URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Mai 2022, 15:41

Să aruncăm corect! RER Vest îi îndeamnă pe toţi orădenii să respecte colectarea separată a deşeurilor

Să aruncăm corect! RER Vest îi îndeamnă pe toţi orădenii să respecte colectarea separată a deşeurilor LOCUL POTRIVIT. Fiecare categorie de deşeuri are locul ei: resturile biodegradabile se aruncă în pubelele maro, cele reciclabile în sacii galbeni sau pubelele de aceeaşi culoare, iar mizeriile care nu pot fi reciclate sau valorificate - în pubelele negre
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un oraş curat şi responsabil cu mediul înconjurător e unul în care deşeurile sunt corect gestionate. De aceea, colectarea separată este o obligaţie pentru toţi orădenii, iar Primăria şi RER Vest le recomandă tuturor să respecte această datorie. În caz contrar, riscă să fie puşi la plată.

Patru fracţii

Regulile colectării separate sunt simple: fiecare orădean trebuie să arunce gunoaiele pe care le produce în patru fracţii. 

Deşeurile de ambalaje (PET-uri, cutii de carton, hârtii, folii, pungi, doze de metal, flacoane ale produselor cosmetice sau de curăţenie etc.) se pot recicla, iar locul lor este în sacul galben sau în pubelele dedicate. Resturile biodegradabile (coji de fructe şi legume, resturi alimentare, frunze, coji de ouă şi de pâine, zaţ de cafea etc.) trebuie aruncate în pubelele de culoare maro.

Alte deşeuri, care nu pot fi nici reciclate, nici descompuse (scutece, absorbante, mucuri de ţigări, măşti medicale etc.), se aruncă în pubelele negre, dedicate fracţiei reziduale. 

Cea de-a patra fracţie este compusă din sticle şi borcane, care trebuie aruncate separat, pentru ca cioburile să nu se piardă între alte deşeuri de ambalaje. La blocuri, Primăria a asigurat pubele de culoare verde pentru sticle, în timp ce orădenii de la case ar trebui să le arunce în containerele verzi din cele 11 platforme modulare răspândite prin oraş.

Rostul separării

Colectarea separată este necesară pentru reducerea cantităţilor de deşeuri care sunt abandonate la groapa de gunoi. Dacă sunt aruncate distinct, resturile reciclabile iau drumul fabricilor de profil şi redevin materii prime.

De asemenea, resturile biodegradabile se valorifică prin transformarea lor în compost. Ele sunt cernute, tocate şi maturate, până când se descompun şi devin un îngrăşământ numai bun pentru ghivecele cu flori, parcuri, grădini. 

Orădenii care nu respectă colectarea separată riscă să plătească pentru asta. Echipa de control formată din reprezentanţi ai Primăriei, ai Poliţiei Locale, ai RER Vest şi ai firmei Eco Bihor continuă să ia la pas străzile oraşului, iar acolo unde găsesc deşeuri amestecate, aplică sancţiuni sub formă de avertismente sau amenzi. Un "imbold" în plus pentru conformare...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Ipocriti
Cu ajutorul primariei acest rer face ce vrea ,adica se scapa de lucrul murdar al serviciului!!!
Postat 26 Mai 2022, 09:40 de User anonimizat
RER VEST
Este o nesimțire din partea celor de la rer vest pentru că nu își rezolvă problema cu țarcurile de la blocuri, unde dacă vremea este noroasă două zile nu poți intra sau închide ușa de la țarcurile de gunoir. Atunci cum să procedeze cei de la bloc unde să lase gunoiul SĂ ÎL DUCĂ DIN NOU ACASĂ și să aștpte până cănd???? Este ușor să dai amenzi și să nu te intereseze.
Postat 16 Mai 2022, 08:31 de Acela
sticla
Daca tot au uitat sa prevada si sticla in caietul de sarcini pt colectarea gunoaielor, primaria ar face bine sa puna mai multe platforme pt sticla in oras, daca vor sa o colecteze eficient. Sunt convins ca lumea ar colecta-o mai eficient daca nu ar trebui sa se deplaseze atat de mult ca in prezent.
Postat 15 Mai 2022, 17:42 de oradea_mea_si_a_ta
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON