URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Martie 2024, 08:31

Regenerarea urbană: calea spre un viitor mai bun

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În lumea occidentală nevoia de a transforma orașele în realități durabile devine din ce în ce mai mult o necesitate pe care sunt construite politicile publice locale. Conceptul de regenerare urbană reprezintă astfel placa turnantă care determină prioritățile unei administrații publice și care stă la baza creionării unei viziuni de dezvoltare pe termen lung.

Regenerarea urbană presupune toate acele acțiuni care vizează reamenajarea peisagistică și de infrastructură, prin recuperarea tuturor spațiilor și construcțiilor existente, în încercarea de a le da o nouă viață. Scopul vizat este ca cetățenii să aibă în permanență senzația că trăiesc într-un context funcțional și prietenos. Un context agreabil în care locuitorii unui oraș își desfășoară diferitele activități este una dintre principalele condiții pentru a avea o bunăstare larg răspândită, cu implicații profunde din punct de vedere social, economic și de mediu.

În general, regenerarea urbană a unui oraș are loc prin recuperarea și reamenajarea unor construcții dezafectate, construcții care nu mai răspund nici cerințelor de funcționare pentru care au fost gândite și nici actualelor norme de mediu. Din acest punct de vedere, orașele din România reprezintă un adevărat laborator în care moștenirea arhitecturală greoaie și neprietenoasă a regimului comunist și infrastructura uzată moral sunt deseori adevărate provocări pentru administrațiile publice.

Într-un astfel de context, Primăria Oradea este printre primele administrații din țară care s-a hotărât să parieze pe regenerarea urbană. Proiectul de regenerară urbană a cartierului Nufărul 1 este unul ambițios și de anvergură, nu doar ținând cont de sumele alocate, valoarea investiției fiind de 124.803.496 lei, ci și prin prisma suprafeței de 25,6 hectare care va fi vizată de investiție.

Oradea s-a poziționat de câțiva ani pe traiectoria unei dezvoltări rapide, fără precedent, aspect recunoscut deja la nivel național, iar această dezvoltare rapidă angrenează o serie de alți factori, în special la nivel decizional. Administrația locală se vede astfel obligată să ia decizii la timpul potrivit; orice întârziere sau orice decizie care contravine unei evoluții firești pot constitui ocazii pierdute și, în consecință, un regres care poate afecta procesul de dezvoltare al orașului.

Evident, proiectele de regenerare urbană, ca mai toate proiectele de infrastructură de altfel, pot cauza deranj, disconfort sau chiar frustrare în rândul cetățenilor. Primăria Oradea este conștientă de aceste lucruri, dar este convinsă în același timp că locuitorii acestui oraș sunt cetățeni cu aspirații deosebite. Atât prin trecutul cât și prin prezentul nostru, am demonstrat că suntem racordați la valorile occidentale, un oraș care să oglindească civilizația occidentală fiind astfel un țel al nostru, al tuturor.

(advertorial PNL)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON