Ministrul belgian al Justiției, Vincent Van Quickenborne, a anunțat că 55 de judecători și procurori voluntari își petrec weekend-ul într-o închisoare din țară, pentru a vedea direct cum este viața unui deținut.
Timp de două zile, magistrații vor experimenta aceleași condiții precum pușcăriașii. Ministrul a precizat că scopul acestei acțiuni este de a-i ajuta pe judecători și procurori să ia decizii și să pronunțe sentințe în cunoștință de cauză.
Închisoarea din Haren în care au fost „încarcerați” este o unitate nouă, care se va deschide oficial în septembrie, cu 1.190 de locuri. Magistrații vor fi tratați ca orice deținut, însă: nu vor putea să își folosească telefoanele mobile, dar vor putea primi în vizită membri din familie.
„Magistraţii ştiu, evident, cum merg lucrurile într-o închisoare, dar experimentarea directă le dă o ocazie unică, ceea ce le va putea fi de folos la pronunţarea unor pedepse în deplină cunoştinţă de cauză”, a arătat Van Quickenborne, într-un comunicat.
Programul magistraţilor în închisoare este cel normal zilnic pentru condamnaţi. Ei vor primi aceleaşi mese şi vor participa la aceleaşi activităţi obligatorii; printre altele, vor face de serviciu la bucătările şi la spălătorie. Stingerea va fi la orele 22, a precizat ministrul.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.