URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Mai 2022, 13:55

Târg de joburi și orientare în carieră, la Cetatea Oradea: Elevi din tot județul descoperă ce se cere pe piața muncii (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Timp de două zile, curtea Cetății din Oradea a devenit locul unde tineri din tot Bihorul află ce înseamnă piața muncii, adică ce meserii se caută, ce competențe sunt necesare și ce oportunități de angajare au.

Târgul, organizat în cadrul unui proiect european pe care îl implementează Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor și Societatea de Binefacere Don Orione, reunește aproape o sută de expozanți, de la companii, la instituții publice și unități de învățământ.

„Astăzi aveți ocazia să participați la cel mai ambițios eveniment de orientare în carieră. Rolul nostru este să aducem sub aceeași umbrelă furnizorii, angajatorii, școlile și pe dvs. Toată lumea știe că orientarea în carieră este cel mai important element al pieței forței de muncă și astăzi vrem să dovedim că acest tip de eveniment poate fi organizat în fiecare județ al țării noastre și poate pe termen mediu și lung să fie unul dintre răspunsurile pentru criza locurilor de muncă”, a declarat Békési Csaba, directorul AJOFM Bihor, în deschiderea evenimentului.

Aproape 100 de standuri

Târgul are patru zone dedicate vizitatorilor: două corturi cu standurile companiilor și instituțiilor, inclusiv, în premieră, pe cel al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, o expoziție cu mașini, unde s-au aliniat autospeciale ale pompierilor bihoreni și utilaje ale firmei de construcții Selina, respectiv o încăpere în care liceele și universitățile din Bihor își prezintă oferta pentru admitere.

De cum intră în Cetate, vizitatorii sunt preluați de ghizi, adică angajați ai AJOFM Bihor, care îi îndrumă spre standuri. În total, târgul reunește 94 de expozanți, iar din mediul privat se regăsesc companii precum Lava Knitting, Marvicon, RER Vest, Faist Metalworking, Celestica, Olimp Impex, Dumexim, Connectronics România etc. De asemenea, și societăți publice, precum OTL ori Compania de Apă Oradea, fac recrutări la acest târg.

Pentru mulți dintre elevii care au vizitat târgul imediat după deschidere, cele mai interesante standuri au fost cele ale unor licee care au etalat și simulatoarele pe care le au în dotare. De pildă, școala din Cadea a adus un simulator de buldo-excavator, așa că tinerii curioși au putut să vadă ce înseamnă să lucrezi cu un asemenea utilaj.

De asemenea, la standurile firmelor din parcurile industriale, adolescenții au găsit roboți și utilaje pe care angajații le folosesc în producție. În plus, un elev de la Liceul Don Orione și-a prezentat robotul creat de el și care rezolvă în câteva minute un cub rubik (foto jos).

Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

La deschiderea târgului au participat și oficiali: prefectul Dumitru Țiplea, viceprimarul Oradiei, Arina Moș, șeful Inspectoratului Școlar, Horea Abrudan, prim-vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Ioan Mintaș, directorul Societății Don Orione, Martin Miheller, dar și subsecretarul de stat din Ministerul Educației, bihoreanul Marian Daragiu.

Acesta din urmă le-a spus elevilor prezenți la eveniment că acum au ocazia să dea răspunsul la întrebarea pe care o aud de mici: „ce vrei să te faci când vei fi mare”. „Din nefericire, noi, adulții, pe parcursul vieții voastre, nu mai știm să vă îndrumăm spre ceea ce ar trebui să fiți în viață. Responsabilitatea rămâne pe umerii voștri să vă alegeți o meserie cu care să consunați, în care să vă regăsiți, care să vă pună în valoare competențele, o meserie cu care să vă mândriți și un loc de muncă la care să mergeți dimineața cu zâmbetul pe buze. Acesta este momentul în care instituțiile statului sunt la dispoziția voastră pentru a vă ajuta să vă orientați și să vă alegeți o meserie”, a spus Daragiu.

Joi, la târgul din Cetate și-a anunțat prezența ministrul Muncii, Marius Budăi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON