TAROM a anunțat miercuri că reia zborurile spre și dinspre Statele Unite ale Americii, începând din luna februarie.
„TAROM este prima companie aeriană românească care te reconectează zilnic cu SUA. Compania TAROM a pus deja în vânzare biletele pe ruta București - New York și București - Miami”, se arată într-un comunicat al companiei.
Avioanele zboară zilnic, începând cu 1 februarie, între aeroportul „Henri Coandă” (OTP) din București și Statele Unite ale Americii, New York (JFK) și Miami, cu escale în Madrid sau Roma. Cursele sunt operate în parteneriat cu Air Europa și ITA Airways.
„SUA devine o destinație mai accesibilă pentru publicul larg, atât din punct de vedere al frecvențelor, cât și din cel al prețurilor și serviciilor incluse. TAROM reîncepe operarea zborurilor zilnice împreună cu partenerii săi din alianța Sky Team: Air Europa și ITA Airways și are în plan, în scurt timp, completarea rutelor de zbor și către alte destinații din SUA, majorarea frecvențelor de zbor și a ofertelor tarifare”, a mai transmis compania.
Tarifele biletelor de avion pornesc de la 608 euro, pentru New York, aeroport JFK, și de la 785 euro, pentru Miami.
Prețurile se aplică pentru călătoriile dus-întors și includ bagajul de mână, bagajul de cală (1 bagaj de 23 de kg), precum și taxele aferente.
Compania aeronautică a anunțat și că biletele sunt deja disponibile pe site-ul său, însă miercuri dimineață site-ul afișa erori la selecția unui zbor între aceste destinații.
Anunțul TAROM vine la puțin timp după ce compania moldovenească HiSky a anunțat că, din iunie 2024, lansează zboruri directe între București și New York, pentru prima dată după două decenii.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.