URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Ianuarie 2024, 12:30

Şefi noi la Parchetul Curţii de Apel Oradea. Fostul procuror general se cere la pensie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea are din nou procuror general adjunct şi un şef la Secţia Urmărire penală. Între timp, trei procurori din unitate, între care şi fostul procuror general Ovidiu Naghi, se cer la pensie.  

Șef nou...

După instalarea procurorului general Monica Matei, care a câştigat în noiembrie anul trecut concursul organizat de CSM, Parchetul Curţii de Apel Oradea are, din această lună, şi procuror general adjunct, funcţie rămasă vacantă după pensionarea procurorului Păunel Galoş. Noul procuror general adjunct este Delia Sabău, venită în 2022 din Satu Mare, întâi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar apoi la Parchetul Curții. 

Procuroarea a fost numită cu delegaţie, pentru o perioadă de 6 luni, de Secţia pentru procurori a CSM, care a decis, totodată, să-l delege în funcţia de şef Secţie Urmărire penală, tot pentru 6 luni, pe procurorul Ioan Adrian Popovici, în locul lui Adrian Leucea, care ocupase funcţia, tot cu delegaţie, din vara trecută. 

... și noi pensionari

Între timp, trei procurori din cadrul unităţii şi-au cerut pensionarea. Unul este fostul procuror general Ovidiu Naghi, care a pierdut concursul pentru numirea în funcţie, în faţa actualei şefe, Monica Matei. Naghi a intrat în magistratură în 1998 şi a fost, pe rând, procuror la Parchetul Oradea, iar apoi la Parchetul Bihor, unde, în 2008, a preluat, tot cu delegație, funcția de prim-procuror, rămasă vacantă în urma decesului procurorului Gheorghe Toda. A trecut apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, unde, din 2019, a condus Secţia Urmărire Penală, întâi cu delegaţie iar apoi prin numire, până anul trecut, când a fost delegat să preia conducerea instituţiei, rămasă vacantă după ce procurorul Sebastian Vălean a fost numit prim-adjunct al procurorului general al României.

Printre viitorii pensionari se numără şi procuroarea Monica Pop, transferată la Oradea în 2021, de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul Gheorghe Leuca (foto), unul din magistraţii desemnaţi în 2022 să facă parte din noua structura care investighează dosarele cu magistrați, după desființarea celebrei Secții Speciale. Fost poliţist, numit procuror la Parchetul Oradea în 1998, Leuca a avansat apoi la Parchetul Bihor, unde a fost numit şeful Secţiei Urmărire Penală şi a activat și în cadrul DIICOT Oradea, pentru ca apoi, din 2016, să devină procuror în cadrul Parchetului Curții.

Cele trei solicitări de pensionare vor fi luate în discuţie, marţi, în cadrul şedinţei Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON