Cei care vor să afle poveștile Teatrului Regina Maria din Oradea sunt invitați să participe la „Săptămâna Porților Deschise”, care va avea loc în perioada 11 – 15 decembrie.
Potrivit unui comunicat transmis de biroul de presă al instituţiei de cultură, vizitatorii vor participa la mai multe tururi ghidate gratuite prin clădirea teatrului şi vor putea admira expoziţia "Teatrele realizate de Fellner şi Helmer. Reflecţii subtile asupra specificităţilor locale şi a valorilor identitare".
Aceasta din urmă este rezultatul unei cercetări ample, efectuat pe parcursul a patru ani de arhitecta şi specialista în monumente istorice Loredana Stasisin, la iniţiativa Forumului Cultural Austriac Bucureşti.
"Expoziţia şi platforma electronică aferentă deschid uşile unor edificii emblematice din Graz, Viena (Austria), Sofia (Bulgaria), Zagreb, Rijeka, Varazdin (Croaţia), Budapesta (Ungaria), Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea şi Timişoara (România), concepute de renumiţii creatori de clădiri dedicate exclusiv artelor spectacolului, Ferdinand Fellner şi Hermann Gottfried Helmer. Dincolo de reţeta arhitecturală modernă (chiar si azi, la peste un secol distanţă) şi de succes, imaginată special pentru nevoile culturale ale comunităţilor locale, aceste piese ale unui original puzzle continental vorbesc modurile durabile de administrare a moştenirii culturale", au transmis reprezentanţii teatrului orădean.
Prin tururile ghidate, Teatrul Regina Maria va putea fi vizitat din 11 până în 15 decembrie, între orele 14 şi 16, pe bază de rezervare, care se poate face sunând la numărul de telefon 0359.411.535, de luni până vineri, de la 9 la 16. Grupurile vor fi formate din maximum 20 de persoane per tur ghidat, iar ultima intrare se va face la ora 15.30.
Proiectul de construcţie a clădirii Teatrului orădean a fost elaborat de celebrul birou de arhitectură Fellner şi Helmer din Viena, iar construcţia sa, finalizată în 15 luni, a început în iulie 1899 şi s-a încheiat în octombrie 1900, desfăşurându-se sub coordonarea arhitecţilor Kálmán Rimanóczy, Guttmann József şi Rendes Vilmos.
Teatrul şi-a deschis porţile pentru primul spectacol la data de 15 octombrie 1900, acesta fiind prezentat în limba maghiară. Ulterior, în octombrie 1927, a avut loc deschiderea primei stagiuni româneşti.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.