URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Iulie 2024, 20:00

Țeapă de AUR: Câți bihoreni s-au înscris în „Planul Simion”, pentru case de 35.000 euro cu dobândă zero (FOTO)

Țeapă de AUR: Câți bihoreni s-au înscris în „Planul Simion”, pentru case de 35.000 euro cu dobândă zero (FOTO) NICI 200. În primele două săptămâni de campanie, panourile publicitare din care șeful AUR promite case „la doar 35.000 euro” au convins 162 de bihoreni să încheie „contracte” pentru a le cumpăra, cândva. Activiștii se străduiesc să adune cât mai mulți, căci marțea aceasta George Simion vine anume ca să le iscălească
Țeapă de AUR: Câți bihoreni s-au înscris în „Planul Simion”, pentru case de 35.000 euro cu dobândă zero (FOTO) INQUAM Photos / Cornel Putan
Țeapă de AUR: Câți bihoreni s-au înscris în „Planul Simion”, pentru case de 35.000 euro cu dobândă zero (FOTO) INQUAM Photos / Cornel Putan
Țeapă de AUR: Câți bihoreni s-au înscris în „Planul Simion”, pentru case de 35.000 euro cu dobândă zero (FOTO) INQUAM Photos / Saul Pop
Țeapă de AUR: Câți bihoreni s-au înscris în „Planul Simion”, pentru case de 35.000 euro cu dobândă zero (FOTO) INQUAM Photos / Cornel Putan
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Facebook-ul s-a umplut cu meme: „Facem weekend-ul de 5 zile”, „Curent direct de la stâlp”, „Netflix gratis pentru toți românii, doar cu filme românești”, „Înlocuim ajutorul social cu pensii speciale pentru toți românii”. Sunt doar câteva dintre ironiile iscate de așa-numitul „Plan Simion”, cu care liderul AUR, George Simion, vrea să devină președintele României.

Dincolo de glume, BIHOREANUL a încercat să afle dacă sunt sau nu credibile promisiunile privind construirea unui milion de locuințe și vânzarea lor la jumătate din prețul pieței și cu dobânzi subvenționte de stat, care ar și renunța la o parte din taxele din care susține cheltuielile.

Spre deosebire de activiștii AUR, care cutreieră județul pentru a convinge bihorenii să semneze „contracte”, economiștii afirmă că „planul” e o amăgire a românilor dornici de chilipiruri și lipsiți de educație financiară.

„Să fim printre primii”

Imagini cu cozile de la sediul AUR din București (foto), luat cu asalt săptămâna trecută de sute de persoane nerăbdătoare să „se înscrie” în „Programul Simion”, au făcut înconjurul țării. Oamenii s-au arătat seduși de mirajul unor locuințe ieftine, al căror preț ar începe de la 35.000 euro, cum promite liderul partidului, George Simion, în cazul în care va ajunge președinte al României.

„Am venit fiindcă am auzit despre planul președintelui Simion prin care tinerii pot să-și cumpere o locuință la prețuri decente”, răspundea unui reporter un tânăr așezat la coadă. „Am vrut să fim printre primii care să avem dreptul să primim o casă sau un apartament”, zicea un alt bărbat.


INQUAM Photos / Cornel Putan

Cu „contract”

„Planul Simion” are și un site, cu întrebări seducătoare pe pagina de start. „Vrei o locuință la 35.000 de euro?” e prima dintre ele. Potrivit explicațiilor, „în cadrul acestui program se vor construi până la 1 milion de apartamente, la cele mai noi standarde, împărțite teritorial după cererea solicitanților înscriși în program”, „în imediata apropiere a orașelor mari” și „cu toată infrastructura aferentă”, inclusiv „grădinițe, școli, cabinete medicale, parcuri, terenuri sportive, șosea cu minim 4 benzi etc”.

Cele mai multe locuințe ar urma să fie apartamente cu 2 camere (50-55 mp), 3 și 4 camere (70-100 mp), cu „prețuri de pornire” de 35.000, respectiv 70.000 și 100.000 euro. Cum se va face împărțeala? „Eligibilitatea va fi stabilită în funcție de vârstă, număr de copii, numărul de proprietăți deținute (nicio proprietate, una, două sau mai multe proprietăți), starea civilă etc”. Conform AUR, „prima condiție este înscrierea în platforma #PlanulSimion, prin semnarea contractului cu George Simion”.


Inquam Photos / Saul Pop

Fără explicații

O a doua secțiune a site-ului întreabă vizitatorii: „Vrei să îți refinanțezi creditul cu dobândă 0?”. Sugestia e că persoanele care deja au făcut un împrumut imobiliar pot beneficia de tăierea dobânzii. Fără cea mai sumară explicație care să arate cum titularul unui credit ar putea să nu mai achite dobândă, este afișat un simulator cu îndemnul „Calculează câți bani vrei să salvezi prin Planul Simion”. Cei care îi dau curs introduc datele (ce sold au la credit, câte luni au de achitat rate, câți metri pătrați are locuința achiziționată) pentru a afla ce economie ar face cu dobândă 0.

Despre a treia promisiune afișată pe panourile publicitare ale lui George Simion ce împânzesc orașele și marginile șoselelor, și anume „tăierea fără milă din taxele pe salariile românilor”, site-ul nu spune nimic. În schimb, a treia secțiune, intitulată „Vrei să vezi și alte măsuri din Planul Simion?”, duce înapoi la celelalte două anterioare.

„Mă înscriu în baza de date”

BIHOREANUL a completat online un „contract de înscriere” în „program”. Reporterul a declarat un nume și un CNP, iar site-ul a afișat un „contract” ce prevede că „beneficiarul își declară susținerea pentru Planul Simion, astfel încât acesta să fie considerat o prioritate indiferent cine va asigura guvernarea”, dar și că și-a dat acordul pentru ca informațiile personale să-i fie stocate „în „baza de date a Planului Simion”.

De cealaltă parte, „candidatul la alegerile prezidențiale din 2024 George Nicolae Simion se obligă ca pe o perioadă de cel puțin 10 ani să se asigure de preluarea Planului Simion în programul noului Guvern, desemnat după alegerile legislative din 2024, și să întreprindă demersuri susținute pentru punerea în execuție”. De asemenea, „contractul” prevede că dacă nu își respectă „planul” și în cel mult 6 luni noul guvern nu prezintă calendarul de realizare a fiecărei etape („identificare terenuri, realizare exproprieri, realizarea rețelelor de utilități, demararea lucrărilor, recepția și alocarea locuințelor”), George Simion va demisiona din funcția de președinte al României.

Colectare frauduloasă

Impactul provocat de lansarea „planului” a obligat politicienii să reacționeze. Fosta ministră a Justiției Ana Birchall a afirmat că „ne-am întors la sălbăticia din anii 90”. Atunci, afacerea Caritas a făcut sute de mii de victime, promițând persoanelor care „depuneau” 20.000 lei că în 3 luni vor primi de 8 ori mai mult, adică 160.000 lei, dar schema piramidală a lăsat cu ochii-n soare „investitorii” de rând, îmbogățind persoane sus-puse, care încasau banii.

Birchall a subliniat că președintele României nu are niciun fel de atribuții în construirea de locuințe sau în stabilirea dobânzilor și fiscalității și a avertizat că adevăratul scop al „Planului Simion” este să colecteze datele personale ale credulilor care semnează „contracte”.

De altfel, deputatul PNL Alexandru Muraru a sesizat Parchetul General, pentru înșelăciune și colectarea frauduloasă de date personale și, concomitent, a fost sesizată și Autoritatea Electorală Permanentă, pentru că șeful AUR își face campanie prin mijloace frauduloase.

Urmează legi

Sub presiune, reprezentanții AUR au furnizat câteva precizări sumare. Prim-vicepreședintele Marius Lulea, patron al unei firme de construcții, a afirmat că persoanele care au stat la cozi ca să se înscrie în „program” nu vor avea neapărat întâietate la repartizarea locuințelor: „Se va elabora o legislație care va menționa clar categoriile de persoane și prioritățile”.

Lulea a afirmat că „Planul Simion” ar fi similar programului Prima Casă, al statului, iar dobânda va fi limitată la 2% și va fi achitată de stat. Tot statul va pune terenuri la dispoziția firmelor de construcții, obligându-le să se încadreze în prețurile stabilite, și va plăti infrastructura - apă, canalizare, electricitate, gaze, drumuri. Costurile proiectului le-a estimat la 50 miliarde euro, iar casele ar urma să fie gata începând din 2027-2028.

„Firmele abia așteaptă”

Unul dintre cei doi lideri ai AUR Bihor, Ciprian Blejan (foto), și el patron de firmă de construcții, susține că, odată ajuns președinte, George Simion va numi un premier care va executa planul, perfect fezabil: „Un milion de locuințe în 10 ani înseamnă 100.000 pe an, adică 2.200 în fiecare județ al țării și sector din București. Firmele de construcții abia așteaptă”.

Și Blejan compară „Planul Simion” cu programul ANL. „Acum se construiește în Sântandrei un bloc ANL la 700 euro metrul pătrat. Ăsta e prețul corect, nu cum vând unele firme blocuri în Oradea, cu 1.800 euro/mp”, susține el.

Întrebat de BIHOREANUL cine ar plăti costurile construcțiilor, Blejan afirmă că statul ar putea face economii inclusiv prin concedierea unor bugetari. Prin urmare, spune liderul AUR Bihor, activiștii partidului „deja merg în județ, pe care l-am împărțit în 9 zone, în care va exista câte un responsabil pentru a ajuta oamenii să se înscrie în program”.

O utopie

Profesoară la Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, Diana Sabău Popa (foto) consideră, însă, că „planul” nu are nicio logică economică. „Statul are ca scop să asigure alte servicii publice - educație, sănătate, apărare, siguranță -, nu construcția de locuințe. Ele pot fi realizate de dezvoltatori, dar aceștia lucrează pentru profit”.

Or, schema AUR ar însemna ca firmele să renunțe la profit. „Costul pe metrul pătrat în roșu este între 600 și 1.000 euro, în funcție de zonă, de prețul forței de muncă din acea zonă, de amplasamentul terenului, de materialele folosite, dar asta nu înseamnă că se vând la acest preț. În iunie, prețul mediu de vânzare a fost în Oradea de 1.400 euro/mp, deci o locuință de 50 mp ar fi la 70.000 euro. Dublu, deci, față de cei 35.000 euro promiși”, arată economista.

În concluzie, dacă statul ar suporta diferența de preț, ar fi necesare zeci de miliarde de euro anual, bani pe care i-ar procura fie tăind cheltuieli de la sectoarele mai sus enumerate, fie majorând taxele, ceea ce ar contraveni promisiunii de reducere a acestora. „Numai în utopie s-ar putea pune în aplicare un asemenea plan, ale cărui prevederi se bat cap în cap. De fapt, el se adresează unor persoane cu o educație financiară precară. Cine înțelege cum funcționează economia nu are cum să creadă în astfel de propuneri”, conchide profesoara.

Asta nu înseamnă, totuși, că mulți români, atrași de miraj, vor vota AUR și pe George Simion. Și vor realiza, ca și cu Caritasul, mult prea târziu ce au făcut...


PRECEDENTUL PPDD
De la Dan Diaconescu, fără număr

În istoria post-revoluționară a României, tonul promisiunilor demagogice l-a dat fostul patron al OTV și președinte al Partidului Poporului Dan Diaconescu. În 2012, acesta promitea construirea a 200.000 locuințe care să fie închiriate cu 25 euro/lună românilor săraci, ceea ce, calculau economiștii la acea vreme, ar fi costat 10 miliarde euro, iar cheltuielile statului s-ar fi amortizat în 170 de ani.

De asemenea, Dan Diaconescu și partidul său au mai promis și înghețarea ratelor la bănci timp de un an, precum și reducerea TVA la 10%.

Deși a intrat în Parlament, după alegerile de acum 12 ani partidul nu a mai pomenit niciodată de promisiunile fanteziste făcute anterior.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
::::))))))
Are România proști nu glumă ::::))))
Postat 01 August 2024, 00:17 de Sandu2100
80% care nu inteleg era totusi putin
21 au înțeles, 19 nu. Aia 19 sunt mai mult de 80%, vedeti istetilor documentarul recorder unde se poate ajunge cand cineva iti are datele personale. Dar daca le dati lui semeon, de ce nu faceti poze la CI (sau boletin pt "academicieni") sa le lipiti pe stalpi si garduri? La ce cantintati avem, valuta botswaneza lipseste in tara asta. Da staaaaai, unii stau cu ea in mana asteptand apartamente de la semeon si altii nu si-o vad de burta ca fac reclama la semeon. Para si pucioasa. Alta soluție e greu de gasit.
Postat 31 Iulie 2024, 07:12 de poiu
florea
Lasand la o parte faptul ca ai o mentalitate de sluga fidela si saraca cu duhul, a "hrestinului" Orban al coruptilor, nu esti bun de nimic, in afara de hate.
Postat 30 Iulie 2024, 18:46 de TheSolarConnection
Pt TanarSiNelinistit
...votează în continuare PSD fără număr. Acolo sunt strâns toți olimpicii din țară, conduși de Marcel Ciolacu de care n-a auzit nimeni până în urmă cu 2-3ani dar care și-a luat bacu la 34 de ani. Om capabil, bun de pus în frunte, ce mai!
Postat 30 Iulie 2024, 17:48 de georgemarian
NU FI SARAC!
"președinte al Partidului Poporului Dan Diaconescu. În 2012, acesta promitea construirea a 200.000 locuințe care să fie închiriate cu 25 euro/lună românilor săraci". Nu fi sarac individule!CREATORUL te vrea bogat,te vrea fericit.in geneza EL te-a pus in varful creatiei,dar tu ai ales neputinta!
Postat 30 Iulie 2024, 16:42 de florea
alte intrebari
cine va sta in aceste locuinte sociale?de unde isi vor gasi ei un venit constant?haideti ca va explic scurt:ghetoizarea nu e, nu a fost ,si nu va fi o soolutie ptr cresterea economica si dezvoltarea unei urbi!!!
Postat 30 Iulie 2024, 16:35 de florea
Lasati povestile...
...adica eu mi-am construit casa pe pamant cu fundatie, planseu de beton, acoperis tip sarpanta la 350 Euro/mp, la rosu, inclusiv tamplarie PVC și vreti sa-mi spuneti ca un apartament de 50 de mp, 6 pereti cu 10 mc de bolțari, un planșeu de beton amărât, cu 3 geamuri, cu 30 mp gresie și 20 de parchet laminat, făcut într-un ansamblu cu teren primit de la stat, sare mai mult de 700 Euro/mp (35000 euro / 50 mp) la finisaje? Pt că nimeni nu oferă apartamente utilate / mobilate ci doar finisate. Să fim serioși, se poate 100%! Dar nu-i nici o problemă îi dăm în continuare cu PSD și PNL, că ei au făcut în fiecare an 100.000 de locuințe. Îi mai punem 35 de ani să fure și cea mai rămas, să fie un furt complet 100%. Îmi și imaginez cum va arăta Romania peste 35 de ani sub PSD-PNL: ca și deșertu Sahara!
Postat 30 Iulie 2024, 14:35 de georgemarian
350 euro/mp pret real
ptr constructie tip bloc, cu teren oferit gratis pretul cu materiale de finisaj calitate medie plus manoopera executata de srilankezi,indieni...nu depaseste 350 eur/mp
Postat 30 Iulie 2024, 13:33 de florea
AUR - Agregatorul prostimii
AUR a reusit sa coaguleze prostimea romaneasca ramasa fara lider dupa decesul Caritas, al OTV-Diaconescu si al idiotului suprem, marele Vadim Tudor!!! conducatorii de prosti care au ramas, Dan Puric si Ghita Funar nu pot mai mult, asa ca a venit Simion sa le explice cum se face.. era si pacat sa lasi un asemenea bazin de prostime votanta fara sa o folosesti cumva in scop propriu .. dar baiul mare al prostimii romanesti este ca nu invata nimic niciodata din nici o experienta.. cind isi vor da seama ca au fost pacaliti, ori va fi prea tirziu, ori nu-i va mai interesa, ori vor fi decedat deja.. AUR va muri la un moment dat, dar alesii sai vor ramine cu pensiile.. va aparea alta entitate sa ii ia locul.. iar masa de manevra va creste constant, pentru ca prostimea romaneasca e tot mai multa din pricina lipsei de educatie, a religiei si a politicului.. viitorul este cam de cicat.!
Postat 30 Iulie 2024, 12:34 de TanarSiNelinistit
N-are nici o legatura cu Prima Casa
Pentru că prin acest program, spre deosebire de Prima Casa, statul pune la dispozitia constructorului terenurile, infrastructura si utilitatile. Ori costul acestor elemente, asigurat de stat, scade cheltuiiala constructorului care se orienteaza doar pe bunul final, numit apartament, care trebuie sa-l livreze la 35.000, vorbind de un apartament cu 2 camere. Pentru constructor oricum este profitabil. De mentionat ca statul nu este executant in acest program, nu-si face firma de constructii, desi nu ar fi fost rau pentru cazuri sociale, el doar asigura o parte din costuri, iar constructorii privati angajati de stat contractual se vor obliga sa livreze un bun final cu pret prestabilit. Nu vad problema. Statul se va mai implica si in politica monetara pt asigurarea unei dobanzi mici la creditare pt viitorii cumparatori care nu-și permit plata altfel. Cetateanul va avea clar de castigat. Așa că povestea cu comunismul și scepticismul nu ține, programul a fost prezentat cap coada. Și este unul din cele 200 de concepte propuse de AUR. Sigur că este electoral programul, pentru că este campanie de alegeri. Dar asta ne dorim de la candidati să vină cu proiecte și programe competente pentru cetățeni. Asta arată potențialul intelectual al candidaților / partidului. Simion a araătat și la Digi / Realitatea și la orice interviu că își cunoaște programul de candidatură, că are proprietatea termenilor, într-un cuvânt că deține controlul subiectului. Așteptăm și de la PSD și PNL măcar 20% din propunerile de mai sus. Poate ei vin cu programul: "Vom da toți banii furați înapoi!" Atunci, România chiar ar avea de câștigat! Mai că i-aș vota!
Postat 30 Iulie 2024, 10:33 de georgemarian
Mulți prostalăi mai are țara asta ...
... de la simpli doritori de apartamente ieftine la parlamentari și de la jurnaliști la cititori. Programul enunțat este similar cu "Prima Casă". Nu se deosebește cu nimic, de la proiecte la subvenții și de la finanțare la dobânzi pe termen lung. Orice diferență este nesemnificativă și poate proveni de la preluarea unor termeni ai unor programe similare care există în toată Europa. Rezultatul suplimentar al acestui demers este cel legat de listele de semnături și date personale, atât de necesare depunerii candidaturii la prezidențiale ... sau chiar vânzarea către vreun independent, dacă numărul necesar prisosește. Toată tevatura asta e o afacere îmbrăcată electoral, indiferent ce scopuri sunt urmărite.
Postat 30 Iulie 2024, 08:06 de KP
Colectare de date cu caracter personal
Cum sa semnezi un asemenea contract? Adica e nevoie de 2, DOI, neuroni in sinapsa (nu izolati ca ai lui semeon) sa crezi asa ceva. Si acuma sa vedem, daca pierde, el poate vinde pe piata neagra datele personale. Costul poate merge pana la 175$ pe datele unei persoane avand in vedere ca e CNP-ul acolo. Desi 80% nu ar intelege la ce sunt utile altcuiva, faptul ca datele se vand in continuu e un semn ca sunt de folos. Doar daca te gandesti la folosirea unei alte identitati la comiterea de infractiuni informatice-bancare si iti ajunge. In tarile fara apa calda nu e nevoie de atatea controale pentru a acorda facilitati financiare. "The most expensive types of data breaches are those involving customer personally identifiable information (PII), which cost $175 per record, followed by intellectual property ($165 per record) and employee PII ($155 per record). " (https://cybersainik.com/average-cost-of-a-cybersecurity-breach/) Si rusii le cumpara la greu. Deci ca iese (slabe sanse) ca nu, semeon are planul B de a face bani. Si prostii il ajuta, se vand, la propriu. Daca s-ar prostitua pe onlyfans ar avea sanse sa se vanda si sa le ramana si lor ceva, asa se vand pe gratis. Proasta natie, isi merita soarta de saraci inculti. In ultimul rand ce arata "contractul" ala nu indeplineste cerintele minime legale ale unui asemenea document, dar in drept avem alti experti, fiecare cu domeniul lui.
Postat 30 Iulie 2024, 07:20 de poiu
Asta e problema noastra? Ca vrea simeon sa ia de la multi si sa dea la putini?
Scrie si-n biblie ca celui ce are i se va da sa aiba din abundenta, iar celui ce n-are i se va lua si ceea ce are. Adevarata drama este faptul ca Rares Bogdan,alduitu' si-a imprumutat colegii din pnl cu 1 milion de €, si astia nu-si pot achita datoriile...Asta trebuie sa ne preocupe, cum facem rost de bani sa amortizam pierderile.
Postat 30 Iulie 2024, 07:09 de excalibur
Cum a construit Ceaușescu?
Cum construiesc chinezii? Simplu, se numește conunism. Vreți înapoi? Eu sigur nu.
Postat 30 Iulie 2024, 05:56 de CivisUlpianum
Și că să o contrazicem...
..pe doamna economistă, conform Art. 135, alineatul 2, litera f "statul TREBUIE să asigure :crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii;!". Deci planul Simion este nici măcar minimul obligatoriu al statului. Statul se ocupă (sau ar trebui) de furnizarea energiei electrice, termice, de justiție etc. Încă nu-s private toate. Dacă se ocupa măcar de 20 de ani și de autostrăzi eram mai avansați azi. La chinezi cum toate face statul aproape tot? Îs cumva în urma noastră? Baza, infrastructura esențială / critică in toate domeniile ar trebui să o asigure statu La ce scumpe au ajuns locuințele, raportat la salarii putem vorbi de o absurditate. Să plătești 30 de ani o locuință la un preț exagerat arată un stat / o economie ineficienta. Probabil se va mai corecta un pic plin planul Simion.
Postat 30 Iulie 2024, 00:26 de georgemarian
Foarte fezabilă economic
Cu asigurarea terenului, infrastructurii, utilitatilor etc. din partea statului prețul se poate atinge. Cu siguranță că nu vor fi imobile de fițe dar niște locuințe foarte decente pot fi. Proiectele pot fi unele repetitive, șablonate și cheltuielile se reduc și aici. O mare parte din români nu se califică la creditare așa că ar fi super binevenita. 100.000 de locuințe pe an nici nu-s multe la ce nevoie există. Și englezii și francezii fac același lucru inclusiv Ursula a confirmat. Vor fi cu siguranță firme de construcții destule care vor dori să intre la execuție. Și dacă profitul va fi cu o singură cifră vor avea rulaj, continuitate, vor plăti angajații și li se va merita pe lângă alte lucrări. Ceaușescu cum a putut construi orașe de la zero? Voință trebuie. Bolojan cum a putut mișca lucrurile? La PSD-PNL le este ciudă că n-au așa idei bune. Ei se gândesc doar la furat. Dacă mintea e doar pe combinații nu mai au loc și inovații.
Postat 30 Iulie 2024, 00:10 de georgemarian
Nimic nu este gratis
Nici măcar fondurile UE.
Postat 29 Iulie 2024, 23:47 de Maikeltroll
Caii verzi pe pereți
El visează la 1 milion de voturi cu 1 milion de apartamente la 35.000. E credibilă chestia, chiar foarte credibilă, pt ca o sa taxeze 18 milioane de Români sa dea la 1 milion de Boschetari apartamente, adică taxe marite pt mine si 18 milioane de cetățeni, ca 1 milion sa se bucure. Eu vreau taxe mărite ca sa am infrastructura, școli, spitale, parcuri etc, dar in niciun caz 1 milion de asistați sa se bucure de apartamente pe gratis din banii mei, pt ca doar pe ei ii poti prosti. Păi băi SIMEOANE, școala e gratuita in Romania pana in clasa a XII-ea si tu ne spui că nu au avut acces la școală :::::)))) fiecare țară are prostii lor, și e problema lor pt că nu merge la școale, de ce sa fiu eu taxat pt ca ROMÂNIA sa fie o țară liberă si sa acorde la toți ăștia apartamente la preț de KAKA, și eu să le plătesc pt ele ?????? Problema cu AUR e ca ne pierdem toată încrederea in UE , NATO și altele, si apoi o să ne explice de RUSSIA că ei au pierdut datorită României, și vor să-și recupereze pierderile după noi, deci o luăm de la 0, cum a făcut Ceaușescu ( pana și Ceaușescu sa delimitat de Ruși )
Postat 29 Iulie 2024, 22:06 de Sandu2100
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON