am sfaturi pentru dependenţi. Odată ce s-au apucat, nu se mai lasă decât dacă dau cu capul şi conştientizează ce rău le poate face. Unii zic că dependenţa de droguri e nasoală, dar uitaţi-vă în jurul nostru: societatea a construit reţelele de socializare care nu sunt altceva decât o realitate distorsionată. Nu e şi ăsta un drog?", întreabă el retoric.

Robert crede că nici prevenţia care se face în prezent în şcoli nu e de ajutor. "Cum pot să cred pe cineva care îmi spune că drogurile sunt naşpa, iar eu, care le-am încercat, ştiu ce efect grozav au?! Să fim sinceri, dacă drogurile n-ar exista, nici unii poliţişti n-ar avea de lucru. Fenomenul e amplu, în creştere, iar interesele sunt prea mari. De acum vor conta doar acceptarea şi înţelegerea dependenţei pentru a o putea stopa", consideră tânărul.

Un model

Cert e că înfruntarea dependenţei nu este uşoară, subliniază dr. Adrian Bumbu (foto), şeful secţiei Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean din Oradea, care îl cunoaşte de mulţi ani pe Robert. "În timp ce simptomele fizice ale adicţiei pot dispărea după o dezintoxicare, situaţiile sau emoţiile legate de abuzul de substanţe pot declanşa o poftă chiar şi după mulţi ani. Robert reprezintă, însă, un model clar de recuperare, în ciuda recăderilor, pentru că a devenit o sursă de inspiraţie, speranţă şi încredere pentru cei care se luptă cu dependenţa", spune specialistul.

Bumbu îl vede pe tânăr chiar un viitor peer navigator, termen din medicina americană care se referă la o persoană trecută prin experienţe asemănătoare cu ale altor pacienţi, în acest caz prin adicţie, şi care îi poate ajuta să reziste provocărilor, să le ofere sfaturi, susţinere şi în special înţelegere. Medicul orădean vrea ca anul acesta să pună bazele unor grupuri-suport, în care pacienţii să lucreze împreună pentru menţinerea abstinenţei. Iar Robert pare a fi "clientul" perfect...

TOT MAI MULŢI
Fără paturi pentru minori

În luna noiembrie a anului trecut, BIHOREANUL a mai abordat această temă, prezentând fenomenul drogurilor la nivel local şi descoperind că numărul consumatorilor minori este în creştere în tot judeţul, în timp ce posibilităţile de tratament sunt limitate, Spitalul Judeţean din Oradea neavând paturi anume destinate îngrijirii lor.

Anul trecut, potrivit datelor Unităţii de Primiri Urgenţe, un număr de 44 de pacienţi cu vârste de până în 17 ani au ajuns la spital după consumul de substanţe psihoactive. "Dintre aceştia doar circa 10% sunt recidivişti", explică şeful UPU, dr. Hadrian Borcea. Între cei din urmă se numără inclusiv o fată de 15 ani, consumatoare de droguri de mare risc, inclusiv cocaină.

Atunci când un minor care a consumat droguri se prezintă la UPU i se face o testare rapidă de urină pentru depistarea a 7 mari tipuri de substanţe, NSP-urile nefiind, însă, detectabile, din cauza compuşilor chimici necunoscuţi. Spitalul anunţă din oficiu Poliţia, care întocmeşte un dosar penal pe baza primelor declaraţii. Minorii în stare gravă sunt internaţi la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă şi la Psihiatrie pediatrică, în timp ce adulţii sunt duşi la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean.

Vezi mai jos mărturia tânărului!