URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.

Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă în zona străzii Sovata

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru remedierea unei avarii apărute la instalația termică de producere a apei calde de consum din punctul termic nr. 119 (PT119), miercuri 03 iulie 2024, ora 09.00, se întrerupe furnizarea apei calde de consum.

Vor fi afectați consumatorii din zona străzii Sovata.

Estimăm că reluarea furnizării apei calde de consum se va realiza joi, 04.07.2024, până la ora 15.00.

Vă asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru a remedia avaria în cel mai scurt timp posibil. 

Pentru informații suplimentare privind stadiul furnizării, utilizatorii pot apela dispeceratul de urgență Tel Verde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile) sau 0259 467 577 - Dispecerat Scada.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

Termoficare Oradea SA
02 iulie 2024  

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Delgaz Grid
  • Numere de telefon dispecerat pentru urgente gaz, apelabile non-stop
    Pentru sesizarea urgentelor si disfunctionalitatilor în ceea ce priveste alimentarea cu gaze naturale, Delgaz Grid pune la dispozitia consumatorilor doua numere de telefon, disponibile non stop:  0265.200.928 (numar taxabil cu tarif local din reteaua Telekom si cu tariful operatorului pentru toate celelalte retele de telefonie) si 0800.800.928 (numar gratuit, apelabil din principalele retele de telefonie fixa si mobila).  Dispeceratul asigura servicii specifice de preluare rapida a apelurilor si interventie pentru toti locuitorii din aria de competenta a companiei.  Reamintim consumatorilor nostri principalele masuri de siguranta ce trebuie luate în cazul în care simt miros de gaz în interiorul imobilelor: sa stinga toate focurile; sa deschida imediat toate usile si ferestrele; sa nu manevreze aparate electronice; sa nu aprinda lumina; sa nu verifice cu flacara instalatile cu gaze naturale; sa paraseasca încaperea si sa sune imediat la dispeceratul de urgenta Delgaz Grid.  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6264 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON