URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
31 Iulie 2024, 17:35

Șase străzi din Oradea intră în proces de modernizare. Birta: „Până la finalul 2028 să nu mai existe vreo stradă locuită și neasfaltată în oraș”

Șase străzi din Oradea intră în proces de modernizare. Birta: „Până la finalul 2028 să nu mai existe vreo stradă locuită și neasfaltată în oraș” (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Încă șase străzi din Oradea vor fi modernizate, după ce, miercuri, consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți acestor lucrări. Este vorba despre străzile Piatra Craiului, Strugurilor, Merilor, Cantonului, Libelulei și Floricelelor.

Într-o conferință de presă ce a precedat ședința de Consiliu Local, primarul Florin Birta a spus că se fac demersuri pentru ca, până la finalul anului 2028, deci când al doilea mandat al său va fi gata, toate străzile locuite din oraș să fie și asfaltate. 

Până în 2028

„Obiectivul nostru este ca, până la finalul anului 2028, toate străzile din municipiu să fie asfaltate. În acest moment, rețeaua de străzi din Oradea cuprinde 935 de străzi, din care 211 sunt neasfaltate. Momentan se lucrează efectiv pe modernizarea a 36 de străzi. Totodată, avem în derulare alte 73 de străzi, la care lucrăm la documentația eferentă modernizării. Până la finalul anului viitor vom avea finalizate 109 străzi, practic rămân 100 de străzi neasfaltate în Oradea. Primăria Oradea va lucra în continuare la realizarea documentațiilor necesare, astfel încât până la finalul 2028 să nu mai existe vreo stradă locuită și neasfaltată în Oradea”, a declarat primarul Florin Birta, citat într-un comunicat trimis ulterior de reprezentanții municipalității. 

Pe cele șase străzi a căror modernizare a fost aprobată miercuri - Piatra Craiului, Strugurilor, Merilor, Cantonului, Libelulei și Floricelelor - se va reabilita carosabilul, zone de acces și trotuarele, urmând să se lucreze și la sistemul de colectare a apelor pluviale.

Costurile investițiilor

În informarea de presă se detaliază ce lucrări se vor face pe fiecare dintre cele șase străzi.

Pe strada Piatra Craiului din cartierul Podgoria se va moderniza un tronson de 2.611 metri. „Zona proiectată începe din strada Ecaterina Teodoroiu, se intersectează cu străzile Calea Adevărului, Vulturului, Cernăuțiului, Sofiei, Emil Isac, Cantonului, Vasile Lucaciu și Viitorului. Prin studiul de fezabilitate se propune modernizarea carosabilului, inclusiv a intersecțiilor cu străzile laterale, a accesurilor la proprietăți, amenajare trotuare, ziduri de sprijin, canale tehnice, zone verzi şi canalizare pluvială”, transmite Primăria Oradea. 

Investiția este estimată la 27,19 milioane de lei, cu TVA inclus, iar durata de execuție a lucrărilor este de 11 luni. 

Situată în zona de nord a municipiului Oradea, între Calea Bihorului și strada Dimitrie Anghel, strada Strugurilor este de categoria III, cu lungimea de 493 metri. „Prin studiul de fezabilitate se propune amenajare carosabil, trotuare, rezolvarea scurgerii apelor pluviale, devieri rețele electrice, ziduri de sprijin. Valoarea contractului este de 6.862.334,28 lei inclusiv TVA, durata de execuție fiind de 4 luni”, transmite municipalitatea. 

Tot în nordul orașului, strada Merilor va fi modernizată pe o lungime de aproape 350 metri, cu o investiție de 2,8 milioane lei cu TVA, care va trebui realizată pe parcursul a 3 luni. 

Strada Cantonului se află în cartierul Nicolae Iorga, are o lungime de 663 metri și leagă străzile Piatra Craiului cu Cernăuțiului. Valoarea contractului va fi de 6,4 milioane lei, inclusiv TVA, iar durata de execuție va fi de 3 luni. 

Tot în cartierul Nicolae Iorga se află și strada Libelulei, cu o lungime de aproape 300 metri. În cazul acesteia, valoarea investiției va fi de aproape 1,6 milioane lei cu TVA, iar lucrările vor trebui realizate în 6 luni. 

În același cartier va fi modernizată și strada Floricelelor, cu o lungime de 221 metri, care leagă strada Răspântiilor de strada Renașterii. În acest caz, durata de execuție va fi de 3 luni, iar valoarea contractului este de 2,3 milioane lei cu TVA.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Angajatul lunii!!
Cred tot mai mult ca in spatele propagandistului KP se ascunde unul din angajatii redactiei.. Altfel nu stiu cum ar putea fi tolerat cu atitea mizerii si vorbe fara acoperire in spatiul public.
Postat 01 August 2024, 10:26 de TanarSiNelinistit
Re: jijijupanu
Termenul pentru treaba cu apa și canalizarea pentru toată Oradea e tot 2028, în timp ce pentru tot județul ar fi 2038. Problema 3 că nu-i de unde, pentru că în urmă cu 15 ani, Bolojan în primul mandat de primar a avut nevoie de susținerea UDMR. Așa că, din banii de apă, canalizare și asfaltarea străzilor nemodernizate, i-a dat lui Sany Kiss vreo 35.000.000 Euro, pentru ca maghiarii de la sate, din jumătatea de nord a județului, să-și tragă singuri rețelele necesare. Cum UDMR e plină de specialiști în materie, toți banii su intrat în buzunarele liderilor acesteia, iar operatorul finanțat cu banii pentru Oradea s-a autofalimentat pe inia Săcuieni - Valea lui Mihai. Așa a ajuns Bolojan cu totul la mâna Statului Paralel și membru cu drepturi depline la nivel local, scăpând de pușcărie cu Sany Kiss pe tema banilor europeni, devalizați ca la piața de vechituri.
Postat 01 August 2024, 07:01 de KP
Dacă conducerea PNL din Modrogan va mai vedea zvâcniri de personalitate ale birtinezilor ...
... așa cum a fost la ultima întâlnire dintre Ciucă și Bolojan, atunci până în 2008 Oradea va asfalta nu numai ulițele pentru căruțe, rămase în urma "dezvoltării" de acum, ci chiar va intra puternic în repararea tuturor bulevardelor și străzilor (aproape 700) care nu au mai văzut întreținere din vara anului 2008. Așa că, bravo Bolojan, vine ar fi crezut că ai atâta sânge în instalație, ca să-l sacrifici pe Birta și orașul păstorit de el, pentru interesele tale personale de imagine politică, scuipând pe orice colaborare cu viitorul tău președinte (sâc).
Postat 01 August 2024, 06:49 de KP
Unde e propaganda PSD sa ne spună ca avem 300 de străzi neasfaltate ???
Nu de alta dar acum avem 211 străzi neasfaltate, și ei tot cu 300 :::::))))))
Postat 01 August 2024, 00:04 de Sandu2100
demagogie
Aceasta demagogie este fluturata deja de vreo 2 ani in spatiul public. Pacat ca e imposibil de pus in practica atata timp cat foarte multe strazi NU AU APA SAU CANALIZARE. asteptam POIMul cate 10-15 ani…
Postat 31 Iulie 2024, 17:50 de jijijupanu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON