Ajunsă la ediţia cu numărul 28, „Gala atletismului bihorean” s-a desfăşurat marţi, în sala de conferinţe a Muzeului Ţării Crişurilor.
Profesorul Virgil Preda, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Atletism Bihor, împreună cu Karmen Chimerel, vicepreşedintele AJA Bihor, au fost amfitrionii galei de premiere a celor mai buni atleţi ai judeţului din anul 2024.
Pigmentată cu câteva momente artistice, gala şi-a propus să evidenţieze munca şi rezultatele sportivilor, dar şi pe ale antrenorilor, de-a lungul acestui an. Astfel, pe lângă cei mai buni zece atleţi ai anului, au fost premiaţi şi alţi tineri atleţi, care s-au făcut remarcaţi în 2024.
Premii şi pentru cei mai tineri
Primii care au fost premiaţi au fost cei din cadrul categoriei „Piticul de viitor”. E vorba de atleţii bihoreni născuţi după anul 2011 care au excelat în acest an. Astfel, au fost recompensaţi pentru rezultatele lor: Patricia Pantea, Miruna Iova, Erik Kovacs, Damaris Bara şi Eduard Traleş.
Damaris Bara este fiica Ligiei Bara (fostă Grozav), singura campioană mondială de atletism pe care a dat-o Bihorul până în prezent. De altfel, ea a venit împreună cu mama sa.
A urmat categoria „Speranţe de viitor”, unde au fost premiaţi: Carla Chiş, Patricia Trif, Giulia Lazăr, Daria Chiş, Giulia Meseşan, Ianis Oros, Natalia Kiss, Flavius Neica, Ioachim Fofiu, Robert Papp, Marcus Mateaş, Sofia Rădeanu, Ioana Bonţe, Vera Ciocan, David Rus şi Iulia Aron.
O categorie specială a fost „Familia atletică”, unde au fost premiaţi membrii unei familii care îndrăgesc atletimsul şi practică cu succes acest sport. Este vorba despre Kristoff Pasztai, Dora Pasztai şi Zoe Pasztai.
La categoria „Debut pe podium” au fost trei premianţi anul acesta, cei care au reuşit pentru prima dată în 2024 să cucerească o medalie. Este vorba despre: Sara Zlibuţ (în proba de 200 metri), Ştefan Pantiş (triatlon) şi Erik Sebestyen (înălţime), acesta din urmă fiul unui alt atlet bine cunoscut în Bihor. De altfel, tatăl său, Edward Sebestyen, a fost şi el prezent la evenimentul ce a reunit familia atletismului bihorean.
După un moment artistic, susţinut de tânărul Andrei Arad, care le-a cântat la chitară celor prezenţi, a urmat premierea de la categoria „Confirmări”, unde, rând pe rând, Linett Miklovits, Kamilla Kiss, Andra Danciu, Marius Berchi, Ecaterina Cărbunar, Sara Sabău, Ana Mihuţ şi Bianca Ban au venit să-şi ridice premiile.
11 în TOP 10
În cele din urmă s-a ajuns şi la festivitatea de premiere a celor mai buni zece atleţi ai județului din 2024, cei care apar şi pe calendarul pentru anul 2025 pe care Asociaţia Judeţeană de Atletism l-a editat.
Atletul anului a fost desemnat Răzvan Nicoară, sportiv pregătit de soţii Preda, Virgil şi Mariana, şi despre care profesorul Preda a spus că nu este doar cel mai bun atlet al anului în Bihor, dar şi cel mai bun atlet U23 al anului în România.
Pe locul 2 s-a clasat Cristian Meheş, antrenat de părinţii săi, Livia şi Albert Meheş, iar pe poziţia a 3-a, Diana Verdeş, sportivă pregătită de Călin Laza.
Pe locul 4 s-au situat la egalitate: Iulia Mărginean şi Gheorghe Bledea. În continuare TOP 10 i-a cuprins pe: Antal Gergo (locul 5), Robert Halasz (locul 6), Rareş Albu (locul 7), Raisa Sabău (locul 8), Remus Albu (locul 9) şi Ingrid Szatmari (locul 10).
„Acest premiu înseamnă foarte mult, pentru că este foarte multă muncă în spate. Au fost şi încercări nereuşite, anul trecut nu a ieşit cum ne-am plănuit, dar anul acesta a fost destul de bun. Să sperăm că anul viitor va fi şi mai bun, sper să ajung pe podium la Europene”, a declarat la final, pentru BIHOREANUL, atletul anului în Bihor, Răzvan Nicoară, cel care în 2024 a avut un rezultat de 16,48 metri în proba de triplusalt, fapt care l-a propulsat pe primul loc în clasamentul european de la U23.
De asemenea, în proba de lungime, Răzvan a sărit în acest an 7,63 metri, rezultat cu care a devenit vicecampion naţional la seniori şi campion naţional la tineret.
Unică în România
„Această gală e unica din România care a avut continuitate 28 de ani. Visul meu este ca peste doi ani, dacă suntem sănătoşi, să o facem pe-a 30-a şi toţi cei care au fost pe calendar în cei 30 de ani, să-i văd aici în sală. Ar fi ceva unic la nivel naţional şi aceasta este satisfacţia mea cea mai mare. Se spune că nu-i voie să faci clasamente. Ba da, într-o societate există ierarhii, nu există oameni egali, iar atletismul demonstrează că există locul 1, 2, 3 şi aşa mai departe. E bine că la fiecare categorie de vârstă avem copii şi avem medaliaţi, în condiţiile în care este foarte greu să te afirmi în atletism când ţări precum Santa Lucia iau două medalii olimpice”, a declarat şi Virgil Preda.
Profesorul Preda nu l-a uitat nici pe Mihai Dringo, marele ghinionist al anului, cel care a fost la un pas de participarea la Jocurile Olimpice, dar care, după o accidentare stupidă, la finalul unui concurs, nu a mai putut să revină şi să obţină participarea. Astfel, chiar dacă nu a fost inclus în TOP 10, Mihai Dringo a primit şi el un premiu special cu ocazia acestui eveniment.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.