Aflate încă într-o coaliție la nivel național, PSD și PNL nu poartă negocieri în plan local. Întrebat de BIHOREANUL dacă discută cu conducerea PNL Bihor pentru o alianță în Primăria Oradea și la Consiliul Județean Bihor și dacă, astfel, sunt șanse ca municipiul sau județul să aibă în conducere și un social-democrat, șeful PSD Bihor, Aurel Mohan, a spus că deocamdată nu s-a vorbit despre asta.
„Momentan, ne preocupă programul de guvernare, ne preocupă tot ce putem face pentru bihoreni. Încă nu am avut o discuție la nivel de conducere de partid cu alte partide, dar, așa cum am spus și după alegerile locale, PSD dorește să își aducă contribuția, cât e nevoie”, a declarat Mohan, miercuri, într-o conferință de presă.
În plan local, la alegerile din vară, liberalii au câștigat majoritatea simplă atât în Consiliul Local Oradea, cât și în Consiliul Județean Bihor, ceea ce creează posibilitatea, teoretică cel puțin, ca PNL să facă o alianță cu PSD sau cu UDMR, pentru a putea promova proiectele care necesită majorități calificate, de două treimi.
Social-democrații susțin, însă, că deocamdată nu au fost „curtați”, președintele PSD Bihor insistând să spună și că negocierile politice nu sunt acum prioritatea sa, în contextul în care partidul este în campanie electorală, promovând atât programul candidatului la președinția României, Marcel Ciolacu, cât și echipa de parlamentari pe care o propun bihorenilor pentru mandatul următor.
„Ne concentrăm să discutăm cu cât mai mulți cetățeni, să transmitem mesajele noastre și proiectele la cât mai mulți oameni, să fie în cunoștință de cauză. Și sperăm să vină cât mai mulți cetățeni la vot”, a mai spus Mohan.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.