Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a solicitat sprijinul preoţilor din zonele rurale pentru a transmite mesaje de avertizare despre pericolul incendiilor de vegetaţie. După slujbele religioase, preoţii vor citi avertizări menite să descurajeze arderea resturilor vegetale, o practică ce a dus la sute de incendii în întreaga ţară, inclusiv în Bihor.
"Am solicitat sprijinul Bisericii pentru a transmite mesajul nostru către populaţie, pe lângă celelalte căi oficiale. Este esenţial ca oamenii să înţeleagă riscurile şi consecinţele acestor incendii", a declarat Raed Arafat duminică, într-o conferinţă de presă.
Conform informaţiilor transmise de acesta, incendiile de vegetaţie au făcut victime. O femeie din judeţul Maramureş a decedat, iar alte două persoane, inclusiv un pompier, au fost rănite.
Potrivit acestuia, în primele opt zile din martie au ars 4.600 de hectare, iar în ultimele trei zile s-au înregistrat peste 300 de incendii.
Pompieri, angajaţi ai ocoalelor silvice şi voluntari, sprijiniţi de mijloace aeriene ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi Ministerului Apărării Naţionale (MApN), au intervenit sâmbătă pentru stingerea incendiilor în judeţele Bihor, Hunedoara, Caraş-Severin, Braşov, Mehedinţi, Alba şi Bistriţa-Năsăud. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) estimează că suprafaţa afectată depăşeşte 500 de hectare.
În Bihor, sâmbătă au avut loc 40 de incendii de vegetaţie uscată, dintre care patru s-au extins la păduri, conform reprezentanţilor ISU Bihor. Pentru stingerea incendiilor şi protejarea gospodăriilor şi pădurilor, autorităţile au decis creşterea capacităţii operaţionale.
De asemenea, potrivit reprezentanţilor ISU Bihor, în urma unui incendiu puternic izbucnit sâmbătă seara pe raza comunelor Pietroasa şi Câmpani au ars aproximativ 30 de hectare de păşune şi 10 hectare din litiera pădurii.
Autorităţile consideră că majoritatea incendiilor sunt provocate intenţionat de persoane care ard vegetaţia uscată pentru a curăţa terenurile.
„Nu putem să punem aceste incendii de vegetație pe seama temperaturilor crescute, pe seama fulgerului, putem să le punem doar pe seama unor acțiuni intenționate ale unor oameni care fie s-au obișnuit să facă acest lucru de mult, fie că unii o fac intenționat doar ca să curețe unele câmpuri, motiv pentru pentru care considerăm că majoritatea lor sunt rezultatul unor acțiuni intenționate”, a mai spus șeful DSU.
Arderea vegetaţiei este interzisă prin lege, iar amenzile variază între 7.500 şi 15.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 50.000 şi 100.000 de lei pentru persoanele juridice.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.